Autoritățile americane au aprobat vaccinul dezvoltat de Pfizer și BioNTech – Cronica dimineții

1. Autoritățile americane au aprobat vaccinul anti Covid-19 dezvoltat de Pfizer și BioNTech pentru folosirea în regim de urgență. Este primul astfel de vaccin aprobat în SUA. Vaccinarea va începe în zilele următoare. (WSJ)

2. Delegaţiile PNL, USR PLUS şi UDMR se întâlnesc oficial azi pentru a negocia în vederea formării unei majorităţi parlamentare care să dea votul de învestitură asupra unui Guvern a cărui structură şi componenţă se vor afla pe agenda discuţiilor, alături de împărţirea şefiei Camerei Deputaţilor şi Senatului. Cele trei formaţiuni ar trebui să clarifice toate aceste aspecte până luni, când preşedintele a anunţat consultări cu partidele care au obţinut mandate parlamentare în urma alegerilor din 6 decembrie. La finalul consultărilor ar urma să anunţe numele premierului. Acesta va avea la dispoziţie 10 zile pentru a merge în Parlament cu o echipă guvernamentală şi cu un program de guvernare. (News.ro)

3. Dominic Fritz, primarul Timișoarei, care face parte din echipa de negociatori USRPLUS pentru formarea noului guvern, a declarat că „într-un parteneriat adevărat” puterea trebuie împărțită și că un singur partid nu poate deține și funcția de prim-ministru, și pe cea de președinte al Camerei Deputaților. (G4Media)

Una din Cronica de Business: Administratorii lanțului de magazine britanic Topshop caută oferte de preluare de până la £200 milioane. Compania a intrat în colaps recent. (The Guardian)

4. Curtea Supremă din SUA a respins cererea statului Texas, susținută de președintele Trump, de a anula victoria lui Joe Biden în patru state americane: Georgia, Michigan, Pennsylvania și Wisconsin. Aceasta a fost, probabil, ultima încercare importantă a Republicanilor de a schimba rezultatul alegerilor prezidențiale din noiembrie. (CNBC)

5. O echipă de cercetători britanici a descoperit cinci gene asociate formelor grave de COVID-19 şi a sugerat potenţiale tratamente, potrivit unui studiu publicat de revista Nature. Cercetarea, realizată prin studierea ADN-ului a circa 2.700 de pacienţi din unităţile ATI în Marea Britanie, oferă indicii asupra mecanismelor care generează simptomele grave ale bolii, enunţă obiective ale dezvoltării medicamentelor şi estimează că unele deja existente ar putea ajuta la recuperarea pacienţilor în stare gravă. (Hotnews)

6. Patru nave de patrulare ale Royal Navy vor fi pregătite de la 1 ianuarie să protejeze zonele de pescuit din apele britanice în cazul unui „no deal”, adică un eşec al negocierilor dintre Londra şi Bruxelles privind relaţiile comerciale post-Brexit. Respectivele nave vor avea dreptul să oprească, să controleze şi să sechestreze orice navă de pescuit din UE care intră în zona economică exclusivă a Regatului Unit. (Link)

7. După 20 de ore de dezbateri, camera inferioară a parlamentului argentinian a votat legalizarea avortului. Legea va merge la vot în Senat. Argentina devine prima mare țară din America Latină unde avortul devine legal. Doar în trei țări, Uruguay, Cuba și Guyana, întreruperea de sarcină este legalizată. (TheGuardian)

Una din Cronica de Divertisment: Disney a anunțat mai multe seriale sau mini seriale bazate pe universul Star Wars, precum și sezonul 3 din “The Mandalorian”. Cel mai așteptat este serialul “Obi-Wan Kenobi”, cu Ewan McGregor în rolul principal și Hayden Christensen în rolul lui Darth Vader. Acțiunea se petrece la 10 ani de la evenimentele din “Revenge of the Sith.” Toate detalii le găsiți aici.

8. Circa 61% dintre persoanele infectate cu noul coronavirus în Austria până la jumătatea lunii octombrie nu au fost niciodată înregistrate oficial în rândul celor testate pozitiv, potrivit unui studiu de seroprevalență prezentat vineri. Studiul estimează la circa 4,7% procentul populației austriece care a trecut prin boala COVID-19. (Profit.ro)

9. Documentarul “Collective” a fost clasat de revista Rolling Stone pe locul 1 în top 20 al celor mai bune filme din acest an. (Link)

10. Institutul american Pantone a ales culorile care vor defini anul viitor. În mod normal Pantone alege o singură culoare reprezentativă pentru fiecare an, însă de această dată avem de-a face cu două nuanțe. Este vorba despre neutrul Ultimate Gray și Illuminating, o variantă vibrantă de galben. Potrivit Pantone, cele două culori au fost alese pentru că formează o combinație care reprezintă optimismul și speranța și în același timp puterea și gândirea pozitivă. (Link)

Fotografia dimineții – Femeile din Argentina bucurându-se în stradă după legalizarea avortului:

Ți-ar mai putea plăcea
Aproape 3 milioane de elevi și copii de grădiniță se întorc la cursuri – Cronica dimineții
Alianţa USR-Plus şi-a prezentat candidaţii pentru primăriile de sector – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău