Decizie: PNL nu susţine învestirea Guvernului Tomac – Cronica serii
1. PNL nu susţine învestirea Guvernului Tomac, a anunţat joi liderul partidului, premierul interimar Ilie Bolojan, după şedinţa conducerii partidului. El a precizat că parlamentarii liberali nu vor fi prezenţi la dezbateri sau vor fi prezenţi în sală, dar nu vor vota. Liderul liberal a arătat că un guvern fără susţinere politică nu poate spera decât la supravieţuire şi că această propunere este o formulă de paravan pentru a scuti PSD de răspunderea pe care o are, pentru situaţia în care am ajuns. (News.ro)
2. Partidul Social Democrat (PSD) a lansat un atac la adresa premierului în exercițiu Ilie Bolojan, după ce acesta a anunțat că Partidul Național Liberal (PNL) a decis să nu susțină Guvernul Tomac. Într-o postare pe Facebook, PSD afirmă că Bolojan, premier demis, blochează România pentru că a pierdut puterea. (Digi24)
3. Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat joi că apreciază apelul preşedintelui Nicuşor Dan la responsabilitate, dar crede că era un lucru şi mai bun dacă un astfel de apel se făcea şi înainte de moţiunea de cenzură. El a răspuns şi la afirmaţia preşedintelui că partidele se gândesc la alegeri şi a menţionat că PNL în această perioadă şi-a arătat responsabilitatea pentru România pentru că, dacă s-ar fi gândit la 2028, ar fi făcut ceea ce a făcut PSD, adică să încerce să se extragă de la orice formă de răspungere, să beneficieze doar de poziţiile guvernamentale. (News.ro)
4. În filialele județene USR în care s-au încheiat consultările interne referitoare la eventuala susținere a Guvernului Tomac, membrii USR s-au exprimat aproape peste tot în unanimitate împotriva acordării votului de încredere pentru guvernul propus de premierul desemnat, conform unor surse USR. Comitetul Politic al USR a fost convocat pentru mâine, pentru a lua o decizie formală. (Cotidianul)
Din Cronica de Turism: Aeroportul Henri Coandă din Otopeni a externalizat programarea zborurilor către compania britanică Airport Coordination Limited, care furnizează servicii similare pentru aeroporturi precum Londra, Paris, Amsterdam, Frankfurt, Madrid sau Barcelona. Astfel, aeroportul va avea sloturi orare, ceea ce teoretic înseamnă că principala diferență față de sistemul actual este că zborurile vor fi distribuite uniform pe parcursul unei zile, în contextul în care în prezent anumite intervale orare, în special dimineața, sunt supraaglomerate. Noul sistem va intra în vigoare în 25 octombrie 2026, dată care marchează de altfel startul sezonului de iarnă în aviație. (Buletin de București)
5. Banca Națională a României intervine după decizia Consiliului Concurenței de după ancheta ROBOR și cere autorității de concurență să clarifice decizia, să lămurească cum au încălcat băncile prevederile concurențiale și dacă acestea nu intră în contradicție cu regulamentele și normele bancare. Totodată, BNR mai cere clarificări și cu privire la aprecierile Concurenței la nivelul presupus corect al ROBOR. (Profit.ro)
6. Cheltuielile turiștilor străini în România au depășit 5 miliarde de euro în 2025, potrivit datelor Eurostat. Nivelul este de aproape 2,8 ori mai mare decât în 2016, ceea ce înseamnă o creștere medie anuală de aproximativ 12% în ultimul deceniu – cel mai rapid ritm dintre toate statele membre ale Uniunii Europene. (Profit.ro)
7. Banca Centrală Europeană a decis majorarea dobânzilor pentru prima dată după 2023, în contextul creşterii bruşte a preţurilor de consum în zona euro. Este prima mare banca centrală care ia o astfel de decizie. (WSJ)
8. Oferta publică inițială a SpaceX a atras peste $70 de miliarde în comenzi din partea investitorilor individuali. Investitorilor individuali se așteaptă să li se aloce cel puțin 20% din acțiunile disponibile. Se așteaptă ca IPO-ul să fie cel mai mare din istorie, depășind debutul de $29,4 miliarde al Saudi Aramco, din 2019. (Bloomberg)
Din Cronica de Tehnologie: Șaisprezece dintre cei mai renumiți economiști consideră că, pe termen scurt, inteligența artificială va contribui la creșterea productivității economiei americane, cu beneficii clare pentru companiile mici și noi. Părerile sunt împărțite când vine vorba de locurile de muncă, dar sunt imperios necesare măsuri pentru distribuirea cât mai echitabilă a beneficiilor pe care le va aduce această tehnologie. (WSJ)
9. Washingtonul și Teheranul au schimbat joi atacuri aeriene pentru a doua zi consecutivă, într-un moment în care informațiile citate de Reuters spun totuși că cele două părți au intensificat și negocierile pentru un acord temporar de pace (Hotnews). Autoritatea maritimă iraniană a confirmat o ”închidere totală” a Strâmtorii Ormuz, o cale maritimă strategică de tranzit al hidrocarburilor, după ce armata iraniană a făcut acest anunţ, ca represalii faţă de atacuri ale Statelor Unite în Iran în noaptea de miercuri spre joi. (News.ro)
10. Bărbatul care a ameninţat vara trecută un demnitar afirmând, pe pagina oficială de Facebook a acestuia: „Venim peste tine cu foc, te ardem ca pe porc”, a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii şi a primit patru luni de închisoare pentru ultraj, cu amânarea aplicării pedepsei (News.ro). Un bărbat acuzat că a îndemnat oamenii pe Facebook să omoare magistraţi, vara trecută, în contextul unor proteste ale acestora legate de creşterea vârstei de pensionare şi micşorarea cuantumului pensiei, a primit 6 luni de închisoare pentru instigare publică, cu amânarea aplicării pedepsei pe o perioadă de doi ani. (News.ro)
