UniCredit Bank a redus din nou, de la 1% la 0,2%, prognoza de creștere economică a României pentru acest an – Cronica dimineții
1. Banca italiană UniCredit Bank a redus din nou, de la 1% la 0,2%, prognoza de creștere economică a României pentru acest an, care ar urma să fie de departe cea mai slabă din regiune, în contextul consolidării fiscale. Leul este așteptat să se deprecieze anul viitor. Există însă și vești bune. România ar urma să depășească primul loc al celui mai ridicat deficit bugetar, inflația este așteptată să se tempereze semnificativ, economia să crească mai aproape de media regiune în 2027 și dobânzile să scadă. (Profit.ro)
2. Europarlamentarul liberal Siegfried Mureșan, propus de PNL pentru funcția de premier, a reiterat ideea că partidul său nu va mai face vreun guvern alături de PSD, iar orice speculație în această direcție „nu are nicio bază”. Afirmația vine în contextul în care social-democratul Adrian Câciu a declarat că negocierile se îndreaptă spre un guvern majoritar PSD-PNL-UDMR, spre finalul lunii iulie. (Cotidianul)
3. Ucraina a răspuns la întrebările României cu privire la incidentul din Portul Constanţa din 5 iunie, a anunţat Ministerul Apărării. Ucraina a precizat că a pierdut comunicaţiile cu patru drone navale (USV) Sargan-3000 care se îndreptau către zona de Est a Mării Negre. Din acel moment, forţele ucrainene nu au mai avut niciun control asupra traiectoriilor celor patru drone şi nu au mai reuşit reluarea comunicării. Ţara aflată în război a comunicat României intervalul programat pentru detonarea dronelor, astfel încât personalul aflat în zonă a fost evacuat. Ucraina apreciază că incidentul este unul izolat şi s-a produs, cel mai probabil, din cauza acţiunilor de război electronic ale Federaţiei Ruse. (News.ro)
Din Cronica de Tehnologie: Microsoft înființează o companie de AI deployment, care va avea rolul de a ajuta firmele care folosesc soluțiile de inteligență artificială ale companiei să realizeze integrări cât mai eficiente. Noua companie, care se va numi Microsoft Frontier Company, va beneficia de o investiție de $2.5 miliarde și de aportul a 6.000 de experți. (TechCrunch)
4. România s-a situat, în primul trimestru din 2026, pe locul al doilea în Uniunea Europeană în ceea ce privește deficitul de cont curent, cu un minus de 5,3 miliarde de euro, fiind depășită doar de Grecia, care a înregistrat un deficit de 6,6 miliarde de euro, potrivit datelor publicate vineri de Eurostat. (Digi24)
5. Sâmbătă, prețul energiei pe piața spot operată de OPCOM va fi negativ timp de 6 ore, furnizorii fiind plătiți de producători pentru a le prelua energia excedentară, după ce în urmă cu numai 4 zile ei au achitat un preț record în istoria pieței autohtone de peste 5.000 de lei sau 1.000 de euro pe MWh. (Profit.ro)
6. Prețurile locuinţelor au crescut cu 4,7% în zona euro şi cu 5,1% în UE, în primul trimestru din 2026, comparativ cu perioada similară din 2025, după ce în trimestrul patru din 2025 preţurile la locuinţe au urcat cu 5,1% în zona euro şi cu 5,4% în UE, arată datele colectate prin Indicele preţurilor locuinţelor. În România, creșterea a fost mai mare decât media UE. România a raportat o creştere anuală de 7,8% în primul trimestru din 2026, după un avans de 6,7% în trimestrul patru din 2025. (Digi24)
Din Cronica de Divertisment: Filmul SF „Project Hail Mary” („Proiectul Hail Mary”) bazat pe cartea cu același nume scrisă de Andy Wear și care a avut premiera în cinematografe în luna martie este disponibil de astăzi pe platforma de streaming Amazon Prime Video. Ryan Gosling interpretează rolul unui profesor de științe care se trezește pe o navă spațială la ani-lumină de casă, fără să-și amintească cine este sau cum a ajuns acolo. Pe măsură ce memoria îi revine, acesta începe să-și înțeleagă misiunea: trebuie să rezolve misterul substanței care provoacă stingerea soarelui.
7. Premierul Alexandru Munteanu şi-a anunţat vineri demisia din funcţia de prim-ministru al Republicii Moldova. Munteanu a declarat că a luat această decizie în momentul în care a înţeles că nu-şi mai poate exercita mandatul „în acord cu principiile şi convingerile” pe care le are. “Speculaţiile potrivit cărora «a vrut să lupte împotriva abuzurilor şi nu a fost lăsat» sunt false. Domnul prim-ministru a avut mână liberă să conducă Guvernul aşa cum a considerat corect. El a ales să plece”, a declarat Maia Sandu. Ea i-a mulțumit lui Alexandru Munteanu pentru că şi-a asumat conducerea guvernului într-o „perioadă complexă”. (News.ro)
8. Liderii NATO, inclusiv preşedintele SUA Donald Trump, urmează să-şi reafirme, la summitul de la Ankara de săptămâna viitoare, „angajamentul de neclintit” faţă de apărarea colectivă, în temeiul articolului 5 al Tratatului alianţei, potrivit unui text aprobat vineri de ambasadorii NATO şi analizat de Reuters. (News.ro)
9. Kremlinul a revendicat vineri cucerirea de către armata rusă a oraşului Kostiantînivka din estul Ucrainei, o poziţie fortificată a forţelor Kievului situată pe drumul care duce spre ultimele oraşe mari din Donbas aflate încă sub control ucrainean. „Kostiantînivka a fost cucerită în întregime. Oraşul se află acum în întregime sub controlul nostru”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov. (News.ro)
Din Cronica Sportivă: Egipt s-a calificat în optimile Campionatului Mondial, după ce a trecut la penalty-uri de Australia. La finalul celor 120 de minute a fost 1-1.
Campioana mondială Argentina s-a calificat cu mari emoţii în optimile Cupei Mondiale, după ce a învins selecţionata Capului Verde, scor 3-2, după prelungiri, sâmbătă dimineaţă, la Miami.
10. Trupa britanică Muse a urcat pe primul loc în clasamentul oficial al albumelor din Marea Britanie cu noul material discografic, “The Wow! Signal”. Este al optulea album al formației care ajunge pe locul 1 în Regatul Unit, performanță prin care Muse egalează Oasis, Led Zeppelin, dar și alte trupe precum R.E.M., The Killers și Westlife în clasamentul artiștilor cu cele mai multe albume ajunse pe primul loc în topul britanic. (Link)
Fotografia dimineții – Un argentinian și-a îmbrăcat câinii în tricoul de fotbal cu numărul 10 al lui Messi, înaintea meciului de la Cupa Mondială al Argentinei împotriva Capului Verde. Rodrigo Abd/AP:

