Raport NATO: România a cheltuit anul trecut 2,19% din PIB pentru apărare și se estimează că în 2026 va cheltui 2,43% – Cronica dimineții

1. Cinci țări NATO – Lituania (5,33%), Estonia (5,1%), Letonia (4,92%), Polonia (4,68%) și Grecia (3,65%) – vor atinge obiectivul alianței de alocare a 3,5% din PIB pentru cheltuieli de apărare propriu-zise în 2026, arată datele actualizate ale Alianței Nord-Atlantice, publicate marți, înainte de începerea oficială a summitului NATO de la Ankara. Potrivit raportului NATO, România a cheltuit anul trecut 2,19% din PIB pentru apărare și se estimează că în 2026 va cheltui 2,43%. Conform raportului citat, România cheltuia, în 2014, pentru apărare 1,35% din PIB. (Hotnews)

2. Excedentul de lichiditate al sectorului bancar în raport cu Banca Națională a României a scăzut cu aproape un sfert în iunie față de mai și a atins cel mai redus nivel din acest an. Dobânzile interbancare au crescut ușor. Băncile au înregistrat un excedent mediu zilnic al lichidității de 28,3 miliarde de lei în iunie, față de 37,1 miliarde de lei în mai. Este cel mai redus nivel din acest an, mult sub vârful de 45 de miliarde de lei înregistrat în februarie, înainte de turbulențele internaționale generate de războiul din Golf, care au pus presiune pe piețele emergente. (Profit.ro)

3. Secretarul general al PSD, europarlamentarul Claudiu Manda a declarat, marţi, că în jurul coaliţiei PNL-USR-UDMR, astăzi, sunt undeva la 150-160 de voturi iar în jurul coaliţiei PSD, peste 200 de voturi, el precizând că o variantă ar fi să se refacă coaliţia sau un guvern minoritar în jurul PSD şi ar mai fi nevoie de 30 şi ceva de voturi. El a mai afirmat că există această speranţă ca în jurul PSD să se poată construi o coaliţie pro-europeană, dacă cei de la UDMR ar putea să voteze un astfel de guvern. (News.ro)

4. În primele patru luni din acest an, românii au cheltuit 2,9 miliarde de euro pe vacanţe în străinătate, cu 400 de milioane de euro mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, când nota de plată s-a ridicat la 2,5 miliarde de euro, potrivit celor mai recente date publicate de BNR. (ZF)

5. Metrorex a prezentat stadiul lucrărilor la Magistrala 6 de metrou din luna iunie. Astfel, pe secțiunea sudică 1 Mai – Tokyo, gradul de execuție a structurii de rezistență a ajuns luna trecută la 71%, față de 68% în luna mai, în vreme ce pe secțunea nordică, Tokyo – Aeroport Henri Coandă, a fost de 35%, în creștere față de 33% în ultima luna de primăvară. (Libertatea)

Din Cronica Sportivă: Elveția a acces în sferturile de finală ale Campionatului Mondial, după ce a trecut la loviturile de departajare de Columbia. La finele a 120 de minute scorul a fost 0-0.
Argentina a revenit de la 0-2 și a învins Egiptul, cu 3-2, în optimile de finală ale Campionatului Mondial.

Tabloul complet al sferturilor de finală ale Campionatului Mondial 2026:

Franța – Maroc – 9 iulie, de la ora 23:00.

Spania – Belgia – 10 iulie, de la ora 22:00.

Norvegia – Anglia – 12 iulie, de la ora 00:00.

Argentina – Elveția – 12 iulie, de la 04:00.

6. Forțele americane au lansat marţi o „serie de lovituri puternice” împotriva Iranului, „ca răspuns la atacurile iraniene împotriva a trei nave comerciale care tranzitau strâmtoarea Ormuz”, a anunţat Comandamentul american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM). Cele mai recente atacuri au vizat sistemele iraniene de apărare aeriană, sistemele de monitorizare a coastelor, rachetele sol-aer, rachetele de croazieră anti-nave şi bazele de lansare a dronelor, a declarat pentru Reuters un oficial american, care a dorit să rămână anonim. (News.ro)

7. Statele Unite au revocat marţi o licenţă generală care autoriza vânzarea de petrol iranian, în contextul în care un oficial american a avertizat că acţiunile Iranului în Strâmtoarea Ormuz sunt „total inacceptabile” şi vor avea consecinţe, în urma atacurilor asupra unor petroliere în această zonă strategică. Prețurile petrolului au crescut cu peste 5% în urma anunţului. (News.ro)

8. Chiar dacă a fost obligată să poarte o brățară electronică de monitorizare, Marine Le Pen nu renunță la candidatura pentru Palatul Élysée. Lidera extremei dreapta din Franța a anunțat că va candida la prezidențialele de anul viitor și precizează că va demonta acuzațiile penale care îi sunt aduse. „Vreau să epuizez toate căile de atac pentru a-mi putea apăra nevinovăţia în acest dosar” a declarat Le Pen. (Cotidianul)

9. Comitetul Olimpic Internaţional (CIO) a ridicat, marţi, restricţiile impuse sportivilor ruşi, care vor putea reveni la sporturile de echipă şi vor putea participa la calificările pentru Jocurile Olimpice din 2028 de la Los Angeles, însă fără imnul şi steagul naţional. (Digi24)

10. Televiziunea publică din Ungaria a anunțat marți că și-a suspendat temporar jurnalele de știri, în contextul în care guvernul reorganizează serviciul public de media pentru a-l face „independent și credibil”. Principalul canal al televiziunii de stat, M1, a afișat un ecran negru cu mesajul: „Mass-media publică nu poate minți. Cu toate acestea, ne cerem scuze că am făcut acest lucru timp de mulți ani.” Anterior, presa locală a relatat că mai mulți editori ai televiziunii și radioului public au fost concediați după instalarea unei noi conduceri interimare la sediul instituției. (Hotnews)

Fotografia dimineții – Un câine bea apă dintr-o fântână stradală în Córdoba, Spania. Sălaș/EPA:

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica diminetii – Semne de revenire pe bursa americană
Cronica dimineții – Merkel i-a cerut lui Iohannis să blocheze mutarea ambasadei României la Ierusalim