Preşedintele Nicuşor Dan spune că nu vede în momentul acesta un risc să intrăm în categoria junk – Cronica dimineții

1. Preşedintele Nicuşor Dan spune că nu vede în momentul acesta un risc să intrăm în categoria junk, el arătând că o componentă a evaluării din partea agenţiilor de rating este stabilitatea politică şi atâta timp cât există garanţia că nu ne abatem de la ţintele de deficit, nu vede riscul. (News.ro)

2. Listarea Digi Spania a atras deja cereri de aproape 1,3 miliarde de euro din partea fondurilor de investiții și a birourilor familiale, acoperind de peste patru ori oferta. BNP Paribas, CaixaBank, UBS și Barclays conferă acum o evaluare de până la 2,3 miliarde de euro post-IPO. Evaluarea Digi Spania post-IPO este estimată deja la 1,8-2,3 miliarde de euro, fără a include datoriile. (Profit.ro)

3. România a înregistrat cea mai bună performanță bursieră dintre toate piețele importante de acțiuni la nivel mondial în ultimii zece ani, indicele BET-TR generând un randament total de 758% în euro, cu dividendele reinvestite, potrivit unei analize realizate de Divo Pulitika, membru al Consiliului de Administrație al InterCapital ETF. Conform analizei, o investiție de 1.000 de euro realizată în urmă cu un deceniu ar valora în prezent aproximativ 8.580 de euro, România depășind piețe precum Slovenia (+662%), Taiwan (+640%) și chiar indicele american NASDAQ 100 (+628%).

4. Fermierii au generat anul trecut 117,7 miliarde de lei din producția agricolă realizată, cu peste 17% mai mult decât în 2024, un an agricol foarte slab. Valoarea producției ramurii agricole a crescut anul trecut cu peste 17% față de anul anterior, până la 117,7 miliarde lei în prețuri curente, pe fondul unor producții record la unele categorii de plante, arată date ale Institutului Național de Statistică. În 2023, producția agricolă a generat 126,4 miliarde de lei. (Economica)

5. Președintele Nicuşor Dan a declarat că este mulţumit spre foarte mulţumit de activitatea parchetelor, el arătând că a invitat societatea să aştepte şase luni, ca să vedem rezultate, şi i se pare că toate trei – DNA, Parchetul General și DIICOT – se mişcă foarte bine. (News.ro)

Din Cronica Sportivă: Spania a învins Franța, cu 2-0, și s-a calificat în finala Campionatului Mondial.
Anglia și Argentina dispută a doua semifinală a Campionatului Mondial, miercuri, de la ora 22:00, pe stadionul ”Mercedes-Benz” din Atlanta.

6. Rareș Hopincă, primarul Sectorului 2 din partea PSD, a declarat că AUR nu ar trebui etichetat drept un partid extremist, chiar dacă admite că au existat „comportamente sau poziții extremiste” în cadrul formațiunii. Social-democratul a exclus, în același timp, posibilitatea unei guvernări PSD-AUR în actualul context, precizând că un astfel de scenariu nu poate fi discutat până când AUR nu își clarifică pozițiile pe mai multe teme, inclusiv cea privind utilizarea bazelor de la Mihail Kogălniceanu. (Digi24)

7. Startupurile din România au semnalat public, în primele șase luni ale anului, finanțări de aproximativ 95 de milioane de euro, potrivit unei analize bazate pe anunțuri publice, interviuri și actualizări din ecosistem. Dacă sunt incluse și companiile fondate de antreprenori români care operează pe piețe externe, valoarea finanțărilor comunicate public depășește 225 de milioane de euro, potrivit organizației TechAngels. Analiza identifică 45 de startupuri care au anunțat fie runde deja atrase, fie runde în pregătire, procese de fundraising deschise, ținte de finanțare sau intenții de atragere de capital. (Cdg)

8. China a raportat o creștere a PIB-ului de 4,3% în al doilea trimestru, cea mai scăzută valoare din ultimii peste trei ani și sub o țintă oficială anuală de 4,5-5%. Datele, publicate miercuri de Biroul Național de Statistică, au arătat că producția industrială a crescut cu 5,3% față de anul precedent în iunie. Vânzările cu amănuntul au crescut cu 1%. (FT)

9. Statele Unite au reintrodus blocada navală asupra porturilor iraniene, potrivit unui comunicat al armatei americane, după ce mai impuseseră o astfel de blocadă în perioada aprilie-iunie. Între timp, au fost raportate atacuri în întreaga regiune. SUA au lansat şi finalizat o nouă zi de lovituri asupra unor ţinte iraniene, iar presa de stat iraniană a relatat că Teheranul a lovit obiective militare americane din Iordania. Într-un interviu televizat, preşedintele Donald Trump a avertizat că SUA vor lovi poduri şi centrale electrice săptămâna viitoare, dacă Teheranul nu revine la masa negocierilor. (News.ro)

10. Guvernul britanic, condus la momentul respectiv de Boris Johnson, a irosit 10 miliarde de lire sterline din bani publici din cauza modului defectuos în care a achiziționat echipamente individuale de protecție în timpul pandemiei de coronavirus, a concluzionat o anchetă oficială. (TheGuardian)

Fotografia dimineții – Doi suporteri francezi fotografiați aseară, pe malul Senei, la finalul meciului în care Naționala Franței a fost învinsă de cea a Spaniei, în semifinalele Cupei Mondiale. Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
România riscă să piardă 7,8 miliarde euro din PNRR – Cronica dimineții
Macron: A fi ”aliatul” Statelor Unite nu înseamnă ”vasal” – Cronica dimineții