Primul produs hardware al OpenAI urmează a fi un difuzor inteligent – Cronica de Tehnologie
1. Șeful DeepMind, Demis Hassabis, propune crearea unei comisii americane public-private care să stabilească standarde generale pentru modelele lingvistice de top. Comisia ar funcționa într-un mod similar autorității financiare FINRA și ar putea stabili o perioadă de 30 de zile pentru revizia modelelor înainte de lansarea publică a acestora. (Demis Hassabis)
2. Primul produs hardware al OpenAI urmează a fi un difuzor inteligent, care va facilita comunicarea cu ChatGPT și va include funcții media și de smart home. Acesta ar urma să fie prezentat pe final de an, iar lansarea pe piață se va face în 2027. (News.ro)
3. New York devine primul stat american ce blochează acordarea autorizațiilor pentru construirea centrelor de date mai mari de 50MW pentru un an. Guvernatorul statului spune că, astfel, va fi timp pentru adoptarea unor reglementări prin care locuitorii să fie protejați de creșterea prețurilor la energie și impactul climatic. (The Verge)
4. Uber se află în negocieri avansate pentru achiziționarea Delivery Hero. Compania americană ar fi dispusă să plătească €40 pe acțiune, ceea ce ar evalua firma germană de livrări la peste €12 miliarde. (News.ro)
5. Accesoriile purtabile, precum ochelarii inteligenți, vor face excepție de la regulile privind bateriile interschimbabile ale Uniunii Europene. Decizia, luată la presiunea Statelor Unite, va permite Meta și altor companii americane să-și vândă ochelarii în Europa chiar și dacă bateria nu poate fi înlocuită. (Politico)
6. Adolescenții britanici de 16 și 17 ani nu vor mai avea voie să acceseze rețelele sociale între orele 0 și 6. Măsura este menită să limiteze expunerea tinerilor care dobândesc accesul la aceste platforme după ce împlinesc 16 ani și prevede inclusiv dezactivarea scroll-ului nelimitat și a funcției autoplay. (Reuters)
7. Google Images lansează un nou design și un nou set de funcții inspirate de la Pinterest. Utilizatorii vor fi întâmpinați cu un flux de imagini afișate pe baza istoricului de navigare și a preferințelor personale, iar imaginile preferate pot fi salvate în colecții. Va exista și posibilitatea generării imaginilor cu ajutorul AI-ului. (Profit.ro)
8. Reclamele din ChatGPT (și alți chatboți) vor aduce anul acesta venituri mai mici de $1 miliard, iar până în 2030 acestea vor ajunge la $5.41 miliarde. Asta, în condițiile în care OpenAI și-a propus să câștige $2.5 miliarde anul acesta și $100 de miliarde în 2030 din publicitate. (Adweek)
9. Startup-ul chinez DFSX a lansat un cip de AI construit pe un proces de 14nm, despre care spune că oferă o performanță de nivelul cipurilor pe 4nm. Compania pretinde și că acesta a fost construit în întregime cu parteneri și componente locale, iar o nouă versiune este deja programată pentru finele anului. (WSJ)
10. OpenAI spune că nu a răspuns mesajelor de la Apple (pe tema furtului de secrete comerciale) înainte de intentarea procesului din cauză că unul dintre avocații Apple a trimis e-mail la o adresă greșită. Acesta și-a cerut scuze după ce a încurcat doi angajați OpenAI cu numele Wang și Chang. (NBC News)
