Compania aeriană HiSky reduce prețurile biletelor cu 20% pentru studenți – Cronica de Turism

1. Ministerul Transporturilor a suspendat Licența de Operator a companiei aeriene Animawings. Prin urmare, Certificatul de Operator Aerian al acesteia a fost de asemenea suspendat de Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR), astfel că Animawings nu mai are dreptul de a efectua servicii de transport de pasageri. Motivul suspendării autorizațiilor nu este clar, însă Animawings va fi nevoită să obțină reactivarea acestora. În prezent, Animawings este în insolvență, iar cel mai recent compania a afirmat că va relua zborurile cel mai devreme în 1 ianuarie 2027. (Boarding Pass)

2. Compania aeriană HiSky a lansat programul HiStudent, care permite studenților să obțină o reducere de 20% la orice zbor al companiei aeriene și să schimbe datele de călătorie într-un interval de 7 zile. Studenții trebuie să completeze un formular și să încarce o copie a carnetului de student, iar după validarea datelor aceștia primesc un cod de reducere pe care îl aplică la cumpărarea biletelor. (Aviation Headlines)

3. Compania aeriană Dan Air a intrat în insolvență la propria cerere la o zi după ce anunțase că rezervările clienților care au fost plătite cu cardul au fost anulate ca urmare a faptului că procesatorul de plăți Netopia nu a decontat sume totale de aproximativ 1,3 milioane de euro. Compania a precizat că clienții afectați trebuie să-și recupereze banii pe cont propriu de la Netopia. (News.ro)

4. Circulația feroviară între Cluj-Napoca și Oradea nu va fi reluată nici în anul 2027, potrivit datelor din noua ediție a Mersului Trenurilor, care va intra în vigoare în luna decembrie. Astfel, chiar dacă lucrările de modernizare pe segmentul Aleșd – Oradea sunt aproape finalizate, operatorii feroviari vor pune în circulație autobuze pe întreaga distanță Cluj-napoca – Oradea. (Club Feroviar)

5. Circulația feroviară pe traseul Galați – Bârlad s-a reluat integral la peste doi ani de la inundațiile din septembrie 2024. Circulația a fost suspendată la vremea respectivă ca urmare a degradării accentuate a căii ferate pe o lungime de aproximativ 11 kilometri, în 36 de zone distincte. (Club Feroviar)

6. Platforma de cazări pe termen scurt Airbnb va lansa în prima jumătate a anului viitor un asistent bazat pe Inteligență Artificială care îi va ajuta pe turiști să-și organizeze vacanțele. Asistentul va utiliza fotografii, hărți, calendare și diverse comparații între proprietăți cu scopul de a prezenta informațiile într-un mod ușor de urmărit de către turiști. (Profit)

7. Compania aeriană Ryanair a modificat regulile pentru pasagerii care vor să lase bagaj la cală. Astfel, începând din 10 noiembrie, aceștia trebuie să predea bagajul de cală cu cel puțin 60 de minute înainte de ora decolării, comparativ cu cel puțin 40 de minute, cât era limita anterioară. Decizia a fost luată pentru a permite pasagerilor să aibă mai mult timp pentru controlul de securitate și se aplică pentru toate zborurile companiei. (Profit)

8. Dubai intenționează să extindă infrastructura de piste de ciclism pentru profesioniști și amatori la 1.000 de kilometri până în anul 2030. În acest an, autoritățile au inaugurat deja 13 piste de ciclism cu o lungime totală de 162 de kilometri, iar cel mai lung traseu disponibil este Al Qudra Cycling Track, care ajunge la 86 de kilometri într-o versiune care traversează inclusiv deșertul. (Traveling Mag)

9. Patronatul RESTO Constanța organizează programul „Meniul RESTO de 50 de lei” în perioada 14-23 noiembrie 2026. Programul își propune să promoveze gastronomia dobrogeană și să stimuleze consumul în locațiile HoReCa. Meniurile speciale de 50 de lei vor fi oferite de restaurante, cafenele, bistrouri, cherhanale, cofetării și alte locații din Constanța, Murfatlar, Corbu, Mihail Kogălniceanu, Valu lui Traian, Eforie Nord și alte localități din județ. (Agerpres)

10. Autoritățile locale din județul Arad au anunțat că în 2027 vor promova zona viticolă Miniș-Măderat prin 59 de activități cu scopul de a atrage turiști. În regiune se află câteva zeci de producători de vin și crame, iar turiștii vor avea acces la crame, în ateliere și în laboratoare. (Agerpres)

Ți-ar mai putea plăcea
Wizz Air solicită temporar doar 9 euro pentru bagajul de cală și locul din avion – Cronica de Turism
Blue Air și Wizz Air anunță noi rute aeriene din România – Cronica de Turism