Studiu: Activitatea umană este principala cauză a încălzirii globale – Cronica dimineții

1. Activitatea umană este principala cauză a fenomenului încălzirii globale constatat de la debutul erei industriale, arată un studiu care estimează drept „neglijabilă” contribuția proceselor naturale în acest domeniu. (Link)

2. Firmele cu capital străin au plătit acționarilor dividende și dobânzi în valoare totală de 36,9 miliarde de euro între 2009 și 2019. Suma este foarte apropiată de valoarea totală a fluxurilor de investiții din același interval, care au încetinit după criza financiară din 2008-2009. (Profit.ro)

3. Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a decis, luni, că persoanele care intră intră în România după 10 zile de la primirea celei de-a doua doze de vaccin sunt exceptate de la măsura carantinării. Aceeaşi decizie a fost luată şi în cazul persoanelor care intră în contact cu un caz confirmat, dacă contactul a avut loc la mai mult de zece zile de la primirea dozei de rapel. (News.ro)

4. Un nou studiu, realizat în Israel pe un grup de 102 persoane, arată că 98% dintre cei care au primit a două doză de vaccin anti Covid-19, cel dezvoltat de Pfizer/BioNTech, au dezvoltat, la o săptămână după râpel, de 6 până la 20 de ori mai mulți anticorpi. Cantitatea de. anticorpi prezența este mai mare decât la cei care au trecut prin boală. (Link)

Una din Cronica de Business: Compania britanică de livrări de mâncare Deliveroo a atras finanțări în valoare de $180 milioane de la investitori deja existenți, inclusiv de la gigantul Amazon, la o evaluare de $7 miliarde. (Reuters)

5. Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că 20% dintre blocurile din Bucureşti primesc încălzire sub parametrii pentru ca reţeaua de termoficare să nu fie suprasolicitată şi să nu apară avarii majore a căror reparaţii ar putea dura până la două zile. (News.ro)

6. Aproape o treime dintre pacienții care s-au vindecat de Covid-19 după o formă mai gravă a bolii ajung înapoi în spital în următoarele 5 luni, iar unul din opt moare. Datele apar într-un studiu realizat de Universitatea Leicester și de Oficiul Național pentru Statistică. Studiul a descoperit efecte pe termen lung devastatoare asupra celor care au avut o formă severă a bolii provocate de noul coronavirus, la mulți dintre ei apărând probleme la inimă, diabet și afecțiuni cronice la ficat și rinichi. (Profit.ro)

7. 25% dintre tinerii britanici cu vârsta între 16 și 25 de ani au declarat că nu mai fac față provocărilor generate de pandemie, iar jumătate dintre ei suferă de probleme care le afectează sănătatea mintală. Datele apar într-un studiu anual care analizează fericirea și încrederea tinerilor. (TheGuardian)

8. Creșterea vânzărilor suplimentelor pe bază de melatonina a crescut cu aproape 43% anul trecut, în SUA, comparativ cu 2019. (BusinessInsider)

Una din Cronica Sportivă: Chinezul Yan Bingtao, în vârstă de doar 20 de ani, este campionul ediției 2021 a Masters-ului de snooker. Din postura de debutant, el a reușit să revină în finală de la 3-5, pentru a câștiga meciul cu 10-8, împotriva fostului campion mondial John Higgins. (Eurosport)

9. La Milano, începând de azi, fumatul în aer liber la mai puțin de 10 metri de o altă persoană este interzis. Măsura, justificată de nevoia de a îmbunătăți calitatea aerului și a combate schimbările climatice, se aplică în stațiile de autobuz sau tramvai, în parcuri, pe stadioane, în locurile de joacă pentru copii și în cimitire. (BBC)

10. Secretarul de stat în cadrul MAI, Raed Arafat, a declarat că cei care se vaccinează împotriva COVID-19 au şansa ca la vară să meargă în concedii, în străinătate, fără a fi obligaţi să stea în carantină. (News.ro)

Fotografia dimineții – Organizatorii au montat 200.000 de steaguri pentru ceremonia de inaugurare a președintelui ales Joe Biden. Getty:

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica dimineții – Dacian Cioloș va fi ales astăzi președintele PLUS
Cronica diminetii – adeptii unui Brexit soft castiga in guvernul Britanic

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău