OMV Petrom a generat în trimestrul doi un profit mai mare decât cel înregistrat pe tot anul 2021 – Cronica de Business

1. Scumpirile galopante de anul acesta la țiței, gaze, carburanți și energie electrică au făcut ca profitul net al OMV Petrom să crească de aproape 5 ori în primul semestru din 2022, față de perioada similară de anul trecut, de la 980 milioane lei la 4,646 miliarde lei. In T2 2022, câștigul s-a majorat de peste 7 ori, de la 406 milioane lei la aproape 2,9 miliarde lei, fiind mai mare decât cel consemnat pe parcursul întregului an 2021 (2,86 miliarde lei). (Profit.ro)

2. Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a continuat, miercuri, discuţiile în SUA pentru construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă şi a SMR-ului de la Doiceşti. ”M-am întâlnit astăzi, din nou, cu Jennifer Granholm, cea de-a doua femeie conducător al U.S. Department of Energy (DOE), pentru a discuta despre următorii paşii pe care îi facem pentru construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă şi a SMR-ului, de la Doiceşti”. (News.ro)

3. Ministrul Sorin Grindeanu a anunțat deschiderea circulației pe Lotul 2, Tronsonul 2 al Drumului Expres Craiova-Pitești. Ministrul afirmă că încă 21,35 km de drum de mare viteză se adaugă din acest moment celor 18,5 km pe care se circulă încă din luna aprilie, arătând că, în acest ritm circulația pe cei 31,75 de km ai Tronsonului 3 ar putea fi deschisă chiar anul viitor (2023), iar pe cei 31,82 km ai Tronsonului 4 se va putea circula în anul 2024. (Profit.ro)

4. Rezerva Federală a SUA a decis miercuri cea de-a doua creștere consecutivă a ratei dobânzii cu 0,75 puncte procentuale, încercând să reducă inflația fără a crea o recesiune. (CNBC)

5. Acțiunile cotate pe bursa americană au crescut, în timp ce randamentele trezoreriei au scăzut, în același timp cu dolarul, după ce șeful Fed, Jerome Powell a anunțat că Rezervă Federală va încetini ritmul creșterii ratelor la un moment dat, adăugând că oficialii se vor abține să ofere „îndrumări clare” cu privire la amploarea următoarei mișcări. Aproximativ 85% dintre companiile S&P 500 au crescut, în timp ce Nasdaq 100 a crescut cu peste 4%, cea mai mare creștere din noiembrie 2020. (Bloomberg)

Din Cronica diminetii: Premierul Nicolae Ciucă a declarat că rata de absorbţie a fondurilor europene de 64,5% plasează România la un nivel egal cu Germania şi foarte aproape de Franţa (65%), depăşind state membre vechi precum Belgia (59%), Italia, Spania ori Olanda (fiecare cu puţin peste 56%). „De când PNL a preluat postul de premier, în România au intrat 7,8 miliarde euro”, a mai spus şeful Executivului. (News.ro)

6. Meta/Facebook a anunțat prima scădere a veniturilor și a avertizat asupra veniturilor viitoare din publicitate, menționând concurența în creștere din partea rivalului TikTok. Compania a raportat venituri trimestriale de $28,8 miliarde, în scădere cu aproape 1% față de perioada similară a anului trecut și puțin sub cele $28,9 miliarde estimate de analiști. Este pentru prima dată când compania a înregistrat o scădere trimestrială a veniturilor față de anul anterior. (WSJ)

7. Compania franceză EDF, aflată în plin proces de naționalizare, a înregistrat pierderi de $1,3 miliarde pe primul semestru din acest an. Scăderea producției nucleare a afectat câștigurilor companiei care, anul trecut, în prima jumătate, a generat un profit de $3,74 miliarde. (Bloomberg)

8. Senatul american a aprobat miercuri un proiect de lege de $280 de miliarde de dolari care vizează stimularea industriei semiconductorilor, esențiali pentru tehnologia modernă, pentru a contracara amenințarea competitivă reprezentată de China. Votul a reflectat îngrijorarea din ce în ce mai mare a ambelor partide că SUA nu are un răspuns pe termen lung la creșterea tehnologică și economică a Beijingului, o viziune accentuată de blocajul de pe piața de semiconductori după ce pandemia de Covid-19 a perturbat aprovizionarea din Asia cu aceste produse. (WSJ)

9. Deutsche Bank a depășit așteptările pietei anunțând un profit de 1,046 miliarde euro pentru trimestrul al doilea. Este al optulea trimestru consecutiv cu profit pentru banca germană. (CNBC)

10. Noile date statisitice publicate de guvernul rus despre economia Rusiei arată că, în iunie 2022, comparativ cu iunie 2021, numărul de mașini vândute a scăzut cu 89%, numărul de camioane cu 40%, mașinile de spălat cu 58,4%, iar frigidere/congelatoare s-au vândut cu 52,3% mai puține. (Link)

Ți-ar mai putea plăcea
Piața de investiții în imobiliare din România a scăzut cu 41% în 2019 – Cronica de Business
Enel, capitalizare de €90 miliarde – Cronica de Business
2 comentarii la acest articol

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău