A fost autorizat primul vaccin împotriva Covid-19 din lume – Cronica Știrilor Pozitive

1. 1521 de pacienți infectați cu noul virus au fost declarați vindecați în România în ultimele 5 zile. Este cel mai mare număr, ca medie pe 5 zile, din ultimele 45 de zile.

2. Armata chineză a autorizat folosirea în rândul trupelor a unui vaccin împotriva Covid-19, conceput de către un institut de cercetare militar şi o companie farmaceutică, a anunţat luni întreprinderea. Este primul vaccin din lume împotriva Covid-19 care primește autorizarea. (News.ro)

3. Plăţile online cu carduri Visa în România au crescut cu peste 50% în aprilie faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în condiţiile în care sectorul comerţului electronic în România a înregistrat un avânt puternic după izbucnirea pandemiei de Covid-19, a anunţat luni compania. (News.ro)

4. Lucrările la o bază sportivă din cel mai mare cartier din Cluj-Napoca, proiect în valoare de peste cinci milioane de euro, au început luni. Până în luna septembrie 2021, firmele angrenate în proiect trebuie să amenajeze aproape 42.500 metri pătraţi cu terenuri pentru sporturi individuale sau de echipă, precum şi zone de recreere sau un amfiteatru în aer liber. (News.ro)

5. În ultimele două zile, pentru prima oară din 19 martie, numărul deceselor cauzate de Covid-19 în New York City a fost mai mic de 10/zi.

6. Investițiile nete concretizate în lucrări de construcții noi au însumat, în primul trimestru al acestui an, 9,847 miliarde lei (53,4% din total investiții), fiind în creștere cu 20,3% față de perioada similară din 2019. (Profit.ro)

7. Ministerul Educaţiei anunţă că, începând de ieri, pot fi reluate activităţile sportive la cluburile sportive şcolare şi liceele cu program sportiv, cu respectarea prevederilor ordinulului comun emis de MEC şi Ministerul Tineretului şi Sportului. (News.ro)

8. Cinci universități din România apar în ultima ediție a topului ”World University Rankings by Subject”. Universitatea București ocupă prima poziție la nivel național pentru domeniul Științe naturale, în timp ce Univestitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca este prima în domeniul Științe tehnice. Mai apar în clasament Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași și Universitatea de Medicină din Târgu Mureș. (Profit.ro)

9. Programul Rabla ar putea include în curând și un bonus de 1.000 de lei la achiziționarea unei mașini produse în România, potrivit unui proiect de lege depus la Parlament. În plus, bugetul alocat pentru acest an ar putea fi dublat. (Automarket)

10. Germania a anunţat luni scoaterea din izolare a unuia dintre cele două cantoane din vestul ţării în care au fost impuse restricţii în urma apariţiei unui important focar de contaminare cu noul coronavirus. (News.ro)

11. Domino’s Pizza a testat livrarea cu drona pe o plajă din Olanda. Compania americană vrea să folosească dronele pentru a face livrări în zonele greu accesibile sau pe apă. (TheNextWeb)

12. Tunisia și-a redeschis toate granițele (terestre, aeriene, maritime), pentru prima oară după mai bine de trei luni de izolare.

13. Lucrători germani care au ajutat la combaterea noului coronavirus au sosit luni pe insula elenă Kos, cu primul zbor străin care a aterizat pe aeroportul regional grec de la declanşarea epidemiei. (News.ro)

14. Numărul vizitatorilor la muzee şi colecţii publice în 2019 a fost de aproximativ 18,2 milioane persoane, faţă de 17,6 milioane persoane în anul 2018, a anunţat Institutul Naţional de Statistică. (News.ro)

15. Camera Reprezentanţilor şi Senatul statului Mississippi au adoptat retragerea unui simbol confederat de pe steagul acestui stat american – ultimul care păstrează această amintire din perioada sclaviei. (News.ro)

Fotografia dimineții – O fetiță se uită la eclipsa parțială de soare în timp ce afla în Mahanakhon Skywalk din Bangkok. Athit Perawongmetha / Reuters:

Ți-ar mai putea plăcea
Al zecelea vaccin împotriva Covid-19 a intrat în prima fază a testelor clinice – Cronica Știrilor Pozitive
România înregistrează cele mai mici diferențe salariale între bărbați și femei la nivelul Uniunii Europene – Cronica Știrilor Pozitive
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău