Apple a cumpărat NextVR, startup specializat în transmisiuni sportive pentru căști de realitate virtuală – Cronica de Tehnologie

1. Apple a cumpărat NextVR, startup specializat în transmisiuni sportive pentru căști de realitate virtuală, achiziție care ar putea ajuta Apple în dezvoltarea propriilor produse și servicii de VR și AR. Valoarea tranzacție nu a fost anunțată oficial, însă a fost estimată anterior la $100 milioane. (Bloomberg)

2. Apple ar putea lansa un iPad “accesibil” de 10,8 inch în a doua parte a acestui an și un iPad Mini mai mare decât până acum în a prima jumătate a anului viitor. Casca de realitate augmentată a companiei nu va intra pe piață mai devreme de 2022. (Profit.ro)

3. Chrome va bloca reclamele care consumă multe resurse începând cu luna august. Au fost stabilite trei praguri maximale: 4MB trafic, 15 secunde de folosire a procesorului într-un interval de 30 de secunde și 60 de secunde de folosire a procesorului în total. O reclamă va fi blocată când va depăși oricare din cele trei praguri. (Profit.ro)

4. Sony a dezvoltat primul senzor foto cu inteligență artificială integrată. Camerele ce-l vor folosi vor dobândi “inteligent vision” și vor aduce beneficii pentru retail și fabricile automatizate. (Bloomberg)

5. Reddit testează două token-uri, $MOONS și $BRICKS, bazate pe Ethereum, prin care va recompensa utilizatorii care creează conținut pentru subreddit-urile r/Cryptocurrency și r/FortniteBR. Reddit va găzdui și un portofel în care utilizatorii își vor putea stoca monedele, numit Vault. (The Block)

6. Nvidia a prezentat un AI chip dotat cu 54 miliarde de tranzistori și o performanță de 5 petaflops. A100 este de 20 de ori mai performant decât generația anterioară, Volta. (VentureBeat)

7. Compania taiwaneză TSMC va construi în Statele Unite o fabrică în care va dezvolta cipuri de 5nm. Fabrica va fi localizată în Arizona și va reprezenta o investiție de $12 miliarde. (WSJ)

8. Microsoft nu le mai oferă OEM-urilor versiunea pe 32 de biți de Windows 10 pentru a o instala pe PC-urile noi. Mutarea nu va afecta utilizatorii și companiile care folosesc Windows 10 pe 32 de biți în prezent, iar suportul pentru acesta va continua. (Neowin)

9. Platforma socială pe bază de subscripție OnlyFans, care are o importantă secțiune pentru adulți, a înregistrat o creștere cu 75% a numărului de conturi noi în luna aprilie. În medie, au fost create aproximativ 150.000 de conturi noi pe zi. (Elle)

10. Microsoft va cumpăra Metaswitch Networks, o nouă achiziție menită să întărească și să crească adopția platformei cloud Azure. Metaswitch Networks dezvoltă software de virtualizare și are clienți precum Sprint și British Telecom. (CNBC)

Ți-ar mai putea plăcea
Toate lansările anunțate de Apple aseară – Cronica de Tehnologie
Un român angajat al Meta a identificat codul care a dus la descoperirea spyware-ul dezvoltat și vândut de NSO – Cronica de Tehnologie
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău