Apple va lansa două noi modele iPad Pro în aprilie, cu ecrane de 11 inch și 12,9 inch – Cronica de Tehnologie

1. Apple va lansa două noi modele iPad Pro în aprilie, cu ecrane de 11 inch și 12,9 inch. Acestea vor folosi un procesor nou, de nivelul lui M1, și cel puțin versiunea mai mare va avea Mini-LED. Designul va fi același și este posibil ca Apple să folosească un conector Thunderbolt. (Profit.ro)

2. Samsung a lansat trei noi smartphone-uri mid-range din seria Galaxy A: A52 (€349), A52 5G (€429) și A72 (€449). Cele trei au același design și împărtășesc mare parte a specificațiilor tehnice, remarcându-se, printre altele, prin bateriile mari și certificarea IP67. (News.ro)

3. Chrome va transcrie în timp real clipurile video, începând cu versiunea 89, grație integrării funcției Live Caption. Aceasta poate fi găsită la Settings > Advanced > Accessibility și necesită un restart pentru activare. (XDA)

4. Autoritatea franceză pentru protecția datelor anunță că a inițiat o investigație ce vizează Clubhouse. Aceasta vrea să stabilească dacă normele GDPR se aplică sau nu rețelei sociale bazate pe comunicare audio. Investigația vine după ce, luna trecută, Germania a cerut Clubhouse să explice cum protejează datele europenilor. (Bloomberg)

5. YouTube va verifica dacă clipurile postate respectă drepturile de autor și regulile privind afișarea reclamelor chiar în timpul upload-ului. În teorie, această verificare ar trebui cel puțin să reducă situațiile în care creatorii de conținut se trezesc cu clipuri șterse ori demonetizate, fără explicații clare. (The Verge)

6. McAfee a descoperit o campanie de spionaj, care vizează operatorii de telecomunicații. Hackerii folosesc malware pentru a accesa informații sensibile, inclusiv despre tehnologia 5G. (ZDNet)

7. Cercetătorii americani au creat un proces ”verde”, de distrugere a polistirenului, care nu necesită solvenți nocivi și se realizează la temperatura camerei. În cadrul unui proces complex, din sfera mecanochimiei, polistirenul este distrus la nivel macromolecular. (Phys)

8. AMD a lansat Radeon RX 6700 XT ($479), o placă video care, deși pierde în fața soluțiilor Nvidia, aduce un raport preț – performanță foarte bun. Întrebarea care stă pe buzele tuturor este cât de greu se va găsi și de câte ori va crește prețul la raft din cauza stocurilor. (The Verge)

9. Snap a cumpărat Fit Analytics, un startup german, care ajută clienții să-și aleagă haine și încălțări de măsura potrivită, cu ajutorul învățării mecanice. Fit Analytics are deja în jur de 18.000 de parteneri, printre care Calvin Klein și Puma. (TechCrunch)

10. O echipă internațională de astronomi a cartografiat o bucată din rețeaua cosmică, fără a se folosi de lumina quasarilor (găuri negre masive, aflate în centrul galaxiilor), ca până acum. Folosind Very Large Telescope, astronomii au putut observa cum lumina mai multor grupuri de stele și galaxii (datată cu aproximație la 2 miliarde de ani după Big Bang) este împrăștiată de filamentele de gaz din rețeaua cosmică. (Phys)

Ți-ar mai putea plăcea
Australia a acuzat oficial China că-i atacă infrastructura guvernamentală și rețelele din sectorul privat – Cronica de Tehnologie
Al doilea cel mai mare operator portuar din Australia își oprește activitatea din cauza unui atac cibernetic – Cronica de Tehnologie