Astronomii au descoperit cea mai veche gaură neagră de până acum – Cronica Spațială

1. Telescopul spațial James Webb a identificat cea mai veche gaură neagră observată până acum. Gaura neagră în cauză a fost observată în centrul unei galaxii mici la numai 440 de milioane de ani după formarea Universului. Datele preliminare arată că gaura neagră are o „vârstă” de 13 miliarde de ani și o masă de 1,6 milioane de ori mai mare decât cea a Soarelui. (Space)

2. Landerul Smart Lander for Investigating Moon (SLIM) dezvoltat de Agenția Spațială Japoneză a intrat cu succes pe orbita Lunii în 25 decembrie. Etapa următoare este reprezentată de aselenizarea probei pe Luna, programată în luna ianuarie. Japonia poate deveni astfel a cincea națiune care pune o probă spațială pe Lună, dupa Statele Unite, Rusia, China și India. (Science Alert)

3. NASA a identificat cauzele pentru care sonda spațială MAVEN nu a înregistrat niciun fel de activitate a vântului solar pe Marte în urmă cu un an, în 26 decembrie 2022. Astfel, cercetătorii au ajuns la concluzia că în ziua respectivă a avut loc un fenomen prin care un vânt solar de viteză mai mare a „depășit” și „înghițit” un vânt solar de viteză mai mică, activitate în urma careia s-a creat un vid în vântul solar care a fost identificat de sonda MAVEN. (EarthSky)

4. NASA a publicat o imagine spectaculoasă cu o regiune a planetei Marte în care se observă prezența a numeroase linii striate „înfipte” în sol care de fapt sunt formațiuni înghețate. Acestea sunt frecvent întâlnite în zonele polare și sunt prezente mai puțin în alte regiuni, așa cum este și cea din noua imagine. (Futurism)

5. NASA a publicat cu ocazia Crăciunului o imagine spectaculoasă realizată cu telescopul spațial Hubble. În fotografie este vizibilă o galaxie spiralată flancată de galaxii mai mici cu forme similare. Cea mai mare galaxie din imagine este NGC 1356, situată la circa 550 de milioane de ani-lumină distanță de Pământ. (Space)

6. Astronomul român Adrian Șonka a publicat o listă cu cele mai importante evenimente astronomice pentru anul 2024 care pot fi urmărite prin intermediul telescoapelor. (Adrian Șonka)

7. Amazon a anunțat că cei doi sateliți din cadrul rețelei Kuiper pe care i-a lansat pe orbită în luna octombrie au trecut cu succes de un test de transfer de date de 100 Gbps. Rezultatul testului confirmă astfel că tehnologia dezvoltată de Amazon funcționează conform așteptărilor, astfel că proiectul poate continua prin lansarea treptată a celor 3.000 de sateliți care vor forma rețeaua Kuiper. (Space)

8. NASA a realizat un studiu cu privire la potențialul de a dezvolta un laborator spațial național pe orbita joasă a Pământului după ce Stația Spațială Internațională va fi scoasă din uz. Raportul nu menționează însă o strategie clară în această direcție. (SpaceNews)

9. United Launch Alliance (ULA), compania aerospațială deținută de Boeing și Lockheed Martin, a primit oferte de achiziție de la companiile aerospațiale Blue Origin și Textron și de la fondul de investiții Cerberus, însă nu este clar care va fi prețul final al tranzacției. (Wall Street Journal)

10. Agenția Spațială Română (ROSA) își va pierde independența și va intra în subordinea Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID), potrivit unui proiect publicat de Guvernul României. (Guvernul României)

Ți-ar mai putea plăcea
Rover-ul Perseverance al agenției spațiale americane NASA a ajuns joi seară pe suprafața planetei Marte – Cronica Spațială
Astronomii au descoperit primul asteroid cvadruplu – Cronica Spațială
2 comentarii la acest articol
  • […] Cronica Spațială: Telescopul spațial James Webb a identificat cea mai veche gaură neagră observată până acum. […]

  • LevSt.
    dec. 30,2023 la 2023-12-30T12:38:36+02:000000003631202312

    NASA… laborator spatial…”__–__ un mic pas, insa conteaza, omenirea trebuie sa investeasca masiv in asa proiecte, intalnirile de gradul zero, pot fi devastatoare, cum se spune mai jos si cum spuneam eu in 2009 in art. „There is no other way!”:”(The Conversation)
    First contact with aliens could end in colonization and genocide if we don’t learn from history
    Story by David Delgado Shorter, Professor of World Arts and Cultures/Dance, University of California, Los Angeles, William Lempert, Assistant Professor of Anthropology, Bowdoin College, and Kim TallBear, Professor of Native Studies, University of Alberta •
    (9h)

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău