Astronomii au detectat pentru prima oară semnale radio generate de o galaxie îndepărtată – Cronica Spațială

1. Astronomii au detectat pentru prima oară o serie de semnale radio care provin de la o galaxie extrem de îndepărtată. Oamenii de știință cred că semnalele radio au fost produse în timpul procesului de fuziune nucleară care dă naștere unei stele, iar acestea au călătorit nu mai puțin de 8,8 miliarde de ani pentru a ajunge la Pământ. Descoperirea are potențialul să ajute cercetătorii să înțeleagă mai bine cum se formează stele în galaxii aflate la miliarde de ani-lumină depărtare. (Futurism)

2. Cercetătorii de la Universitatea din Exeter din Marea Britanie au folosit datele de la sonda spațială Gaia operată de Agenția Spațială Europeană și au identificat o exoplanetă de 13 ori mai mare decât Jupiter care orbitează o stea la circa 130 de ani-lumină de Pământ. Analizele suplimentare au evidențiat însă că exoplaneta este în realitate o pitică maro, adică o așa-numită “stea eșuată” care se formează prin procesul de fuziune nucleară, la fel ca stelele, dar care nu are o masă suficient de mare pentru a susține acest proces. Descoperirea va permite astronomilor să diferențieze mai bine planetele masive de piticele maro. (Space)

3. Astro-Info a publicat un amplu ghid pentru persoanele care doresc să observe planeta Mercur prin telescop pe parcursul acestui an. Cea mai apropiată planetă de Soare se poate vedea cel mai bine prin telescop seara până în 20 aprilie și în perioada 20 septembrie – 5 octombrie în preajma intervalului 6:30 – 7:00. (Astro-Info)

4. O cercetătoare de la Universitatea Nebraska-Lincoln propune ca astronauții care ajung pe Marte să construiască baze marțiene cu ajutorul unor bacterii transportate de pe Pământ capabile să extragă metale din roci și nisip. Acest proces se numește biomineralizare. Propunerea a fost selectată de NASA pentru analiză în cadrul unui program de granturi. (Universe Today)

5. Astronomii au efectuat numeroase observații a unei zone din Univers cunoscută drept Complexul HH 24 care include numeroase stele aflate pe punctul de a se forma. În centrul acestui complex există un nor dens de gaz în care a fost identificată o protostea aflată pe punctul de iniția procesul de fuziune pentru a se transforma în stea. (Universe Today)

6. Telescopul spațial James Webb a surprins momentul în care o gaură neagră “devorează” o stea la o distanță de aproape 300 de milioane de ani-lumină de Pământ. Un astfel de eveniment are loc o dată la 100.000 de ani într-o galaxie care are în centrul său o gaură neagră. (The Verge)

7. Un studiu realizat de centrul de cercetare pentru geoștiințe de la Postdam a scos în evidență că poluarea luminoasă (lumina din atmosferă generată de activitățile omului) crește cu circa 10% în fiecare an. În acest ritm, astronomii vor avea tot mai multe dificultăți să utilizeze telescoapele pentru a observa galaxii și stele îndepărtate. (ZME Science)

8. China va lansa în 2024 un satelit de comunicații care va sprijini viitoarea misiune robotică la Polul Sud al Lunii și de pe partea întunecată a acesteia. Satelitul va furniza informații pentru misiunea Chang’e-6, care ar urma să se lanseze spre Lună la sfârșitul anului 2024 sau în prima parte a anului 2025. (Space News)

9. China a planificat nu mai puțin de 70 de lansări spațiale pe parcursul anului 2023, cu 6 mai multe decât în 2022. Printre lansările majore se numără două misiuni cu echipaj uman spre stația spațială Tiangong și o serie de misiuni cu caracter civil și militar. (Space News)

10. Astronomii de la Caltech au folosit semnalele radio de foarte scurtă durată care apar în fiecare zi pentru a calcula masa galaxiei Calea Lactee. Cea mai mare parte a Universului are materie neagră în proporție de 84%, însă cercetătorii au descoperit că galaxia noastră are 90% materie neagră, ceea ce înseamnă că are o masă mai mică decât cea estimată anterior. (LiveScience)

Ți-ar mai putea plăcea
China vrea să trimită oameni pe Marte în 2033 – Cronica Spațială
NASA a modificat cu succes traiectoria unui asteroid – Cronica Spațială