Austria a formulat trei condiții pentru a ridica controalele la frontierele aeriene pentru România – Cronica dimineții

1. Austria a formulat trei condiții pentru a ridica controalele la frontierele aeriene pentru țara noastră:
1) Consolidarea în continuare a protecției la frontierele externe ale Uniunii Europene.
2) Controale consolidate la frontieră la frontierele terestre dintre Bulgaria și România, precum și dintre România și Ungaria.
3) Asumarea responsabilității pentru migranții care au sosit ilegal în Austria. (Digi24)

2. Discuțiile recente dintre fostul ambasador al SUA în Austria, Ronald Lauder, și diplomatul american responsabil pentru Europa, James O’Brien, cu politicienii de la Viena ar fi fost decisive pentru schimbarea de discurs a Austriei în ceea ce privește aderarea României și Bulgariei la Schengen, scrie cotidianul austriac Der Standard. Ziarul notează că România este un important aliat al SUA în Europa de Est. (Hotnews)

3. Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului BNR, a atacat dur sistemul de pensii speciale, a căror desființare este posibilă doar în 40 de ani. El a declarat că România este singura țară din rândul celor civilizate care permite ca unele persoane să iasă la pensie la vârsta de 45 de ani. (Digi24)

Din Cronica de Carte: Un club de carte din California a început să citească unul dintre cele mai complexe și complicate romane din istoria literaturii, „Finnegans Wake”, de James Joyce, în 1995 și s-a întâlnit o dată pe lună pentru a discuta câteva pagini. În luna octombrie 2023, au terminat de discutat întregul roman după 28 de ani și au început să-l dezbată din nou de la început (New York Times).

4. Opt din zece români din Diaspora (79%) și-au planificat zborurile spre România, între 15 și 31 decembrie, pentru a petrece sărbătorile de iarnă, arată o analiză. (G4Media)

5. Preşedintele SUA, Joe Biden, îl va primi marţi la Casa Albă pe liderul ucrainean Volodimir Zelenski, în contextul în care discuţiile privind un acord de ajutor pentru Ucraina sunt în continuare blocate în Congres. (News.ro)

6. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că a avut o conversaţie „sinceră” cu premierul ungar Viktor Orban la învestirea preşedintelui argentinian Javier Milei. Întâlnirea a avut loc în contextul în care Orban ameninţă să blocheze sprijinul suplimentar financiar din partea Uniunii Europene pentru Kiev și se opune intrării Ucrainei în blocul comunitar. (News.ro)

Din Cronica de Mediu: “Substanțe chimice pentru totdeauna” cunoscute si sub denumirea de „chimicale permanente” au fost găsite în sursele de apă potabilă din Anglia. Au fost detectate în sursele de apa de la 17 dintre cele 18 firme de apă din Anglia. (TheGuardian)

7. Aproape jumătate dintre americani cred că SUA cheltuiește prea mult pentru ajutorul acordat Ucrainei, potrivit unui sondaj. Cel mai recent sondaj FT-Michigan Ross arată că 48% dintre americani cred că SUA cheltuie „prea mult” pentru ajutorul militar și financiar acordat Ucrainei. 27% consideră că Washington cheltuie „suma potrivită”, iar 11% că SUA nu a cheltuit suficient. (FT)

8. Economistul argentinian libertarian Javier Milei a fost învestit duminică în funcţia de preşedinte al Argentinei, el avertizând în discursul său inaugural că nu are altă alternativă decât un şoc fiscal puternic şi dureros pentru a rezolva cea mai gravă criză economică din ultimele decenii, cu o inflaţie care se îndreaptă spre 200%. Prima măsură luată de Milei a fost reducerea numărului de ministere de la 18 la 9. (News.ro)

9. Arabia Saudită, prin unul din fondurile sale suverane, ar putea prelua controlul aeroportului londonez Heathrow, cel mai aglomerat din Europa. (Bloomberg)

Din Cronica Sportivă: David Popovici a câştigat medalia de bronz în proba de 100 metri liber, din cadrul Campioatului European de înot în bazin scurt, la Otopeni.

10. O dietă corectă poate ajuta la evitarea demenţei, potrivit unei noi cercetări. Noul studiu concluzionează că dietele care pun accentul pe plante, cum ar fi dieta mediteraneană sau dietele tradiţionale întâlnite în China, Japonia şi India, par să reducă riscul de îmbolnăvire de Alzheimer, în special în comparaţie cu o dietă occidentală bazată pe alimente mai grase şi mai procesate. (News.ro)

Fotografia dimineții – Zelenski și Orban discutând la Buenos Aires. REUTERS/Matias Baglietto:

Ți-ar mai putea plăcea
Ministrul Sănătăţii: S-a decis amânarea celei de-a patra etape de relaxare – Cronica dimineții
Parlamentarii din statul american Montana au aprobat un proiect de lege care interzice TikTok în întregul stat – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău