Beatrice Mahler: Eu cred că sunt de patru ori mai multe cazuri de infectare cu noul coronavirus decât cele raportate – Cronica dimineții

1. “Eu cred că sunt de patru ori mai multe cazuri de infectare cu noul coronavirus decât cele raportate. Părerea mea e că da, sunt 20.000 de cazuri pe zi”, a răspuns managerul Institutului „Marius Nasta” din București, dr. Beatrice Mahler, la întrebarea “câte cazuri noi credeți că există zilnic”. (Digi24)

2. Preşedintele Colegiului Medicilor Bucureşti Cătălina Poiană a declarat, referindu-se la situaţia de la Spitalul Foişor şi la modul în care s-a făcut evacuarea pacienţilor pentru transformarea în spital COVID, că e anormal ce s-a întâmplat, iar această situaţie reprezintă o pată pe sistemul de sănătate şi sporeşte neîncrederea românilor în sistemul spitalicesc şi în sistemul sanitar în general. ”Este extrem de important să creştem încrederea românilor în sistemul medical, nu să trezim suspiciuni cauzate de emoţii colective după ce vedem pacienţi transferaţi în salvări şi maşini personale, unii abia operaţi, transportaţi prin mijlocul unor protestatari în miezul nopţii”. (News.ro)

3. Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă Raed Arafat a precizat că patru pacienţi cu COVID au ajuns deja la Secţia ATI a Spitalului Foişor, evacuat şi transformat în unitate medicală destinată pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus. De asemenea, el a precizat că sâmbătă erau în unităţile de primiri urgenţe 784 de persoane confirmate sau suspecte de COVID-19. Arafat a explicat din nou, într-o înregistrate postată pe pagina sa de Facebook, motivul evacuării spitalului Foişor din Bucureşti, precizând că decizia a fost corectă pe fond, chiar dacă a creat un disconfort pentru cei internaţi în unitatea medicală, dar că hotătârea avea o singură menire şi anume să fie salvate cât mai multe vieţi. El a mai afirmat că îi pare rău că s-a întâmplat acest lucru mai târziu, în cursul nopţii, când ordinul de evacuare a fost emis ”pe la prânz” vineri, iar echipa DSU era la spital în jurul orei 15:00 să discute şi să înceapă această evacuare ”care totuşi s-a lungit. (News.ro)

Una din Cronica de Mediu: O simplă tratare a semințelor ar putea crește drastic cantitatea de carbon atmosferic captată de culturi și ar putea să o depoziteze subteran pentru mai mult timp. Ingredientul cheie constă în tratamentul semințelor cu un amestec de ciuperci microbiene numite „endofite septate întunecate”, care trăiesc simbiotic în rădăcinile culturii gazdă și cresc împreună cu planta. Funcția lor principală este de a converti dioxidul de carbon absorbit prin fotosinteză în compuși fungici ai melaninei, care sunt mai puțin sensibili la descompunerea la contactul cu apa. (Wired.co.uk)

4. Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a lansat un atac deschis, sâmbătă seară, la Raed Arafat, Nicușor Dan și Vlad Voiculescu, cerând ca aceștia să dea explicații pentru situația de la Spitalul Foișor. Liderul liberal a susținut că cei trei nu au ajuns în funcții „pentru că i-au pus părinții și bunicii lor”, ci pentru că partidele din Coaliție și Klaus Iohannis au făcut campanie și i-au adus la putere. (Hotnews)

5. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Timiş a anunţat, sâmbătă, că în cabinetele medicilor de familie înscrişi în proiectul-pilot de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2, unde se administrează doar serul AstraZeneca, s-au imunizat, până acum, doar cei 10 pacienţi din prima zi. Proiectul-pilot de vaccinare anti-COVID în cabinetele medicilor de familie a fost lansat în judeţul Timiş miercuri. (G4Media)

6. România a importat anul trecut 10,9 miliarde de tone de produse agroalimentare, în creştere cu 21% faţă de 2019. Valoarea importurilor a crescut cu 6% la 8,93 de miliarde de euro, faţă de 8,43 miliarde de euro în 2019, reiese din datele transmise de Insitutul Naţional de Statistică. Cele mai multe produse au fost importate din Germania, Ungaria şi Polonia, iar cele mai multe produse exportate de România sunt cerealele. (News.ro)

Una din Cronica Spațială: Un studiu publicat în revista Nature afirmă că Pământul și-a pierdut complet oxigenul în urmă cu 2.3 miliarde de ani. Ulterior, oxigenul a reapărut, iar concentrația de oxigen s-a stabilizat în urmă cu circa 2.2 miliarde de ani. Potrivit unor studii anterioare, Pământul s-a format acum 4.5 miliarde de ani, iar oxigenul a apărut cu circa 2.43 miliarde de ani urmă. În perioada de circa 200 de milioane de ani în care prezența oxigenului a oscilat puternic au existat și schimbări radicale ale climei, inclusiv perioade de glaciațiuni în care întreaga planetă era acoperită de gheață. (Science Alert)

7. Câteva sute de mașini din județele Moldovei, inclusiv TIR-uri, au participat sâmbătă la marșul motorizat inițiat de două asociații civice ieșene, principala revendicare fiind urgentarea construirii de autostrăzi în Moldova. Participanții au pornit din mai multe orașe, între care Iași, Suceava, Piatra Neamț, Botoșani, Bacău, Vaslui. (Profit.ro)

8. Casa Albă a anunțat un program de $100 milioane pentru a măsura calitatea aerului, în special în zonele unde nivelul poluarii este ridicat. (TheVerge)

9. Paramount Pictures a amânat lansarea filmului “Top Gun: Maverick” pentru noiembrie. Filmul, care avea inițial premiera în iulie, este continuarea filmului din anii ‘80, “Top Gun”. De asemeneam un alt film în care joacă Tom Cruise a fost amânat. Al șaptelea film din seria “Mission: Impossible”, care era programat să aibă premiera în noiembrie, a fost amânat pentru Mai anul viitor. “Fast & Furious 9” și “Black Widow” răman astfel cele mai importante filme care ar putea avea premieră în această vară. (Reuters)

Una din Cronica Sportivă: România are 9 bărci în finalele de la Campionatele Europene de canotaj de la Varese (Italia) și tot atâtea șanse la medalii în finalele de duminică. Anul trecut, la ediția de la Poznan, românii au obținut 6 medalii, între care patru de aur, una de argint și una de bronz. (Gsp.ro)

10. China nu este un stat polițienesc, iar canadienii ar trebui să o viziteze. Declarația îi aparține ambasadorului Chinei în Canada. Acesta a spus că țara sa este o țară sigură, iar “marea majoritate” a canadienilor nu trebuie să se teamă că vor fi răpiți de poliția chineză. China și Canada au intrat într-un conflict diplomatic, după ce autoritățile canadiene au reținut-o, la cererea SUA, pe fiica fondatorului Huawei. Ca răspuns, chinezii au reținut un cetățean canadian, acuzat de spionaj. (Link)

Fotografia dimineții – Funeraliile prinţului Philip vor avea loc la 17 aprilie. Foto by Andreea Groenendijk:

Ți-ar mai putea plăcea
Ministrul Agriculturii: Pâinea va costa mai mult – Cronica dimineții
Beijingul va închide din nou toate şcolile şi universităţile, după o revenire a cazurilor de Covid-19 în capitala chineză – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău