Blue Air țintește o evaluare de aproape 600 milioane euro în urma listării acțiunilor pe bursa londoneză – Cronica de Business

1. Blue Air țintește o evaluare de până la 500 milioane de lire (aproximativ 584 milioane euro) în urma listării acțiunilor pe bursa londoneză. Cel mai mare transportator aerian cu capital românesc vrea să atragă până la 250 milioane de lire în cadrul operațiunii, inițial prin emiterea de obligațiuni convertibile și apoi prin vânzarea de noi acțiuni. (Profit.ro)

2. Piaţa de fuziuni şi achiziţii din România a înregistrat 54 de tranzacţii în prima jumătate a anului 2021, comparativ cu 42, în aceeaşi perioadă din 2020, iar compania de consultanţă Deloitte estimează valoarea totală a pieţei pentru tranzacţiiile cu valoare comunicată şi necomunicată la aproximativ 1,2-1,4 miliarde de euro. (News.ro)

3. După o ofertă publică primară în valoare de aproape 260 milioane lei, compania One United Properties a intrat în ringul bursier la o valoare de piață de 2,85 miliarde lei. Noul instrument financiar poate fi folosit de investitorii activi la BVB pentru a lua expunere pe piața imobiliară cu sume mai reduse. Indicatorul P/E este apropiat de nivelul 17. (Profit.ro)

4. Banca Centrală a Europei a anunțat săptămâna trecută o schimbare a strategiei de acceptare a inflației permițând o creștere a acesteia peste 2%, maximul stabilit anterior. Acest lucru este menit sa asigure investitorii ca nu se vor impune limite care sa împiedice dezvoltarea mediului de business. Christine Lagarde, președinta BCE, intr-un interviu din 12 Iulie, nu a dat mai multe detalii, dar a specificat ca se va menține obținerea de credite cu ușurintă. (Reuters)

5. Amazon Development Center România, cu sediul în Iași, una din cele patru firme locale ale gigantului american Amazon, și-a majorat capitalul social cu 77,33 milioane de lei, la 79,96 milioane de lei, prin aport în numerar al asociaților. (Profit.ro)

6. Prețurile en-gros la mărfurile japoneze ating cote alarmante datorită creșterii prețurilor la importuri, dar și la materiile prime. Creșterea prețurilor la petrol va avea un recul mai blând în Japonia decât în națiunile mai dezvoltate pentru că aici cererea de mărfuri este mai scăzută. Indicele care măsoare prețurile mărfurilor a crescut cu 5% în Iunie 2021 față de anul precedent, depășind cota de 4,7% prevăzută de Banca Japoniei. (Reuters)

7. Grupul american Philip Morris, cel mai mare producător de produse din tutun la nivel mondial, a depus o ofertă fermă de achiziție a companiei farmaceutice britanice Vectura Group, specializată în soluții de dezvoltare a medicamentelor inhalate. La această potențială achiziție se adaugă o altă companie preluată recent, Fertin Pharma, producător danez de produse farmaceutice cu administrare orală (printre care și guma cu nicotină), într-o tranzacție de $820 milioane. (Profit.ro)

8. Conform Crunchbase, la jumătatea anului 2021 investițiile în Securitatea cibernetică au depășit recordul de $7,8 miliarde înregistrat anul trecut. Astfel, 9 $miliarde au fost investite în 309 tranzacții, în primele 6 luni, numai în al doilea trimestru fiind investiți $5,2 miliarde. Numărul mare și valoarea investițiilor se datorează atacurilor de la Solar Winds, Colonial Pipeline, Kaseya, dar și intensificării activităților în online, ceea ce a dus la apariția unor atacuri cibernetice extrem de sofisticate. Se așteaptă ca până la sfârșitul anului investițiile în Securitatea cibernetică să urce până la chiar $20 miliarde. (Link)

9. Veniturile Canalului de Suez au crescut la nivelul record de $5,84 de miliarde în anul fiscal 2020/2021, de la $5,72 de miliarde în anul precedent, a anunţat duminică Autoritatea Canalului Suez. (News.ro)

10. Elon Musk și-a cumpărat bilet pentru a pleca în spațiu. Al treilea miliardar al lumii va călători împreună cu Richard Branson la bordul navetei Virgin Galactic. Costul unui bilet este de $250.000, iar compania lui Branson a vândut deja în valoare de $80 milioane. (WSJ)

Ți-ar mai putea plăcea
Gedeon Richter, afaceri în creștere în România – Cronica de Business
Continental și-a redus pierderile anul trecut – Cronica de Business
2 comentarii la acest articol

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău