Boloș: Guvernul ar putea revizui salariile bugetarilor sau ar putea chiar să reducă numărul acestora – Cronica dimineții

Sărbatori liniștite credincioșilor care sărbătoresc azi Paștele catolic.

1. Papa Francisc i-a condus pe credincioşii romano-catolicii din întreaga lume către sărbătoarea Învierii Domnului, denunţând la slujba de sâmbătă seara din Bazilica Sfântul Petru „rafalele îngheţate ale războiului” şi alte nedreptăţi. (News.ro)

2. Ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a declarat sâmbătă, la Antena 3, pentru prima dată, că pentru echilibrarea bugetului și respectarea sarcinilor asumate prin PNRR, guvernul ar putea revizui salariile bugetarilor sau ar putea chiar să reducă numărul acestora. (Hotnews)

3. Ministrul Muncii, Marius Budăi a anunţat sâmbătă că pensiile pe card au intrat de vineri, iar cele prin factorul poştal vor fi încasate până cel târziu în 11 aprilie. El a mai precizat că voucherele de alimente vor fi distribuite până în 13 aprilie, pentru ca beneficiarii să le poată folosi la cumpărăturile de Paşte. (News.ro)

4. Documentele NATO și SUA scurse pe rețelele de socializare dezvăluie că serviciile de informații americane ascultă aliați importanți și arată profunzimea eforturilor de spionaj ale SUA, dar și luptele militare ale Rusiei, arată o investigație New York Times. Documentele dezvăluie și cât de adânc au fost penetrate serviciile de informații și de securitate ale Rusiei, dar și cum SUA au capacitatea de a avertiza Ucraina cu privire la următoarele mișcări planificate de ruși. Pe de altă parte, liderii politici și militari de la Kiev par să fie spionați de americani, la fel ca alți aliați importanți. (G4Media)

Din Cronica Spațială: Geologii din Australia au descoperit fragmente de roci cu vârsta de 3,48 de miliarde ani care ar fi putut proveni de la un meteorit care s-a prăbușit pe Pământ. În urma impactului, bucăți de rocă topită au ajuns în aer, iar apoi s-au răcit și s-au solidificat în sol. În cazul în care se confirmă că fragmentele de rocă provin de la un meteorit, aceasta va deveni cea mai veche dovadă a unui impact meteoritic cu Pământul. (Space)

5. „Carpathian Vipers“ (Viperele Carpatine) au efectuat prima misiune de Poliție Aeriană în Țările Baltice, la doar șase zile de la preluare misiunii. Piloții români au interceptat două avioane rusești aproape de spațiul aerian NATO, informează Forțele Aeriene Române. (Digi24)

6. SUV-ul Dacia Duster, produs în România, la Mioveni, a fost inclus de jurnaliștii britanici de la Autocar într-un clasament al celor mai bune mașini 4×4 și off-road ale anului 2023. Dincolo de prețul său, mașina românească este considerată „suficientă pentru a aborda zonele sălbatice”. (Profit.ro)

7. O delegaţie diplomatică saudită a sosit, sâmbătă, la Teheran pentru a discuta despre redeschiderea reprezentanţei diplomatice a regatului în Iran, la două zile după o întâlnire istorică la Beijing între şefii diplomaţiei celor două ţări. (News.ro)

8. Pentru a cincea lună consecutivă, Banca Centrală a Chinei și-a crescut cantitatea de aur din depizite, în luna martie. Depozite de aur au ajuns la peste 2000 de tone. (Bloomberg)

Din Cronica Sportivă: David Popovici a câştigat a cincea medalie de aur la Campionatul Naţional de înot pentru seniori, tineret şi juniori, el impunându-se în proba de 100 de metri liber şi totodată reuşind baremul pentru Jocurile Olimpice din 2024.

9. Administraţia condusă de Joe Biden a numit decizia judecătorului din Texas, Matthew Kacsmaryk, de a suspenda aprobarea de către SUA a medicamentului pentru avort mifepristonă, drept următorul pas mare către interzicerea naţională a avortului şi a declarat că intenţionează să lupte împotriva acestei hotărâri. (News.ro)

10. Noua Zeelandă ar putea elibera un virus mortal pentru a reduce populația de iepuri sălbatici care a scăpat de sub control. (Digi24)

Fotografia dimineții – Stația Spațială Internațională fotografiată, din Kuwait, în timp ce trecea prin dreptul Soarelui. Yasser Al-Zayyat/AFP/Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
Banca Mondială: Criza Covid-19 ar putea aduce 100 de milioane de oameni în sărăcie extremă în întreaga lume – Cronica dimineții
Analiză: România are cel mai mic cost al vieții dintre statele UE – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău