Bulgaria, Cehia și Cipru elimină restricțiile de călătorie – Cronica de Turism

1. Cetățenii români care intră în Bulgaria nu mai trebuie să prezinte certificatul european, astfel că accesul în țară va fi permis doar pe baza unui act de identitate. Măsura a fost luată doar pentru România și alte nouă țări din Europa Centrală și de Est, plus Turcia și Egipt, cel mai probabil pentru a încuraja turismul. (Profit)

2. Cehia a eliminat toate restricțiile de călătorie impuse în contextul pandemiei de coronavirus. Astfel, începând din 9 aprilie, cetățenii români pot intra în acest stat prin simplă prezentare a unui act de identitate, fără să mai fie necesar certificatul european. (Airlines Travel)

3. Cipru a decis să renunțe la restricțiile de călătorie începând din 18 aprilie. În urma acestei decizii, călătorii din Uniunea Europeană nu mai trebuie să completeze formularul specific pentru Covid-19 în aplicația CyprusFlightPass. (Schengen Visa Info)

4. Malta a anunțat o relaxare parțială a condițiilor de intrare în țară pentru cetățenii din Uniunea Europeană. Astfel, călătorii care s-au recuperat după boală și cei care prezintă rezultatul negativ al unui test PCR pot intra în Malta fără restricții suplimentare. Până acum, intrarea fără restricții era permisă doar pentru persoanele care prezentau certificat de vaccinare. (Malta)

5. Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului (APDT) Prahova a publicat prețurile orientative pentru cazare în stațiunile de pe Valea Prahovei în perioada Paștelui. Astfel, patru nopți de cazare la un hotel de 3 stele din Sinaia costă aproximativ 1.800 de lei, iar în preț sunt incluse micul dejun, produse tradiționale în noaptea de Înviere și prânz festiv de Paște. În schimb, pentru o familie formată din doi adulți și doi copii, un sejur la un hotel de 4 stele costă între 3.500 și 6.000 lei. (Profit)

Bonus. Cererea pentru vacanțe din partea famiilor formate din mai multe generații (copii, părinți și bunici care călătoresc împreună) a crescut în acest an cu peste 50% comparativ cu 2019, ultimul an pre-pandemic, potrivit datelor agregate de platforma de călătorii Zicasso. Creșterea are ca explicație faptul că bunicii și-au văzut rar copiii și nepoții în ultimii doi ani din cauza restricțiilor de călătorie, iar acum vor să profite de oportunitate pentru a îmbina călătoriile cu timpul petrecut în familie. (Travel Weekly)

6. Travelator propune o vacanță în Sardinia pentru numai 182 de euro de persoană. Prețul include călătorie dus-întors cu Wizz Air pentru 44 de euro de persoană și 7 nopți de cazare în cameră dublă la Alghero 4u Self Check-in pentru 277 de euro. Prețul accesibil este disponibil pentru călătorii în perioada 25 mai – 1 iunie. (Travelator)

7. Compania aeriană Wizz Air a anunțat că, începând din 29 septembrie 2022, va opera noua rută București – Aarhus (Danemarca). Zborurile vor avea loc de două ori pe săptămână, în zilele de joi și duminică, însă biletele nu au fost puse încă în vânzare. (Traveling Mag)

8. Compania poloneză LOT va renunța la zborurile efectuate pe ruta Iași – Varșovia, care au fost introduse după închiderea aeroportului de la Chișinău în contextul războiului din Ucraina. Între timp, zborurile spre Chișinău au fost reluate, astfel că ruta Iași – Varșovia este anulată începând din 13 aprilie, mai ales că cererea de bilete scăzuse drastic. (Boarding Pass)

9. Asociația Internațională a Transportatorilor Aerieni (IATA) a anunțat că traficul aerian a crescut cu 116% la nivel global în februarie 2022 comparativ cu februarie 2021, în special datorită eliminării treptate a restricțiilor de călătorie din țările asiatice. De asemenea, IATA afirmă că nu a observat o reducere a traficului aerian din Europa la sfârșitul lunii februarie, atunci când a izbucnit războiul din Ucraina. Pe de altă parte, traficul aerian global a înregistrat o scădere de 45% comparativ cu februarie 2019, în ultimul an pre-pandemic. (Schengen Visa Info)

10. Aplicația de ride-hailing Uber va începe în această vară un program pilot în Marea Britanie prin care va introduce opțiuni pentru cumpărarea de bilete de tren și autocar. Până la sfârșitul anului, aplicația va integra și bilete pentru zboruri și cazări la hoteluri. Uber nu va vinde direct bilete pentru astfel de experiențe, ci prin intermediul unor platforme third-party care vor fi anunțate ulterior. (Simple Flying)

Ți-ar mai putea plăcea
Noi rute aeriene din București spre Paris și Cracovia – Cronica de Turism
Astăzi se lansează platforma pentru certificatele digitale de călătorie – Cronica de Turism