Cererea totală de gaze din Europa de Vest a scăzut, în octombrie, cu 22%, în ritm anual – Cronica de Business

1. Cererea totală de gaze din Europa de Vest a scăzut, în octombrie, cu 22%, în ritm anual, scăderea fiind generată de utilizatorii rezidențiali, companii și micile afaceri industriale, potrivit datelor de la platforma de analiză a pieței EnergyScan a Engie SA. Consumul de energie electrică a crescut cu 14%, tot în ritm anual. (Bloomberg)

2. Inflația din Statele Unite a crescut, luna trecută, cu 7,7%, în ritm anual. Este cea mai redusă creștere din ianuarie până în prezent. În septembrie inflația a fost de 8.2%. În iunie inflația din SUA a fost 9,1%, cel mai ridicat nivel din ultimii 40 de ani. Excluzând energia și alimentele, prețurile au crescut cu 6,3%. (WSJ)

3. Telekom Romania a încheiat trimestrul al treilea cu venituri în valoare totală de 76,8 milioane de euro, iar în primele nouă luni veiniturile au crescut cu 0,3%, faţă de perioada similară din 2021, până la 233,4 milioane de euro. (News.ro)

4. Elon Musk le-a trimis angajaților Twitter primul email de când a preluat compania. Musk i-a anunțat că vor urma vremuri „dificile” și le-a cerut să lucreze de la birou minim 40 de ore pe săptămână. (Bloomberg)

5. Europa va avea cele mai drastice norme care limitează emisiile poluante ale vehiculelor noi, vândute pe teritoriul Uniunii Europene, acestea urmând să intre în vigoare, teoretic, în 2025. Pentru a fi adoptate, noile norme propuse trebuie să fie validate de Parlamentul European și de Consiliul Europei. ACEA, asociația profesională a constructorilor de automobile, spune că în acest moment emisiile vehiculelor noi sunt foarte mici, „la un nivel abia măsurabil”, datorită tehnologiilor folosite, iar propunerile CE sunt și mai stricte de atât. (Profit.ro)

6. Creșterea prețurilor caselor din SUA a încetinit brusc în trimestrul al treilea, a anunțat joi Asociația Națională a Agenților Imobiliari, deoarece accesibilitatea pentru cumpărarea de case a rămas aproape de cel mai scăzut nivel din ultimele decenii. La nivel național, prețul mediu de vânzare al unei case unifamiliale a crescut cu 8,6%, în ritm anual, până la $398.500, în scădere față de creșterea de 14,2% înregistrată în trimestrul al doilea. (WSJ)

7. Microsoft va trebui, probabil, să vină cu concesii pentru că UE să dea undă verde pentru una dintre cele mai mari oferte de preluare din istoria tehnologiei. Comisia Europeană a lansat o investigație privind oferta de 69 miliarde făcută de Microsoft pentru Activision Blizzard, companie cunoscută pentru jocurile Call of Duty și World of Warcraft. (Profit.ro)

8. Criza care a cuprins cryptoexchange-ul FTX risca să ducă această companie în faliment nu va putea strânge rapid minim $4 miliarde. CEO-ul Bankman-Fried și-a informat investitorii despre deficit cu puțin timp înainte ca rivalii de la Binance să renunțe la oferta de preluare. El a spus că FTX are nevoie de $4 miliarde pentru a rămâne solvabil și că încearcă să strângă finanțare de salvare sub formă de datorii, capitaluri proprii sau o combinație a celor două. (Bloomberg)

9. Investitorii au retras cel puțin $700 de milioane din moneda stabilă în USD a celor de la Tether, după ce au apărut problemele la exchange-ul FTX. Token-ul, care este cunoscut sub numele de USDT și oferă o legătură între cripto și piețele tradiționale, a scăzut 3,5% până la un minim de 96,68 cenți, conform datelor CryptoCompare. A revenit la 98 de cenți în tranzacțiile recente, dar asta a lăsat-o sub țintă de $1. (FT)

10. Un judecător din SUA a acordat miercuri aprobarea finală unui acord de acţiune colectivă în valoare de cel puţin 80 de milioane de dolari, pentru a soluţiona reclamaţiile că Volkswagen şi divizia sa Porsche au alterat datele referitoare la emisiile şi economia de combustibil pentru 500.000 vehicule Porsche în Statele Unite. (News.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
Cât a plătit taxe Frank Timiș în Marea Britanie, ce se întâmplă la ANAF și cum se extinde compania-mamă a Philip Morris – Cronica de Business
Gigi Becali vinde birouri într-un cartier de lux al Bucureștiului – Cronica de Business

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău