CFR Călători introduce 32 de trenuri suplimentare către litoral – Cronica de Turism
1. Salina Turda a anunțat un proiect de extindere care include amenajarea Minei Iosif și modernizarea bazei de tratament. Lucrările necesită o investiție estimată la 126 de milioane de lei și ar urma să fie finalizate până la sfârșitul anului 2029. Prin această investiție, Salina Turda își va mări numărul maxim de turiști pe care îi poate primi simultan. (Salina Turda)
2. CFR Călători a anunțat că programul estival Trenurile Soarelui va avea loc în acest an între 13 iunie – 7 septembrie și va include 32 de trenuri suplimentare directe spre litoral (16 dus și 16 întors) din orașe precum Oradea, Arad, Deva, Craiova, Timișoara, Reșița, Satu Mare, Baia Mare, Cluj Napoca, Târgu Mureș, Brașov, Suceava, Iași și Galați. (Hotnews)
3. Autoritățile locale din Mangalia au renunțat la planurile de a introduce parcare publică cu plată în acest sezon estival. Astfel, turiștii vor putea parca gratuit în Mangalia și stațiunile sale arondate, și anume Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter și Neptun-Olimp. Anterior, planul prevedea o taxă de parcare de 3 lei pe oră în Mangalia și 5 lei pe oră în celelalte stațiuni. (Profit)
4. flyDubai, compania aeriană low-cost a grupului Emirates, va introduce în 19 septembrie ruta Iași – Dubai, care va fi operată în fiecare zi de marți și vineri cu avioane Boeing 737 MAX 8. Aceasta va deveni astfel prima companie aeriană care oferă zboruri pe această rută. (Boarding Pass)
5. Compania aeriană SkyUp din Ucraina va opera trei zboruri din România începând din luna iunie. În 16 iunie va fi inaugurat zborul București – Heraklion (Gercia), iar acesta va fi urmat de rutele București – Larnaca (Cipru) și Cluj-Napoca – Larnaca începând din 20 iunie. (Boarding Pass)
6. Ministerul Sănătății din Spania a anunțat că a finalizat draftul unei legi prin care intenționează să extindă interdicțiile pentru fumat în locuri publice și pe terasele de la restaurante, în zonele în aer liber de la baruri, în curțile instituțiilor de învățământ și în campusurile universitare. Interdicția va fi valabilă atât pentru tutunul tradițional, cât și pentru dispozitivele care utilizează tutun încălzit și țigări electronice. (Euronews)
7. Guvernul Spaniei a propus Parlamentului adoptarea unei legi care prevede plata unei taxe pe valoare adăugată (TVA) de 21% pentru închirierile turistice pe termen scurt realizate pe platforme precum Airbnb sau Booking. În prezent, proprietarii apartamentelor închiriate pe termen scurt nu plătesc TVA, în timp ce hotelurile achită TVA de 10%. Potrivit datelor oficiale, aproximativ o treime dintre cei 94 de milioane de turiști pe care i-a înregistrat Spania în 2024 au preferat să se cazeze în apartamente decât la hoteluri. (Reuters)
8. Compania aeriană Lufthansa oferă gratuit serviciul de mesagerie prin internet și pentru zborurile intercontinentale, după ce acestea au devenit disponibile în 2024 pentru zborurile continentale. Serviciul permite pasagerilor să trimită gratuit mesaje și imagini prin intermediul aplicațiilor WhatsApp, Facebook Messenger și iMessage. (Business Traveller)
9. Turiștii au petrecut 4,77 de milioane de nopți de cazare în România în primele trei luni ale anului, potrivit datelor publicate de Eurostat, biroul de statistici al Uniunii Europene. Dintre acestea, 3,81 milioane de nopți au fost petrecute de turiștii români, ceea ce reprezintă aproape 80% din total. (Eurostat)
10. Uniunea Europeană intenționează să propună în acest an o legislație care să permită pasagerilor să cumpere bilete pentru trenuri internaționale pe o platformă comună. Printre avantaje se vor numără unificarea sistemului de cumpărare de bilete și posibilitatea de a primi despăgubiri în cazul pierderii unei conexiuni din cauza întârzierii unui tren. În prezent, pasagerii au dificultăți să-și recupeze banii, întrucât operatorii feroviari utilizează platforme diferite pentru achiziționarea de bilete pentru trenurile internaționale. (Euronews)