Eliminarea chinezilor din telecomul european costă, Enel vinde o termocentrală din Rusia, iar Aldi se extinde – Cronica de Business

1.  Interzicerea participării companiilor chineze Huawei și ZTE la introducerea următoarei generații de telecomunicații, rețeaua 5G, ar putea costa firmele de telecom europene până la €55 miliarde în plus. (Bloomberg)

2.  Compania de investiții Elliott Management va achiziționa faimosul lanț american de librării Barnes & Noble pentru $683 milioane. Elliott, care deține și lanțul britanic Waterstones, va plăti $476 milioane, restul fiind reprezentat de datorii. Barnes & Noble operează 627 de magazine în SUA. (USA Today)

3. Fondul de investiții Lion’s Head Investments, format anul trecut printr-un parteneriat între cea mai veche firmă de asigurări de viață din Africa de Sud – Old Mutual – și cea mai mare agenție imobiliară din Bulgaria – AG Capital – este la mai puțin de o lună distanță de achiziția ultimei clădiri de birouri din complexul Oregon Park, parte a unei tranzacții evaluate la peste 170 milioane de euro, a doua cea mai mare din istoria pieței locale. (Profit.ro)

4.  Lanțul german de supermarketuri Aldi a deschis azi primul magazin în China, la Shanghai. Mișcarea contravine trendului general, după ce britanicii de la Tesco și spaniolii de la Dia și-au abandonat operațiunile din China, iar nemții de la Metro își vând subsidiara locală. Americanii de la Walmart și francezii de la Carrefour au avut dificultăți în a obține o cotă de piață de tip double digit. (Financial Times)

5. Două treimi dintre companiile româneşti sunt decise să investească semnificativ în digitalizare în următorii trei ani, în condiţiile în care 80% se confruntă, printre altele, cu problema resursei umane calificate, arată concluziile studiului de percepţie „Digitalizarea în companiile industriale din România”. (News.ro)

Bonus:

6.  Board-ul Enel Rusia a aprobat vânzarea celei mai mari termocentrale pe cărbuni a companiei către o subsidiară a Siberian Generating Company, pentru $323 milioane. Vânzarea trebuie aprobată și de acționari. (Reuters)

Ți-ar mai putea plăcea
Turismul românesc a scăzut aproape la jumătate în luna ianuarie comparativ cu perioada similară a anului trecut – Cronica de Business
Black Friday în România, vânzări cu 20% mai mici anul acesta? – Cronica de Business

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău