Ciolacu: Pensiile vor crește de două ori anul viitor – Cronica dimineții

1. Proiectul noii legi a pensiilor prevede că stagiul complet de cotizare pentru pensie pentru limită de vârstă este de 35 de ani, atât pentru femei cât și pentru bărbați, iar stagiul minim este de 15 ani. Vârsta standard de pensionare este 65 de ani, atât pentru femei cât și pentru bărbați. (Profit.ro)

2. Premierul României, Marcel Ciolacu, a declarat că de la 1 ianuarie 2024 toate pensiile din România vor fi majorate cu 13,8%. El a adăugat că la 1 septembrie va urma o nouă majorare, fiind „exclus ca cineva să piardă vreun ban după recalculare” și că, astfel, vor fi eliminate inechitățile. (News.ro)

3. Medicul de familie Mihai Mara a anunțat că, în urma unei ordonanţe de urgenţă emisă de Guvern săptămâna trecută, nu se va mai acorda concedii medicale pentru pacienţii cu COVID-19 ca până acum, când concediul se plătea 100%, ci se acordă ca pentru o boală obişnuită, pentru care remuneraţia este de 75%. (MedikaTv)

4. SUA şi Israelul iau în considerare posibilitatea de a crea o forţă multinaţională care ar putea include trupe americane, britanice şi franceze în Fâşia Gaza, în cazul în care forţele israeliene reuşesc să înlăture Hamas, potrivit unor surse informate citate de Bloomberg. (News.ro)

5. Atacul organizaţiei Hamas împotriva Israelului va inspira cea mai gravă ameninţare teroristă împotriva SUA de la ascensiunea Statului Islamic (ISIS), în urmă cu aproape un deceniu, a apreciat directorul Biroului Federal de Investigaţii (FBI), Christopher Wray, audiat marţi în Congresul american. (Hotnews)

Stirea Hope.ro: Afecțiunile persoanelor cu insuficiență cognitivă ușoară ar putea fi ameliorate cu ajutorul unui extract din plante

6. Hamas va elibera „în următoarele zile” o parte dintre ostaticii străini pe care îi deţine în Gaza, a anunţat, într-o înregistrare video difuzată marţi, Abu Obeida, purtătorul de cuvânt al aripii militare a mişcării palestiniene. Decizia a venit ca urmare a medierii „unor ţări”. (News.ro)

7. Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, „a subliniat necesitatea de a acorda prioritate siguranţei civililor în cadrul operaţiunilor militare”, în timpul unei convorbiri telefonice avute marţi seara cu ministrul israelian al apărării. Comunicatul american a fost emis la câteva ore după bombardarea de către armata israeliană a unui bastion Hamas din tabăra de refugiaţi de la Jabalia, care s-a soldat cu un număr mare de victime civile, pe lângă luptătorii Hamas. (News.ro)

8. Pentru prima oară în ultimii 20 de ani, procentul bebelușilor care mor a crescut semnificativ în SUA. Rata mortalității infantile a crescut cu 3% din 2021 până în 2022, de la 5,44 decese infantile pentru fiecare 1.000 de nașteri, la 5,6 în 2022. (WSJ)

9. În 2018, cu un an înainte de declanșarea pandemiei, un laborator din Montană, SUA, din cadrul Național Institutes of Health (NIH), coordonat de doctorul Anthony Fauci, a infectat 12 lilieci cu un virus „asemănător SARS” numit WIV1. Coronavirusul WIV1 a fost expediat de la laboratorul din Wuhan despre care FBI crede că a cauzat pandemia de Covid. (DailyMail)

Din Cronica Sportivă: România a ocupat locul doi în clasamentul pe naţini, cu un total de 86 de medalii, la Campionatul European de karate IKU Slovenia 2023. News.ro

10. Într-o apariție pe podcastul lui Joe Rogan, Elon Musk a spus că eforturile lui George Soros de a finanța și legitima procurorii progresiști au avut un impact negativ semnificativ asupra multor orașe din SUA. “În opinia mea, Soros urăște în mod fundamental umanitatea”, a spus Musk. „El face lucruri care erodează structura civilizației. Să fie aleși procurorii care refuză urmărirea penală este cauza problemelor din San Francisco și LA.” Musk a continuat menționând că procurorii districtuali care eșuează în mod repetat să respecte legile reprezintă o alternativă la schimbarea legilor. „Soros și-a dat seama că de fapt nu trebuie să fie schimbate legile, trebuie doar schimbat modul în care acestea sunt aplicate”, a spus Musk. (NBCMontana)

Bonus: Șase ofițeri de poliție au fost arestați marți la diferite adrese din Copenhaga și din împrejurimile capitalei daneze. Aceștia sunt acuzați, printre altele, de furt și de deținere și vânzare de droguri. (G4Media)

Fotografia dimineții – Audierea Secretarul de Stat Antony Blinken în Comisia pentru finanţe a Senatului american a fost întreruptă de un protestatari anti-război care şi-au ridicat în sus mâinile vopsite de roşu:

Ți-ar mai putea plăcea
ONU: Numărul civililor ucişi în Gaza a fost „fără precedent şi fără egal” în comparaţie cu orice conflict din 2017 încoace – Cronica dimineții
Cronica dimineții – Guvernul vrea să reînființeze școlile profesionale

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău