Ciucu: Situația financiară a Primăriei este ”jenantă”, mai avem doar cinci milioane de lei în conturi – Cronica dimineții

1. Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că scenariul unei uniri cu Republica Moldova ar fi în momentul în care o majoritate în Republica Moldova va dori asta, dar pentru moment, nu suntem acolo. Unirea cu România ar fi una dintre modalităţile care ar asigura Republica Moldova că va rămâne parte a lumii libere şi va trăi în pace, mai ales în actualul context regional şi internaţional, a explicat, joi, preşedinta Maia Sandu în prima sa conferinţă amplă de presă din acest an. (News.ro)

2. Aflat la Bruxelles, președintele a răspuns, într-o conferință de presă, întrebărilor despre situația internă politică. Referitor la scenariul ruperii Coaliției, șeful statului s-a declarat optimist că guvernarea va continua. Despre numirea șefilor Serviciilor, președintele a spus că s-ar putea întâmpla în următoarele săptămâni. Nicușor Dan a fost întrebat și despre acuzațiile de plagiat la adresa ministrului Justiției: „Există teme mai importante în care să mă implic”, a răspuns Dan. (Cotidianul)

3. Băncile străine care au avut în trecut, în special în anii de criză, prognoze pesimiste privind România au ajuns acum să privească pentru prima dată mai optimist decât guvernul evoluţia economiei în anul 2026. Astfel, prognozele bancherilor privind creşterea reală a PIB-ului României din acest an depăşesc chiar şi 2%, în timp ce autorităţile române dau ca posibil un avans al economiei de doar 1%. Mai exact, băncile au estimări privind creşterea PIB-ului României în 2026 cuprinse între 1,2 şi 2,1%. (ZF)

4. Premierul Ilie Bolojan a centralizat datele pe ultimii ani privind administrațiile locale din țările UE și, comparându-le, semnalează public dezechilibre de ansamblu, în special dependența mare de transferurile de la bugetul de stat și printre cele mai reduse venituri din taxele și impozitele locale. ”România se situează mult sub media UE din cauza bazei fiscale reduse (exceptări), nivelului scăzut al taxelor și problemelor de colectare. În aceste condiții, presiunea cade pe transferurile de la bugetul central”, arată Bolojan. (Profit.ro)

5. Parcurile fotovoltaice au devenit a două sursă de energie electrică a României, în termeni de putere instalată, conform ultimelor date în timp real ale Autorității de Reglementare în domeniul Energiei. Puterea instalată a parcurilor voltaice a ajuns la 3.249 MW, fiind depășită doar de cea a hidrocentralelor. (Economica)

Din Cronica Sportivă: FCSB a fost învinsă pe terenul croaților de la Dinamo Zagreb, scor 1-4, în cadrul etapei 7 din Europa League.

6. Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a afirmat, joi seară, că situaţia financiară a Primăriei este ”jenantă”, având doar cinci milioane de lei în conturi, sume comparabile cu ale unora dintre românii bogaţi. Ciucu a anunţat că va lua măsuri ”nepopulare”, urmând a desființa sau comasa instituţii, dar şi că se vor scumpi biletele STB. Decizia privind închiderea primelor instituţii se va lua săptămâna viitoare. (News.ro)

7. Stimulată de majorarea cheltuielilor de consum, economia SUA a înregistrat cel mai rapid ritm de creștere din ultimii 2 ani, în perioada iulie-septembrie 2025. Produsul Intern Brut al SUA a crescut în ritm anual cu 4,4% în trimestrul trei din 2025, după ce inițial raportase un avans de 4,3%. (Profit.ro)

8. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anuntat că a ajuns la un acord cu Donald Trump cu privire la garanţiile de securitate pentru menţinerea păcii în Ucraina după o eventuală încetare a conflictului cu Rusia. El a adăugat însă că problema teritoriilor din estul Ucrainei nu a fost încă rezolvată. „Totul se învârte în jurul părţii estice a ţării noastre. Totul se învârte în jurul teritoriilor. Aceasta este problema pe care nu am rezolvat-o încă”. (News.ro)

9. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a criticat joi răspunsul Europei la disputa cu SUA privind Groenlanda, afirmând că acest continent trebuie să dea dovadă de mai mult curaj și descriindu-l ca un „caleidoscop fragmentat” de puteri mici și mijlocii. „În loc să preia inițiativa în apărarea libertății la nivel mondial, mai ales atunci când atenția Americii se îndreaptă în altă parte, Europa pare pierdută, încercând să-l convingă pe președintele SUA să se schimbe”, a declarat Zelenski, la Forumul Economic Mondial de la Davos. (Hotnews)

10. În Statele Unite, crimele au scăzut cu peste 20% în 2025 față de anul precedent, cea mai mare scădere înregistrată într-un an. Ar putea fi și cea mai mică rată a crimelor din SUA din 1900 până în prezent, conform unui studiu publicat joi de Consiliul pentru Justiție Penală. Raportul anual privind tendințele criminalității a analizat date din 40 de orașe mari din Statele Unite pentru 13 tipuri diferite de infracțiuni, inclusiv crime, furturi auto, furturi și infracțiuni legate de droguri. Pe lângă omucideri, furturile auto au scăzut cu 61% din 2023, în timp ce furtul din magazine a scăzut cu 10% comparativ cu 2024. În general, rata generală a criminalității a scăzut, infracțiunile violente fiind la sau sub nivelurile înregistrate în 2019, conform analizei. Infracțiunile legate de droguri a fost singura categorie care a crescut în această perioadă, în timp ce agresiunile sexuale au rămas la un nivel constant. (CBSNews)

Fotografia dimineții – Donald Trump a apărut la Davos cu o vânătaie vizibilă pe mână stângă:

Ți-ar mai putea plăcea
Biden și Putin au acceptat să se întâlnească pentru a discuta situația din Ucraina – Cronica dimineții
Ministrul ucrainean de Externe: Am ridicat problema livrării de arme de către România în cadrul discuției cu premierul Ciucă – Cronica dimineții