Clinicile private sunt blocate de cererile pentru testul Covid-19 – Cronica dimineții

1. Proprietarii a circa 340.000 de clădiri ce necesită renovare, pentru a atinge standardele de eficiență energetică impuse de UE. Ei vor trebui să achite direct din veniturile proprii 1,8 miliarde de euro în următorii 10 ani, în regim de cofinanțare a unei scheme uriașe, ce vizează renovarea a 77% din suprafața întregului fond de clădiri al României până în 2050, conform planului gândit de Guvern. (Profit.ro)

2. Românii pot prinde cu greu un loc la clinicile medicale private pentru a-și face testul COVID-19. Fie că au nevoie pentru a pleca în vacanță, în țări care au impus restricții României, fie din precauție, românii sunt nevoiți să aștepte aproape două săptămâni pentru a afla dacă au sau nu coronavirus. (G4Media)

3. Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat că PNL a făcut destul de multe concesii în negocierile cu USR-PLUS pentru candidaţii la primăriile de sector din Bucureşti. El enumeră faptul că liberalii au renunţat la a avea candidaţi în patru sectoare şi se declară în favoarea unei alianţe care să includă şi PMP, avertizând că, în cazul în care ar candida şi Traian Băsescu, despre care afirmă că acum ar avea în sondaje o cotă de 17-18%, voturile s-ar fărâmiţa. El avertizează USR că dacă nu ajung la un compromis pentru formarea unei alianţe, aceştia nu vor câştiga nicio primărie în Bucureşti. (News.ro)

4. Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a anunţat o alianţă între Pro România şi noua formaţiune politică înfiinţată de către primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, Partidul Bucureşti 2020. Ponta afirmă că Alianţa Pro Bucureşti 2020 se adresează celor care nu vor să voteze „contra” şi care nu doresc să fie prizonieri ai „binomului” PSD-PNL. (News.ro)

5. Oraşul Făget şi satele aparţinătoare Bichigi, Temereşti şi Colonia Mică din judeţul Timiş a intrat în carantină pentru o perioadă de 14 zile. Făget devine a treia localitate din ţară plasată în carantină, după localităţile Cartojani – Giurgiu şi Gornet – Prahova, care s-a şi adresat instanţei pentru această decizie. (News.ro)

6. Un rezident cu COVID-19 a stat cinci zile în căminul-focar din Sectorul 1 fără ca reprezentanții „Matei Balș” să informeze conducerea centrului de bătrâni că acesta a fost depistat pozitiv. În această perioadă, el a interacționat cu alți rezidenți din cămin și cu personalul. Situația a fost descoperită după ce bătrânul a fost trimis la spital în cursul zilei de sâmbătă deoarece nu se simțea bine. (EuropaLibera)

Una din Cronica de Carte: ”Acolo unde cântă racii”, de Delia Owens (la noi, la Editura Pandora M), cu 714.661 exemplare, ”Magnolia Table” (vol. 2), de Joanna Gaines și ”The Room Where It Happened”, de John Bolton sunt cele mai vândute cărți pentru adulți din SUA, în prima jumătate a anului 2020. ”Fetch-22”, de Dav Pilkey, este cea mai vândută cărți pentru copii, în vreme ce ”Balada șerpilor și a păsărilor cântătoare”, de Suzanne Collins (Editura Nemira), este prima la categoria young adult și cea mai vândută carte per ansamblu, cu 887.025 de exemplare. (Publishers Weekly)

7. Aproape 100.000 de români au fost deconectați anul trecut pentru că n-au plătit factura la curent. 97.257 este numărul exact al locurilor de consum de energie electrică alimentate la joasă tensiune (de tipul consumatorilor casnici) deconectate în 2019 pentru neplata facturilor, potrivit unor date ale Autorităţii de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Acest număr este în scădere față de anul precedent, când au fost deconectate pentru neplată circa 130.000 de locuri de consum. (Economica)

8. Numărul total de carduri bancare emise în România era, la finele primului trimestru din 2020, de 18.380.934 unități, în creștere cu 0,7% comparativ cu sfârșitul trimestrului anterior, arată datele centralizate de Banca Națională a României. (Profit.ro)

9. Turiştii britanici care s-au întors acasă duminică din vacanţă în Spania sunt furioşi din cauza deciziei Guvernului lui Boris Johnson de a-i obliga să intre în carantină, fără vreun ”preaviz”, timp de 14 zile. Regatul Unit a anunţat sâmbătă că toţi călătorii care se întorc din Spania după miezul nopţii de sâmbătă spre duminică (2.00, ora României) sunt obligaţi să intre în carantină timp de două săptămâni, ca măsură de precauţie împotriva noului coronavirus. (News.ro)

10. Un arhipelag norvegian aflat la 1000 de km de Polul Nord, Svalbard, a bătut un record absolut de căldură, cu o temperatură de aproape 22 de grade Celsius. Sâmbăta a fost cea mai caldă zi de peste 40 de ani, aproape egală cu recordul absolut, a anunţat Institutul Meteorologic norvegian. (News.ro)

Fotografia dimineții – Selfie cu Victor Ponta și Robert Negoiță după ce și-au anunțat alianța pentru București. George Calin, Inquam Photos:

Ți-ar mai putea plăcea
România a impus noi restricții de zbor în spațiul aerian limitrof graniței cu Ucraina – Cronica dimineții
Ministrul Sănătăţii: Ne aşteptăm la un vârf al epidemiei în a doua jumătate a lunii aprilie – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău