Comerţul cu amănuntul a crescut, în iunie faţă de lună precedentă, cu 9,1% – Cronica serii

1. Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut, în iunie faţă de luna precedentă, atât ca serie brută cu 9,1%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 6,3%. (News.ro)

2. Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că pe 14 septembrie începe noul an şcolar preuniversitar, precizând că aceasta înseamnă că majoritatea elevilor vor merge efectiv la şcoală. Sunt totuşi trei scenarii în funcţie de situaţia îmbolnăvirilor. Decizia privind modul în care va începe şcoala se descentralizează şi se ia la nivel de judeţ. (News.ro)

3. Banca Națională a României a redus dobânda cheie de la 1,75% la 1,5%, a treia tăiere de la debutul epidemiei COVID 19. (Profit.ro)

4. Băncile din România au acordat credite noi populației și companiilor în valoare de peste 23,1 miliarde de lei, în perioada martie-iunie 2020. Volumul creditelor noi acordate populației și companiilor, în cele patru luni de la debutul pandemiei, reprezintă 8,5% din soldul creditului neguvernamental aferent lunii iunie 2020. (Profit.ro)

Una din Cronica Externa: ONU avertizează că pandemia coronavirus ar putea fi ”o catastrofă generațională”, dacă școlile nu se redeschid. (CBSNews)

5. Între un sfert de milion şi 300.000 de oameni au rămas fără locuinţă în urma exploziilor din portul Beirut, care au produs pagube estimate până la $5 miliarde, a anunţat guvernatorul capitalei libaneze, Marwan Abboud. (News.ro)

6. Românii care merg în Elveția sau turiștii care trec prin România în drum spre Elveția vor intra în carantină pentru o perioadă de 10 zile, imediat după sosirea pe teritoriul elveţian, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe. Noile prevederi vor intra în vigoare de la data de 8 august, ora 00.00. (Hotnews)

7. Luând în considerare condițiile actuale ale pieței și sprijinul guvernamental limitat, 80% dintre hotelierii participanți la un sondaj realizat în aprilie mai afirmă că afacerea lor nu va putea supraviețui mai mult de 4 luni din punct de vedere financiar. (Profit.ro)

Una din Cronica de Tehnologie: Disney+ a ajuns la 60,5 milioane de abonați, în creștere de la 50 milioane în luna aprilie. Din 4 septembrie, Disney+ va include “Mulan”, difuzat ca premieră la care accesul costă $30. (TechCrunchț)

8. Constructorii auto au vândut 33 de milioane de mașini la nivel global în primele șase luni ale anului, cu 26% mai puține decât în perioada similară din 2019. Marea Britanie, Franța și Germania se numără printre țările cu cele mai mari scăderi. (Automarket)

9. Aproximativ 80% dintre tinerii cercetători de fizică nucleară din cadrul laboratorului de laser de mare intensitate de la Măgurele îşi caută în prezent locuri de muncă în străinătate. Cercetătorii își trimit CV-urile la diverși angajatori, nemulțumiți de situația din prezent de la institutul de cercetare român. (Link)

10. Disney a renunțat să lanseze „Mulan” în cinematografele din SUA și alte teritorii, iar filmul live-action va avea premiera online, în luna septembrie, pe platforma Disney+. Mulan va costa $29.99, urmând să fie disponibil la download. (News.ro)

Fotografia serii vine tot din Beirut. Issam Abdallah/Reuters:

Ți-ar mai putea plăcea
Ministerul Sănătății a anunțat că măsurarea temperaturii este obligatorie – Cronica serii
România are cei mai mulți tineri de 18-24 de ani, din UE, care renunță la școală – Cronica serii

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău