Comisiile de specialitate din Camera Deputaților au început dezbaterea proiectului de lege care prevede obligativitatea certificatului verde la locul de muncă – Cronica serii

1. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că va face propunerea ca școlile să fie deschise fizic dacă rata de infectare în localitate este sub 3 la mie. Astfel, în aceste condiții se va renunța la pragul de vaccinare de 60% a personalului din unitățile de învățământ respective. (Hotnews)

2. Pentru prima dată de la începutul campaniei de vaccinare anti-COVID, în decembrie 2020, Guvernul va stabili printr-un document oficial ținte de acoperire vaccinală: 70% din populația peste 12 ani în anul 2022 și 90% abia în anul 2023. (G4Media)

3. Guvernul a împrumutat în primele 10 luni suma de 95 de miliarde de lei prin vânzarea de titluri de stat marilor investitori și populației. Sub 7% din sumă are ca sursă programele Tezaur și Fidelis prin care autoritățile se împrumută direct de la populație. La această sumă se adaugă și 886 milioane de lei împrumuturi externe de la instituții internaționale (de exemplu BERD sau BM), astfel că totalul se situează la 95,9 miliarde de lei. Necesarul brut de finanțare pentru anul acesta a fost anunțat de către Ministerul Finanțelor la 135 miliarde de lei. (Profit.ro)

Din Cronica de Business: China a înregistrat un excedent comercial lunar record în octombrie, după ce exporturile au crescut, în ciuda întreruperilor lanțului global de aprovizionare. Exporturile au crescut cu 27,1% în dolari luna trecută față de anul precedent, până la $300,2 miliarde. Aceasta a fost a 13-a lună consecutivă de creștere cu două cifre și a depășit așteptările economiștilor. Importurile au crescut cu 20,6%, ceea ce a generat un excedent comercial de $84,54 miliarde. Exporturile Chinei, până în octombrie, le-au depășit deja pe cele înregistrate pe tot anul 2020. (Bloomberg)

4. Premierul interimar Florin Cîţu susţine că Partidul Naţional Liberal va face propria propunere de premier, dar că desemnarea prim-ministrului îi aparţine preşedintelui Klaus Iohannis. El a precizat că a văzut că se încearcă modificarea PNRR, dar că acest lucru este imposibil şi a mai menţionat că este crucial pentru PNL să păstreze Ministerul Finanţelor. Sorin Grindeanu a precizat că este exclus ca Florin Cîţu să fie premier într-un Guvern care să aibă PSD în componenţă şi a adăugat că social-democraţii vor avea o nominalizare pentru funcţia de prim-ministru. (News.ro)

5. Vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu a anunțat, după ședința social-democraților, că aceștia au decis să negocieze intrarea la guvernare cu PNL și UDMR și susținuți de minorități. Totodată, acesta a vorbit despre măsurile pe care le va propune PSD pentru programul de guvernare, inclusiv o echipă de negociere pentru revizuirea Constituției. (Digi24)

6. Comisiile de specialitate din Camera Deputaților au început dezbaterea proiectului de lege care prevede obligativitatea certificatului verde la locul de muncă, a declarat Ionuț Moșteanu, liderul grupului de deputați USR. (G4Media)

7. Rata incidenţei Covid-19, un indice care măsoară numărul de cazuri noi la 100.000 de locuitori pe ultimele șapte zile, a atins luni 201,1, un nou ”record” de la începutul pandemiei, în urmă cu un an şi jumătate, a anunţat Institutul Robert Koch. (News.ro)

Din Cronica de Tehnologie: SUA spun că, anul trecut, în iulie, a fost înregistrată prima tentativă de atac cu o dronă asupra infrastructurii energetice a țării – drona folosită a căzut pe acoperișul unei clădiri înainte de a-și atinge ținta. Aceasta era lipsită de orice marcaje de identificare, iar atacatorul încă nu a fost descoperit. (Wired)

8. Ministerul Sănătății din Polonia a transmis noi instrucțiuni pentru medici cu mesajul că o sarcină poate fi întreruptă dacă viața sau sănătatea mamei este în pericol. Decizia vine în contextul legislației anti-avort adoptată de guvernul conservator de la Varșovia, din cauza cărei a murit, recent, o femeie de 30 de ani. Femeia a murit de septicemie după ce medicii au refuzat să întrerupă o sarcină cu probleme, de teama că ar putea ajunge la închisoare. (Digi24)

9. Valoarea de piață a criptomonedelor a depășit, în premieră, pragul de $3.000 de miliarde de dolari, în contextul în care bitcoin a urcat la maximul ultimelor 3 săptămâni, iar ether a atins un nou maxim istoric. Bitcoin, cea mai cunoscută criptomonedă, a urcat cu circa 7%, până la 66.411 dolari, aproape de maximul istoric. (Profit.ro)

10. O fată în vârstă de 10 ani, din satul Agighiol, comuna Valea Nucarilor, este însărcinată în luna a cincea, iar autoritatea locală spune că monitorizează situaţia copilei, prin intermediul asistentului comunitar. (G4Media)

Ți-ar mai putea plăcea
Pădurarii cu atribuţii de pază vor primi armament de serviciu, letal sau neletal – Cronica serii
Guvernul a încasat astăzi prima tranșă din fondurile prevăzute în cadrul PNRR: 1,851 miliarde euro – Cronica serii

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău