Construcțiile au ajuns la 8% din economie şi au adus aproape jumătate din creşterea economică de anul trecut – Cronica dimineții

1. Creşterea economică de 2,1% din 2023 a fost adusă în proporţie de aproape 50% de construcții, care au ajuns să însemne 8% din economie, faţă de 6%, cât era aportul sectorului de construcţii la PIB în 2018. Datele de la Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că IT-ul şi comunicaţiile au mai avut un aport important la creşterea economică, de 0,4 puncte procentuale din avansul de 2,% al PIB. (ZF)

2. Voluntarii români care luptă în Ucraina au participat la misiuni pe teritoriul rusesc. Într-un mesaj pe pagina de Facebook „Romanian Battlegroup „Getica””, aceștia transmit că au făcut mai multe incursiuni în satele rusești de frontieră, precizând că nu au găsit secții de poliție funcționale și nici autorități. „Rusia este pregătită de război nuclear, dar nu este în stare să își protejeze frontierele terestre”. (Digi24)

3. Managerul Serviciulului de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov, Alis Grasu, a anunţat că doar 9% din autospecialele care se folosesc sunt mai noi de 7 ani, chiar dacă serviciul preia cam 20% din numărul total de solicitări la nivel naţional. Aceste ambulanţe parcurg anual 6 milioande de kilometri, prin Bucureşti şi împrejurimi, adică de 16 ori distanţa de la Pământ la Lună. (News.ro)

4. Supraviețuirea Ucrainei în fața unei invazii la scară largă a Rusiei este „în pericol”, ceea ce reprezintă un risc pentru America, a declarat marți secretarul american al Apărării, Lloyd Austin. (Hotnews)

Știrea Hope.ro: Un plasture inteligent ar putea permite persoanelor cu afecţiuni ale aparatului vocal să vorbească din nou.

5. China a dezvoltat un nou tip de reactor nuclear pentru a alimenta navele spațiale, care poate oferi „alimentare eficientă și continuă cu energie pentru cel puțin 10 ani”. Cu o putere de 1,5 megawați, este „de 7 ori mai puternic decât un sistem construit de NASA” și poate alimenta o navă de mare tonaj pentru o călătorie dus-întors între Pământ și Marte în doar 3 luni. Comparativ, racheta aflată în dezvoltare de către SpaceX ar avea nevoie de cel puțin 7 luni doar pentru a ajunge pe Marte. (SCMP)

6. Donald Trump, candidatul republican la preşedinţia SUA, a reiterat că Statele Unite vor ajuta la protejarea aliaţilor din NATO de un viitor atac al Rusiei doar dacă membrii europeni vor cheltui mai mult pentru apărare. (News.ro)

7. Italia este împotriva oricărei intervenției directe în Ucraina, însă va continuă să sprijine pe deplin țară invadată de Rusia. Orice implicare militară directă „ar duce la o escaladare periculoasă”, a declarat premierul Giorgia Meloni. (Bloomberg)

8. Curtea Supremă a Statelor Unite a decis să permită intrarea în vigoare a unei legi în statul Texas, susţinută de republicani, care permite autorităţilor să aresteze persoanele suspectate că au trecut ilegal frontiera dintre SUA şi Mexic. Curtea a respins o solicitare a administraţiei preşedintelui Joe Biden care argumenta că legea ar încălca Constituţia SUA. Persoanele suspectate că au trecut ilegal graniţa dintre Mexic şi SUA riscă până la 20 de ani de închisoare. (News.ro)

Din Cronica Sportivă: Simona Halep a fost învinsă de spaniola Paula Badosa (locul 80 WTA), scor 1-6, 6-4, 6-3, în primul tur la Miami Open. Aceasta a fost prima partidă jucată de româncă după ce a fost depistată pozitiv şi suspendată.

9. Tinerii din SUA devin din ce în ce mai puțin fericiți comparativ cu generațiile mai în vârstă, deoarece suferă „echivalentul unei crize a vârstei mijlocii”, conform cercetărilor globale. Scăderea bunăstării în rândul persoanelor sub 30 de ani a scos SUA din topul celor mai fericite 20 de națiuni, conform World Happiness Report 2024. (TheGuardian)

10. Volodymyr Usov, fostul președinte al agenției spațiale naționale din Ucraina, crede că biologia noastră ne împiedică să colonizăm Marte și propune modificarea genetică pentru astronauți. Usov consideră că industria privată și oamenii de știință ar trebui să investească mai mult în adaptarea biologiei umane pentru spațiu, deoarece oamenii au nevoie de o evoluție rapidă sau de editarea genelor. (Adevarul)

Fotografia dimineții – Simona Halep în primul meci de după suspendare. Geoff Burke-USA TODAY Sports:

Ți-ar mai putea plăcea
Azi: Alegeri prezidențiale în Franța și alegerea lui Ciucă la conducerea PNL – Cronica dimineții
Cronica diminetii – Fiscul cere tinerilor căsătoriți detalii despre fotografii și muzicienii care au prestat la nuntă

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău