Copiii ar putea fi obligați să-și întrețină părinții și bunicii care au nevoie de sprijin material – Cronica serii

1. Copiii ar putea fi obligați să-și întrețină părinții și bunicii care au nevoie de sprijin material, prevede un proiect de lege inițiat de mai mulți parlamentari PSD. „Ne aflăm într-o lume în care normele morale se dovedesc a nu mai fi suficiente” au motivat autorii proiectului. Proiectul prevede și pedepse cu închisoarea pentru cei care, din „rea-credință”, nu plătesc pensia de sprijin timp de două luni. (Hotnews)

2. Pensiile speciale și indemnizațiile speciale vor fi impozitate progresiv, urmând ca un proiect în acest sens să fie pregătit de către ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, și președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, au declarat surse din PSD. Totodată, Ministerul Finanțelor va pregăti măsuri de reducere a cheltuielilor, cu impact de circa 4 miliarde de lei în deficitul bugetar, însă este dispus să accepte ca deficitul să depășească pragul de 3% dacă banii sunt folosiți pentru investiții. (Profit.ro)

Una din Cronica de Business: Gigantul anglo-olandez din industria bunurilor de larg consum Unilever preia pachetul majoritar de acțiuni al brandului frufru, deținut de firma Good People. (Profit.ro)

3. Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a anunţat menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 2,50% pe an. Este pentru a opta oară consecutiv când BNR decide păstrarea ratei dobânzii la acest nivel. (News.ro)

4. Afacerile din comerţul cu amănuntul au încetinit în mai, cu o creştere de 3,9%. (News.ro)

5. Rata angajării în rândul absolvenților din Uniunea Europeană cu vârsta cuprinsă între 20 și 34 de ani, care au reușit să ajungă la un nivel terțiar de educație în precedenții trei ani, s-a situat anul trecut la 85,5%, România fiind peste media europeană, arată datele publicate joi de Oficiul European de Statistică. (Profit.ro)

6. Dacia Sandero a fost cea mai vândută mașină în Spania, în luna iunie, cu aproape 3.800 de unități, în contextul în care piața a înregistrat în ansamblu o scădere puternică de 8%. (Automarket)

7. Autoritatea Națională de Supraveghere a finalizat o investigație la Unicredit Bank și a constatat că aceasta a încălcat prevederile privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal, aplicând o amendă de 130.000 de euro. (Profit.ro)

8. Walmart crește presiunea asupra CEO-ului Jet, Marc Lore, în condițiile în care pierderile Jet.com depășesc $1 miliard. Walmart a cumpărat Jet în urmă cu trei ani pentru $3.3 miliarde într-o încercare de micșorare a distanței care-l separă de Amazon. (ReCode)

9. Procurorii din Alabama au hotărât să nu mai o urmărească penal pe femeia care și-a pierdut fătul de 5 luni după ce a fost împușcată în stomac. Ea a fost considerată inițial vinovată pentru că ar fi provocat altercația. (Vox)

10. Dacă aveți minim 30.000 de fani/prieteni/urmăritori pe rețelele sociale sunteți oficial o celebritate, conform standardelor autorității britanice care reglementează publicitatea. (TheTelegraph)

Fotografia serii – Un băiat se uită la focurile de artificii cu ocazia Zilei Independenței din Statele Unite. Julio Cortez/AP:

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica serii – PIB-ul per locuitor a ajuns anul trecut la $26.500
PSD a acumulat datorii de aproximativ 15 milioane de euro – Cronica serii

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău