Cronica de Tehnologie – Apple își dezvoltă propriul modem 5G

1. Apple a format o echipă de peste 1.000 de oameni care lucrează la propriul modem 5G. Asta după ce Intel, singurul furnizor de modemuri 5G pentru modelul de iPhone pe care Apple îl va lansa în 2020, întâmpină dificultăți în procesul de dezvoltare. (Fast Company)

2. Facebook le-a cerut unora dintre utilizatorii care au încercat recent să-și creeze conturi pe rețeaua socială parolele de la conturile de email folosite pentru logare. Recunoscând că nu este cea mai bună metodă de a recâștiga încrederea utilizatorilor săi, Facebook a anunțat că va renunța la această practică. (Profit.ro)

3. Singapore a prezentat un proiect de lege care ar trebui, conform oficialilor, să ajute la combaterea știrilor false. Criticii, pe de altă parte, susțin că legea va fi folosită pentru cenzurarea celor care nu sunt de acord cu actuala conducere. (The New York Times)

4. Disponibil până acum doar pentru seria Pixel, Google Duplex poate fi folosit și pe alte smartphone-uri cu Android și iPhone. Anunțată anul trecut la Google I/O, Duplex este o funcție prin care asistentul digital Google Assistant poate face rezervări telefonice folosind o voce care poate fi ușor confundată cea ce a unui om. (9to5 Google)

5. Adobe a lansat o funcție nouă pentru aplicația de post-producție video After Effects, care poate elimina complet obiecte din clipurile video. Într-un mod similar fill-ului content-aware din Photoshop, noua facilitate elimină automat din toate cadrele inclusiv obiectele aflate în mișcare, precum mașini sau avioane. (The Verge)

6. Compania de minare a monedelor virtuale Riot Blockchain a pierdut anul trecut $58 milioane. Minarea propriu-zisă i-a adus venituri de $7.7 milioane însă, din cauza scăderii în valoare a criptomonedelor și a deprecierii sistemelor folosite, a terminat anul pe pierdere. (The Next Web)

7. Tesla a înregistrat 1.153 de cereri pentru Model 3 în Franța în luna Martie, acontând un sfert din vânzările de mașini electrice din acea perioadă. Model 3 a fost a doua mașină electrică din Franța în Martie, după Renault ZOE, care a avut 1.254 de comenzi. (Inside EVs)

8. WhatsApp a lansat o funcție prin care utilizatorii pot controla, în sfârșit, cine îi poate adăuga în grupurile de discuții. Până acum, singura cale de a refuza adăugarea într-un grup era blocarea adminului. (Profit.ro)

9. Federal Trade Commission a obținut în instanță o amendă de $50 milioane pentru un grup format din două companii acuzate de practici de afaceri înșelătoare în zona editorială. Printre altele, cele două companii care funcționau ca o singură entitate sunt acuzate că foloseau fără drept în propriile publicații logo-urile jurnalelor care aparțin de Institutul Național de Sănătate din Statele Unite. (Ars Technica)

10. Aurul are potențialul de a deveni un material esențial pentru dezvoltarea nanotehnologiilor. Pentru că niciuna din cele trei laturi ale sale nu depășește 100 de nanometri, nanoparticulele sale ar putea avea aplicații în biomedicină și optica electronică. (Phys)

Ți-ar mai putea plăcea
Elon Musk a încercat să oprească Google să achiziționeze DeepMind – Cronica de Tehnologie
Apple a lansat aseară iOS 14.5 – Cronica de Tehnologie

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău