Cronica diminetii – adeptii unui Brexit soft castiga in guvernul Britanic

1. „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, de Radu Jude, a fost recompensat, sâmbătă seară, cu Globul de Cristal la gala de închidere a Festivalului de Film de la Karlovy Vary şi a devenit, astfel, primul lungmetraj românesc care a primit marele trofeu al prestigiosului eveniment din Cehia. (News.ro)

2. Croația a eliminat Rusia, după loviturile de departajare, și va juca în semifinale cu Anglia. Este pentru a doua oară când croații ajung în semifinale, după ediția din 1998, când au ocupat locul 3. De la declararea independenței, în 1991, Croația a participat la toate edițiile Cupei Mondiale, mai puțin la cele din 1994 și 2010.

3. Elon Musk a anunțat că echipa de la SpaceX lucrează la un minisubmarin, în care ar încăpea un copil sau un adult nu foarte înalt, care să poată fi folosit pentru salvarea celor 12 copii și a antrenorului lor, blocați într-o peșteră inundată din Thailanda de peste 10 zile. Minisubmarinul va fi gata în câteva ore apoi transportat în Thailanda. (Techcrunch)

4. Un nou record de temperatură s-a înregistrat joi în Africa, 51.3 grade Celsius în Algeria. (Wunderground)

5. Facebook a plătit 200 milioane de lire pentru a transmite, din sezonul viitor, meciurile din Premier League în patru țări din Asia: Thailanda, Vietnam, Cambodgia și Laos. (Engadget)

6. Firma privată de spionaj israeliană, Black Cube, a fost implicată într-o campanie de discreditare a ONG-urilor din Ungaria înainte de alegerile din aprilie, conform unui fost angajat al firmei şi unei persoane familiare cu situaţia. Între decembrie 2017 şi martie 2018, ONG-urile şi persoanele care aveau legături cu omul de afaceri americano-ungar George Soros au fost contactate de agenţi care au folosit identităţi false şi i-au înregistrat. Înregistrările, care au început să fie publicate în Jerusalem Post şi în cotidianul Magyar Idok, controlat de guvernul de la Budapesta, cu trei săptămâni înainte de alegeri, au fost folosite de prim-ministrul Viktor Orban pentru a ataca organizaţiile în timpul ultimelor zile ale campaniei. Partidul lui Orban, Fidesz, a câştigat alegerile. (News.ro)

7. Premierul Theresa May a declarat că Guvernul a ajuns la un acord colectiv privind viitoarea relație a Marii Britanii cu UE după Brexit, în urma unei dezbateri ce a durat 12 ore. Printre detaliile stabilite se regăsesc și prevederi privind libertatea de circulație, May dând asigurări că cetățenii Marii Britanii și ai UE vor putea continua să se deplaseze, să studieze și să lucreze. (AlJazeera)

8. După ce a introdus, de la 1 iulie, taxa pe social media, de $0.05 pe zi, guvernul din Uganda încearcă să forțeze ISP-urile să blocheze VPN-urile a căror folosire a crescut foarte mult după introducerea taxei. (TechDirt)

9. Tehnologia de recunoaștere facială va fi implementată pe aeroportul din Sydney permițându-le pasagerilor să facă checkin-ul și boardingul mult mai ușor. Este un prim pas spre un viitor fără pașapoarte, guvernul australian intenționând să implementeze tehnologia pe toate aeroporturile. (Engadget)

10. Zeci de pescăruşi au fost salvaţi de Societatea Regală de Prevenire a Cruzimii faţă de Animale după ce au băut din alcoolul abandonat pe plaje din Marea Britanie. Una dintre teorii este aceea că pescăruşii beau din alcoolul rămas pe plajele din sud-vest şi sunt apoi prea ameţiţi să mai meargă sau să zboare. Este, de asemenea, posibil ca pescăruşii să fi mâncat produse din zona unei fabrici de bere aflata in apropiere. (News.ro)

Cronica diminetii este sustinuta de 2Performant.com.

 

Ți-ar mai putea plăcea
Președintele Iohannis a anunțat că va decreta starea de urgență – Cronica dimineții
Parametrii bugetului pe 2020: deficit bugetar de 3,5%, creștere economică de 4,1%, curs mediu de 4,75 lei/euro și o inflație medie anuală de 3,1% – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău