Cronica dimineții – Angajați Google: compania pune profitul în prim plan în detrimentul valorilor

1. Președintele comisiei parlamentare britanice, care a confiscat documentele interne Facebook, a anunțat că, într-un mail intern, un inginer avertiza, încă din 2014, extragerea zilnică, de pe ip-uri din Rusia, a 3 miliarde de informații. (Profit.ro)

2. DNA a clasat dosarul în care fostul ministru de Interne, Petre Tobă, era acuzat că a refuzat declasificarea unor documente care vizau cheltuieli nejustificate ale DIPI, cauză disjunsă din dosarul „Limuzina” în care Gabriel Oprea era acuzat că ar fi folosit banii serviciului secret al Internelor pentru a cumpăra un Audi A8 și un jacuzzi pentru biroul său. Decizia închiderii dosarului lui Tobă a fost luată pe 9 noiembrie pe motiv că „fapta nu există”. Petre Tobă și-a dat demisia din functia de ministru de Interne din cauza acestui dosar. (Hotnews)

3. Casa Albă ar fi blocat prezența directoarei CIA, Gina Haspel, la audierile din Senatul american în privința uciderii jurnalistului Jamal Khashoggi. Haspel, prezenta la Istanbul pentru a asculta înregistrările furnizate de oficialitățile turce care ar arăta implicarea prințului moștenitor saudit în asasinat, nu a confirmat ca va fi prezentă la audierile de astăzi, deși mai mulți senatori au invitat-o. Mike Pompeo, Secretarul de Stat, și James Mattis, ministrul Apărării, vor fi prezenți. (TheGuardian)

4. Datele analizate din cutia neagră a avionului Lion Air, prăbușit luna trecută în Indonesia, arătă încercarea disperată a piloților de a redresa avionul după ce sistemele automate au modificat repetat traiectoria, forțându-l să intre în picaj, cel mai probabil din cauza datelor eronate primite de la senzori. Investigatorii vor pune concluzia că sistemele anti-stall ale avionului Boeing sunt vinovate pentru prăbușire. (NYTimes)

5. Peste 300 de angajați Google, iar numărul este în creștere, au semnat o scrisoare deschisă adresată managementului în care cer oprirea proiectului DragonFly, versiunea motorului de căutare cenzurată pentru a putea opera în China. Angajații reclamă că profitul a devenit mai important decât valorile companiei, valori pentru care au ales să vină să lucreze la Google. (CNBC)

6. Amazon a anunțat că Cyber Monday, promoția de vânzări din această luni, de după sărbătoarea națională Thanksgiving, a fost ziua cu cele mai multe vânzări din istoria companiei. Fără să detalieze cât a vândut luni, Amazon a dat publicității numărul produselor vândute in cele cinci zile de promotii dintre Thanksgiving și Cyber Monday: 180+ milioane. (Engadget)

7. Purtătorul de cuvânt al administrației Trump, Sarah Sanders, a criticat raportul guvernului pe care-l reprezintă în privința schimbărilor climatice. Ea l-a catalogat ca fiind bazat pe un scenariu extrem și nu pe date. Luni, președintele Trump le-a spus reporterilor același lucru, deși raportul a fost supervizat de oficiali și cercetători din guvernul pe care-l conduce. (Axios)

8. Emisiile de dioxid de carbon au crescut anul trecut pentru prima oară în ultimii 4 ani, ceea ce pune în pericol acordul de la Paris care prevede o plafonare a emisiilor până în 2020. (BBC)

9. O fetiţă de 8 ani a aflat că ar putea fi executată silit de Spitalul de Urgenţă Buzău, unde a fost internată acum 5 ani, pentru cei aproape 500 lei cheltuieli cu spitalizarea. Fetiţei i s-a cerut să comunice urgent numărul dosarului penal deschis după accidentul rutier în care a fost rănită. Fetiţa a aflat că ar putea fi obligată să achite cheltuielile de spitalizare, deşi Constituţia garantează dreptul copiilor la asistenţă medicală gratuită. (News.ro)

10. Unicornii siberieni, o specie de rinoceri dispărută a cărui corn putea ajunge până la un metru lungime, au trăit alături de omul modern, acum 39.000 de ani, arătă ultimele cercetări. Până la această descoperire se credea că această specie a dispărut acum 200.000 de ani, din cauza vânării sale în exces, dar, cel mai probabil, dispariția a fost cauzată de condițiile climatice din Ice Age. (Gizmodo)

Cronica diminetii este sustinuta de 2Performant.com.

Ți-ar mai putea plăcea
Gabriela Firea: Sunt ”discuții incipiente” în coaliție pentru un candidat comun PSD-PNL la Primăria București – Cronica dimineții
Incendiu la parterul Institutului Matei Balș din București – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău