Cronica serii – Dacian Cioloș: pe termen scurt si mediu ar trebui sa ajungem la alegeri anticipate

1. Speculaţiile la adresa angajatorilor privaţi sunt nefondate şi creează un precedent periculos, arată Camera de Comerţ Americană în Romania – AmCham Romania, în numele celor peste 430 de companii americane, internaţionale şi româneşti pe care le reprezinta. AmCham Romania face apel la responsabilitate în declaraţii şi acţiuni din partea decidenţilor şi a celor aflaţi în funcţii publice şi la încetarea discriminării românilor în funcţie de angajator. Camera de Comerţ Americană îi răspunde astfel preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, care a declarat marţi seara la Antena 3 că o parte dintre multinaţionale finanţează protestele din România. (News.ro)

2. Rata șomajului înregistrat la nivel național a fost de 3,50% în luna iulie a acestui an, cu 0,70 puncte procentuale mai redusă față de luna iulie a anului 2017, și cu 0,2 pp mai mare față de iunie 2018, informează Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. (Profit.ro)

3. Dacian Cioloș a declarat astazi, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, că pe termen scurt şi mediu ar trebui să se ajungă în România la alegeri anticipate, astfel încât o majoritate politică să fie relegitimată prin vot. Potrivit acestuia, sunt mai multe soluţii de luat în calcul, aproape orice soluţie fiind mai bună decât cea pe care România o are în momentul de faţă. „Să găsim o soluţie înainte de sfârşitul anului”, a precizat fostul premier. (Hotnews.ro)

4. Verizon a acceptat că a făcut o greșeală când a limitat planurile de date ale pompierilor ce se luptau cu incendiile din California. Într-o plângere depusă în această săptămână, departamentul pompierilor din Santa Clara s-a plâns că Verizon a limitat datele pentru centrul de comandă și pentru mașini deși beneficiau de abonament cu date nelimitate și se aflau într-o situație de criză. (WashingtonPost)

5. Din motive de securitate, guvernul australian a interzis companiei chineze Huawei să furnizeze echipamente pentru rețeaua 5G din Australia. (CNN)

6. Germania va avea, cel mai probabil, și în acest an, cel mai mare surplus comercial din lume, de peste 270 miliarde euro. Pe locurile următoare vor fi Japonia și Olanda. Ar fi al treilea an consecutiv în care Germania ocupă prima poziție.

7. Ritmul creșterii consumului de broadband în SUA l-a depășit pe cel din Europa, conform unei analize făcute de OpenVault. Rata creșterii în Europa a atins 19.5% pe ultimele 12 luni, în timp ce în Statele Unite a atins 31%. (Broadbandtvnews)

8. Cea mai veche reclamație are 3800 ani vechime și a fost scrisă pe o tabletă din lut de către un bărbat din Ur, oraș aflat în sudul Mesopotamiei. Acesta s-a plâns că nu a primit minereul de cupru la calitatea cerută. Tableta se află la British Museum din Londra. (Quarz)

9. Statele Unite au deportat în Germania un fost gardian al unor lagăre de concentrare naziste care trăia în New York City. Bătrânul, în vârstă de 95 de ani, trăia de câteva decenii în Statele Unite și a fost deportat la cererea expresă a președintelui Trump, deși oficialii germani au declarat încă de acum 25 de ani că nu există suficiente dovezi pentru a-l pune sub acuzare. (TheStar)

10. Steven Tyler, solistul Aerosmith, i-a cerut preşedintelui Donald Trump să nu mai folosească muzica trupei la mitingurile lui, avocaţii cântăreţului trimiţând o notificare în acest sens la Casa Albă după ce piesa „Livin’ on the Edge” a fost difuzată la adunarea la care a participat liderul în Virginia de Vest, săptămâna trecută. (News.ro)

Cronica serii este sustinuta de 2Performant.com.

Ți-ar mai putea plăcea
România a înregistrat în mai 2020 cel mai mic număr de decese din această lună în ultimii șapte ani – Cronica serii
Sondaj: Aproape jumătate dintre români consideră că situația lor s-a înrăutățit față de anul trecut – Cronica serii

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău