Cronica serii – Guvernul vrea emiterea unor Ordonanţe de Urgenţă pentru Codurile penale

1. Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că în Comitetul Executiv naţional al PSD s-a decis, cu unanimitate de voturi, emiterea unor Ordonanţe de Urgenţă pentru Codurile penale. Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a declarat, după ce a participat la şedinţa conducerii PSD, referindu-se la modificarea Codurilor penale prin OUG, că va fi făcută o analiză la minister şi că o soluţie declarată constituţională o transpui în lege, justificând astfel ordonanţa de urgenţă. El a ţinut să precizeze că în niciuna dintre cele două şedinţe la care a participat nu s-a discutat despre amnistie şi graţiere. (News.ro)

2. Astăzi se împlinesc 70 de ani de la Declarația Universală a Drepturilor Omului adoptată de ONU la 10 Decembrie 1948. (Link)

3. Theresa May, prim ministrul Marii Britanii, a amânat votul care trebuia dat mâine de Parlamentul britanic pentru acordul negociat cu UE în privința Brexitului. Analiștii estimau că acordul nu va fi votat, foarte mulți parlamentari din partidul Conservator, condus de May, exprimându-și nemulțumirea față de clauzele agreate. Nu e clar când va avea loc votul (WSJ). Lira sterlină a atins cel mai scăzut nivel din ultimele 18 luni după apariția informației ca May a cerut amânarea votului (CNBC)

4. Investițiile nete realizate în economia României, în al treilea trimestru, au fost de 21,06 miliarde lei (4,53 miliarde euro), cu 1.5% mai mici decât în perioada similară a anului trecut. La nouă luni investițiile sunt cu 2,7% mai mari decât cele din primele trei trimestru ale lui 2017. (Profit.ro)

5. Deficitul comercial al României a avansat cu 15,84% în primele zece luni, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, până la 11,85 miliarde euro, în condiţiile în care importurile au crescut mai rapid decât exporturile, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică. (News.ro)

6. Populația României a continuat scăderea din cauze demografice, dar declinul a încetinit în Octombrie, când s-au pierdut 5.112 de locuitori, față de 6.103 în aceeași lună a anului trecut, în principal datorită creșterii natalității, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică. (Profit.ro)

7. Rusia a devenit al doilea producător de armament în 2017, depăşind Marea Britanie, potrivit unui raport publicat de Institutul Internaţional de Cercetare a Păcii de la Stockholm. Statele Unite îşi păstrează primul loc detaşat, iar Franţa se clasează pe poziția a patra. (News.ro)

8. Carmen Iohannis nu s-a prezentat astazi la sediul Parchetului General, avocatul acesteia prezentându-se la unitatea de parchet pentru a-i înștiința pe procurori că soția președintelui Klaus Iohannis nu poate veni din cauza stării de sănătate. Este pentru a doua oară când soția președintelui Klaus Iohannis anunță că nu se poate prezenta la audieri, deși a fost citată de procurorii Parchetului General în dosarul referitor la casele din Sibiu. (Hotnews)

9. Conform Organizației Națiunilor Unite, până în 2050 numărul persoanelor peste 60 de ani se va dubla și va ajunge la 2,1 miliarde. În anii ’50 seniorii peste 60 de ani erau în jur de 205 milioane. (NYTimes)

10. Într-un litru de apă din Groapa Marianelor, cel mai adânc punct de pe suprafața Pământului, aflată în Oceanul Pacific, au fost descoperite 2000 de particule de plastic. (NatGeo)

Bonus: Drake a fost cel mai ascultat artist pe Spotify anul acesta, melodiile lui fiind ascultate de 8,2 miliarde ori. Pe locurile următoare s-au clasat Post Malone, XXXTentacion, J Balvin cel care anul trecut s-a situat pe prima poziției, Ed Sheeran (Variety), Kirk Douglas a împlinit ieri 102 ani (USAToday), iar compania aeriană portugheză TAP Air Portugal se retrage din România, renunțând la zborurile directe București Lisabona (Profit.ro)

Cronica serii este monetizata prin 2Performant.com.

Ți-ar mai putea plăcea
Audit Curtea de Conturi: România nu are o strategie naţională în domeniul siguranţei alimentare – Cronica serii
Zelenski a cerut Uniunii Europene, mai ales Germaniei, să înceteze orice comerţ cu Rusia – Cronica serii

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău