Ministerul Educației: Aproape 8.500 de elevi care au media sub 5 iau bursă de merit – Cronica serii

1. Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a anunţat că patru dintre serviciile de stare civilă au fost digitalizate si vor fi disponibile la un click distanţă: naştere, căsătorie, divorţ şi deces. (News.ro)

2. Aproape 8.500 de elevi care au media sub 5 iau bursă de merit, iar dintre aceștia, 5.250 au media cuprinsă între 4,00 și 4,99, în timp ce alți 2.382 au medii între 3,00 și 3,99. Sunt și 158 de elevi care au media sub 2 și care primesc bursă de merit, potrivit datelor transmise de Ministerul Educației. (Hotnews)

3. Rezervele valutare administrate de Banca Națională a României au scăzut cu aproape 1,2 miliarde de euro în octombrie, evoluție doar parțial explicată prin plățile de datorie externă. Rezervele valutare la Banca Națională a României se situau la nivelul de 58,19 miliarde de euro, la finele lunii octombrie, față de 59,24 miliarde de euro la 30 septembrie 2023. (Profit.ro)

4. Senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc a anunțat miercuri că a strâns 100.000 de semnături pentru un proiect de lege care prevede că minorii sub 16 ani vor avea acces la platforme de tip social media doar în baza unui acord explicit exprimat de părinți. Dacă nu vor respecta legea, companiile care gestionează rețelele sociale vor putea primi o amendă de până la 0,4% din cifra de afaceri. (Profit.ro)

Stirea Hope.ro: În școlile din întreaga lume, numărul fetelor a crescut cu 50 de milioane din 2015 până în prezent.

5. Infracționalitatea din Capitală a crescut cu peste 10% începând cu 2020. 2022 a fost anul cu cele mai multe fapte constatate de lovire și violențe din ultima jumătate de deceniu. Rata criminalității a crescut, iar numărul de dosare soluționate de Poliția Capitalei a scăzut, potrivit Planului de ordine și siguranță publică întocmit de Direcția Generală de Poliție Locală și Control a Municipiului București. (BuletindeBucuresti)

6. Aproape 80% dintre români nu au încredere în capacitatea guvernului de a proteja populaţia în cazul unui pericol armat, iar 56% se tem de acţiuni teroriste în România, pe fondul situaţiei din Ucraina și din Orienul Mijlociu, arată datele unui sondaj. (Digi24)

7. Ratele ipotecare din SUA au scăzut pentru prima dată în două luni, rămânând însă aproape de maximul din ultimii 23 de ani. Dobânda la creditul ipotecar cu rată fixă ​​pe 30 de ani a scăzut la 7,86% în săptămâna încheiată pe 27 octombrie, de la 7,9% cu o săptămână mai devreme. (FT)

8. Miniştrii de Externe turc și iranian Amir au cerut convocarea unei Conferinţe Internaţionale în vederea evitării unui război în regiunea Orientului Mijlociu. (News.ro)

Din Cronica de Tehnologie: Marile companii de tehnologie alimentează intenționat temerile privind cauzarea extincției umane de către inteligența artificială, în speranța că autoritățile vor implementa reglementări drastice, care să blocheze LLM-urile open-source, spune Andrew Ng. Acesta este unul dintre co-fondatorii Google Brain și profesor la Stanford, unde i-a predat inclusiv lui Sam Altman, șeful OpenAI. (Afr)

9. Directorul Muzeului Holocaustului Yad Vashem, Dani Dayan, l-a criticat pe ambasadorul israelian la ONU, Gilad Erdan, după ce acesta a purtat o stea galbenă a lui David, simbol al persecuției istorice a evreilor, în timpul discursului său de luni în fața Consiliului de Securitate. Dani Dayan a spus că gestul „dezonorează atât victimele Holocaustului, cât și statul Israel”. (Libertatea)

10. Parchetul ICCJ a cerut revizuirea hotărârii de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu, rejudecarea şi condamnarea lor pentru tratamente neomenoase, după ce a primit noi date şi documente de la CNSAS. (News.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
De mâine vaccinarea cu serul AstraZeneca se poate face fără programare – Cronica serii
Hans Klemm, ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, își încheie mandatul – Cronica serii

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău