Cronica serii – Iohannis: Au trecut 3 zilei de la evenimentele de vineri si nimeni nu si-a dat demisia

1. Preşedintele Klaus Iohannis a spus în această seară că România traversează o stare de tulburare din cauza protestelor violente, apreciind că atitudinea civică a fost asupru pedepsită cu gaze lacrimogene, cu tunuri cu apă şi cu lovituri aplicate cu exces de zel. Şeful statului a arătat că au trecut deja trei zile şi nu există niciun responsabil pentru ceea ce s-a întâmplat în Piaţa Victoriei, afirmând că în orice ţară până la această oră ar fi fost cel puţin o demisie. Iohannis face apel la membrii PSD să ia foarte în serios protestele din aceste zile şi să înţeleagă că trebuie să guverneze pentru oameni, şi nu împotriva lor. (News.ro)

2. PSD transmite, printr-un comunicat de presă intitulat „Iohannis Dezbinatorul”, că dezinformarea, manipularea şi minciuna publică sunt practici cotidiene “menite să întreţină un climat de profundă ostilitate la adresa puterii democratic alese”, iar preşedintele Klaus Iohannis este principalul responsabil pentru actuala stare a societăţii româneşti. Social-democraţii îi reproşează preşedintelui că a încurajat „protestele anarhice” şi de aceea s-a ajuns la violenţe, iar “psihoza colectivă, de ostilitate maximă” a fost întreţinută de acesta, inclusiv „legitimarea înjurăturilor triviale anti-PSD”. (News.ro)

3. Principesa Margareta, custodele coroanei, afirmă că violenţele din Bucureşti au afectat unitatea naţională şi reputaţia internaţională a României, subliniind că „violenţa nu este niciodată acceptabilă”. Ea spune că românii care trăiesc departe de ţară simt o datorie faţă de aceasta şi îşi doresc să contribuie la prosperitatea ei, în timp ce „datoria noastră este să-i primim cu respect”. „Dreptul de a ieşi în stradă şi de a-ţi face cunoscute aspiraţiile civice este de neatins. El nu are nimic de-a face cu agresivitatea, ci cu speranţa şi libertatea”, mai spune Principesa Margareta. (News.ro)

4. „Turcia este acum cel mai ieftin loc din lume pentru shopping” sau cum scăderea lirei în raport cu dolarul american a generat cozi la magazinele de lux, Louis Vuitton, Chanel sau Hermes. (Bloomberg)

5. David Wells, Chief Financial Officer la Netflix, și-a anunțat plecarea după 8 ani petrecuți în companie. El va rămâne până când i se va găsi un succesor. Acțiunile Netflix au scăzut cu aproape 2% după acest anunț. (Reuters)

6. Elon Musk a anunțat că își menține planul de a scoate Tesla de pe bursă pentru a o transforma in companie privată. Musk a mai declarat că Fondul Suveran al Arabiei Saudite l-a abordat de mai multe ori cu oferta de a retrage Tesla de pe bursă. Fondul detine 5% din Tesla. (TechCrunch)

7. Consideră că religia este foarte importantă:
Martorii lui Iehova: 90%
Mormonii: 84%
Evangheliștii: 79%
Musulmanii: 64%
Catolicii: 58%
Ortodocșii: 52%
Evreii: 35%
Budiștii: 33%
Hindușii: 26%

8. China a testat cu succes o nouă aeronavă hipersonică care ar ridiculiza sistemele de apărare antirachetă din SUA într-un eventual conflict armat. Sky Starry 2 a fost testata cu succes în nord-vestul Chinei după ce a fost lansata cu ajutorul unei rachete cu propulsor solid. După separare a revenit la sol atingând o viteză de 7,344 km pe oră și prezentând un grad ridicat de manevrabilitate de-a lungul zborului. (Quarz)

9. Valoarea pieței de retail modern din România este estimată la 17-20 de miliarde de euro. (Profit.ro)

10. 24.38 metri este recordul reușit de brazilianul Rodrigo Koxa și măsoară înălțimea valului pe care acesta a făcut surfing anul trecut, in Noiembrie, in Portugalia. (YouTube)

Cronica serii este sustinuta de 2Performant.com

Ți-ar mai putea plăcea
Primul automobil electric Dacia va fi lansat pe piață în 2021-2022 – Cronica serii
Cronica serii – BNR si-a crescut cu 50% profitul

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău