Cronica serii – Opoziția susține că i-a revocat din funcții pe Dragnea și Iordache, puterea acuză tentativa de a lua cu “japca” Parlamentul

1. Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a declarat,la Bruxelles, după întâlnirea cu premierul Viorica Dăncilă şi ceilalţi membri ai cabinetului, că Guvernul român este pregătit pentru preluarea preşedinţiei Consiliului UE, şeful Executivului european precizând că problemele privind statul de drept nu au legătură cu preşedinţia UE, ci cu relaţia bilaterală. El şi-a exprimat speranţa că România va fi primită în Schengen în mandatul actualei Comisii. (News.ro)

2. Liderul de grup al PNL din Camera Deputaţilor, Raluca Turcan, susţine că Liviu Dragnea şi Florin Iordache sunt revocaţi din funcţiile deţinute în conducerea Camerei Deputaţilor, urmând votul final pentru proiectele privind revocarea lor din funcţie. ”Majoritatea PSD-ALDE condusă de Liviu Dragnea şi umilii interpuşi ca Florin Iordache şi Eugen Nicolicea a fost astăzi spulberată în Camera Deputaţilor”, a spus Turcan. (News.ro)

3. Preşedintele USR, Dan Barna, şi liderul PMP, Eugen Tomac, susţin că Liviu Dragnea şi Florin Iordache au fost revocaţi astazi din funcţiile de conducere de la Camera Deputaţilor. ”Majoritatea care a sufocat România doi ani de zile nu mai există”, susţine Dan Barna, în timp ce Eugen Tomac clamează ”cea mai mare victorie a opoziţiei”. (News.ro)

4. Președintele Klaus Iohannis a declarat că încercarea opoziției de a-l schimba din funcție pe șeful Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, „merită reluată” și și-a exprimat speranța că demersul „ca reuși (Hotnews). Președintele PSD, Liviu Dragnea, a spus că opoziția a încercat să ia „cu japca” Parlamentul, așa cum a încercat să ia „cu japca” și Guvernul. (Digi24)

5. Românii au fost implicați în luna noiembrie în peste 46.500 de tranzacții cu terenuri, case și apartamente, volum redus cu 21% comparativ cu vânzările înregistrate în aceeasi perioadă a anului trecut, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Este a patra lună consecutivă de scăderi masive a volumelor tranzacționate. (Profit.ro)

6. Vladimir Putin a reacționat după ce secretarul de Stat american, Mike Pompeo, a dat Moscovei un ultimatul de 60 de zile. Președintele rus a avertizat că poate începe o nouă curse a înarmării şi a ameninţat că Rusia va dezvolta noi rachete balistice cu rază intermediară de acţiune dacă Statele Unite ies, aşa cum au anunţat că vor să facă, dintr-un tratat nuclear din 1987 (INF) care le reglementează utilizarea. (News.ro)

7. Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a anunţat că, în medie, un român a consumat lunar 26 GB prin internetul fix şi 2,3 GB prin internetul mobil, în primul semestru al acestui an. (Profit.ro)

8. O comisie parlamentară britanică a acuzat astazi Facebook că a dezvăluit date personale ale utilizatorilor săi către unele companii, sprijinindu-şi acuzaţiile pe mai mult de 200 de pagini de email-uri interne ale gigantului american. (Digi24)

9. Huawei va fi exclus de la posibilitatea de a furniza echipamente pentru rețeaua 5G dezvoltată de firma britanică de telecom, BT. Echipamentele Huawei vor fi înlocuite și din rețelele 3G și 4G. (CNBC)

10. Jurnalismul este mai periculos în prezent decât în oricare moment din ultimii 10 ani, conform unui raport al organizaţiei pentru drepturile omului Articolul 19, care relevă că 78 de jurnalişti au fost ucişi în 2017. În România există un declin substanţial privind capacitatea jurnaliştilor de a-şi face treaba. (News.ro)

Cronica diminetii este monetizata prin 2Performant.com.

Ți-ar mai putea plăcea
Departamentul de Stat al SUA: Guvernul României nu îndeplineşte standardele minime în ceea ce priveşte eliminarea traficului de persoane – Cronica serii
Guvernul a împrumutat o sumă record, de 12,34 miliarde de lei, în noiembrie – Cronica serii

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău