Scholz: Germania trebuie să devină „forţa armată cea mai bine echipată din Europa” – Cronica serii

Cronica serii vă este prezentata de Raiffeisen Smart Market.

1. Premierul Nicolae Ciucă a declarat, vineri, că datoria publică a României în acest moment a scăzut faţă de anul trecut şi speră să o menţină în această tendinţă, reuşind să coboare sub 50%, el precizând că deficitul la analiza pe primele şapte luni este de 2,41%. (News.ro)

2. Populaţia activă a României era, în al doilea trimestru din acest an, de 8.326.900 persoane, din care 7.887.200 persoane erau ocupate şi 439.700 persoane erau şomeri, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS). (News.ro)

3. Germania trebuie să devină „forţa armată cea mai bine echipată din Europa”, a susţinut vineri cancelarul german Olaf Scholz, după ani de analize „eronate” conform cărora ţara sa ar fi „înconjurată de prieteni”. (Digi24)

4. Preşedintele rus Vladimir Putin l-a asigurat vineri pe premierul indian Narendra Modi, în Uzbaekistan, la un summit al Organizației Cooperării de la Shjangha (OCS), că doreşte ”să termine cât mai repede posibil” războiul rus din Ucraina şi că înţelege ”îngrijorările” Indiei în acest sens. Joi, Vladimir Putin a recunoscut că China, principalul aliat al Rusiei, are ”îngrijorări” cu privire la războiul rus din Ucraina. (News.ro)

Din Cronica de Business: Industria americană de șist a avertizat că nu poate salva Europa prin aprovizionarea suplimentară cu petrol și gaze, în această iarnă, pe fondul temerilor că o scădere a exporturilor rusești va trimite prețurile țițeiului la peste $100 pe baril. La finalul anului intră în vigoare embargoul UE asupra vânzărilor de petrol rusesc. Secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen, a avertizat săptămâna aceasta că embargoul „ar putea provoca o creștere a prețului petrolului”. Directorii companiilor americane care extrag gaz și petrol de sist spun că nu vor putea să-și intensifice aprovizionarea suficient de repede pentru a preveni penuria de iarnă. (FT)

5. Riscurile în jos continuă să domine perspectivele economice mondiale iar unele țări ar urma să intre în recesiune în 2023, dar este mult prea devreme să spunem dacă va avea loc o recesiune globală extinsă, a declarat purtătorul de cuvânt al Fondului Monetar Internațional, Gerry Rice. (Profit.ro)

6. Dacia, brandul low-cost al producătorului auto Renault, intenționează să continue cu motoarele termice atât timp cât se poate și să-i ajute pe șoferii reticenți la trecerea la motoare electrice, a afirmat directorul general al companiei, Denis Le Vot, într-un interviu acordat Reuters. (Profit.ro)

7. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) ”recomandă puternic” să nu se mai folosească două tratamente cu anticorpi de sinteză împotriva Covid-19 ( Xevudy şi Ronapreve), deoarece nu sunt eficiente împotriva variantelor noului coronavirus aflate în circulaţie în prezent. (News.ro)

8. Președintele Statelor Unite a declarat că va cere Congresului să responsabilizeze platformele sociale pentru răspândirea urii. Declarația a fost făcută în cadrul unui summit care a avut printre teme rasismul și extremismul. Infracțiunile motivate de ură din SUA au atins cel mai înalt nivel în 2020, când a fost realizată ultima statistică de acest gen. (Reuters)

Din Cronica de Tehnologie: Uber anunță că investighează un posibil hack și că a deconectat de la internet mai multe sisteme interne. Un hacker, care pretinde că are 18 ani și că securitatea Uber este slabă, a prezentat dovezi cu codul sursă, e-mail-urile și alte informații obținute în urma atacului. Experții în securitate spun că acesta a dobândit acces complet la rețeaua companiei, după ce a păcălit un angajat să-i dea datele de acces la contul de Slack. (Profit.ro)

9. Accesul la coada de aşteptare pentru a vedea sicriul reginei Elisabeta a II-a – expus pentru public în Westminster Hall – a fost suspendat vineri din cauza aglomerației, oamenii așteptând până la 14 ore, a anunțat guvernul britanic. Autoritățile britanice au anunțat că niciunei persoane nu i se va mai permite să se așeze la coadă, interdicția fiind valabilă cel puțin șase ore: „Spaţiile pentru după-amiază au fost ocupate. Nu încercaţi să vă aşezaţi la coadă înainte să se redeschidă”. (Hotnews)

10. Creatorii de conținut nu sunt la fel de mulțumiți de Instagram, cum sunt de YouTube și TikTok, arată un studiu intern citat de șeful platformei, Adam Mosseri. Instagram este în urma celor doi concurenți la toate capitolele importante ce țin de satisfacția creatorilor. (The Information)

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica serii – Ovidiu Ionescu joaca pentru aurul european la tenis de masă
Cronica serii – Numărul nou născuților din România a fost anul trecut cel mai scăzut din ultimii 50 de ani

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău