Curentul electric s-a scumpit cu 18,3% în ianuarie – Cronica serii

1. Autoritățile chineze ar fi refuzat să furnizeze inspectorilor Organizației Mondiale a Sănătății datele brute ale primilor pacienți Covid-19. Aceste date ar fi putut ajuta la aflarea adevărului despre cum și unde s-a răspândit virusul în China. (WSJ)

2. Alţi 46 de elevi şi 30 de angajaţi din învăţământ au fost confirmaţi cu coronavirus, joi şi vineri, arată datele transmise de Ministerul Educaţiei. În ultimele două zile, 32 de clase au avut activitatea suspendată din acest motiv. (News.ro)

3. Virusul „pare să fie foarte bine adaptat la oameni” şi este „probabil să rămână” în loc să dispară, spune directoarea Centrului European al Prevenţiei şi Controlului Bolilor (ECDC), Andrea Ammon. Lumea trebuie să se pregătească pentru ca maladia Covid-19 să rămână „printre noi”, a avertizat, vineri, directoarea Agenţiei europene însărcinată cu maladiile, într-un interviu pentru AFP, considerând că este „mai probabilă” această posibilitate. (News.ro)

Una din Cronica Externă: Ministrul de intern austriac Karl Nehammer a anunțat că Austria își va reforma serviciul de securitate, printre alte reforme, după ce o investigație a identificat eșecul agenției în prevenirea unui atac terorist mortal din noiembrie, în Viena. (FT)

4. Curentul electric s-a scumpit cu 18,3% în ianuarie, după ce bâlbele din liberalizarea pieței de energie electrică n-au adus cele mai bune oferte pentru consumatori, mulți rămânând cu prețurile ridicat de ultimă instanță. Electricitatea mai scumpă a ridicat inflația cu 1,3% față de decembrie și de la 2,1% la 3% în termeni anuali. (Profit.ro)

5. Marcel Ciolacu, liderul PSD, a criticat proiectul de buget pus în dezbatere publică de Ministerul Finanțelor, numindu-l ”un buget al rușinii, al austerității și subdezvoltării”. Președintele PSD susține, într-o postare pe Facebook, că bugetul nu a fost negociat în funcție de prioritățile României, ci de ”cine a fost mai colțos în Coaliție”. (G4Media)

6. Ministrul Justiţiei Stelian Ion a anunţat, după ce CSM a adat aviz negativ proiectului de desfiinţare a Secţiei Speciale pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, că a semnat propunerea de proiect legislativ pentru desfiinţarea Secţiei, precizând că avizul este consultativ. ”Am decis să-l trimit mai departe”, a afirmat el, adăugând că desfiinţarea acestei secţii înseamnă o normalizare, că este un organ ineficient. (News.ro)

7. Producția industrială a României a scăzut în 2020 cu 9,2% față de anul anterior, din cauza declinului înregistrat de cele trei sectoare industriale, respectiv industria prelucrătoare, industria extractivă și producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat, potrivit datelor Institutului Național de Statistică. (Profit.ro)

Una din Cronica de Tehnologie: Un cercetător a demonstrat slăbiciunile distribuției de software reușind să pătrundă în rețelele a 35 de mari companii, printre care Microsoft, Apple, PayPal, Shopify, Netflix, Yelp, Tesla și Uber. Acesta a reușit să urce malware în mai multe depozite de software open-source, precum PyPI, npm și RubyGems, malware care a fost apoi automat distribuit aplicațiilor interne ale companiilor. (Bleeping Computer

8. Autoritățile sanitare franceze au recomandat vineri ca persoanele care au fost infectate cu coronavirus și s-au vindecat să primească o singură doze de vaccin, în cazul acelor vaccinuri care necesită și o doză de rapel. Franța devine astfel prima țară din lume care face o asemenea propunere. (Link)

9. Ungaria a început joi vaccinarea cu vaccinul rusesc anti-COVID-19 Sputnik V și așteaptă să primească săptămâna viitoare 500.000 de doze din vaccinul chinezesc Sinopharm, a declarat șeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban, Gergely Gulyas. Țara vecină este prima din UE care va folosi cele două vaccinuri. (Profit.ro)

10. Fostul senator Florina Presadă a anunţat că demisionează din USR, ca urmare a deciziei conducerii partidului de a-l numi pe Călin Badiu – consilier judeţean la Timiş şi programator în cadrul unei companii locale – secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, moment în care i-a devenit clar că expertiza sa nu mai este de folos în organizaţie. În opinia sa, dubla măsură, ipocrizia, lipsa de transparenţă şi politica de gaşcă au devenit emblematice pentru noul USR. Ea precizează că despărţirea sa de USR nu înseamnă şi dorinţa de a se despărţi de politică. (News.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
Paisprezece state membre NATO, inclusiv România, s-au asociat cu Germania în vederea achiziţionării în comun a unor materiale de apărare antiaeriană şi antirachetă – Cronica serii
Erste și-a revizuit puternic în urcare prognoza privind creșterea economiei României în acest an – Cronica serii

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău