Dacian Cioloş a anunțat plecarea din USR și înființarea unui noi partid – Cronica serii

1. Suprafaţa pădurilor s-a menţinut în 2021 aproximativ la acelaşi nivel cu cel din anul precedent, la 6,6 milioane hectare, în timp ce volumul de masă lemnoasă recoltată a crescut cu 1,7%, la 19.994.000 metri cubi, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică. (News.ro)

2. Camera Deputaților a votat majorarea salariilor bugetarilor, de la 1 iulie, cu 1/4 din diferența dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017 și nivelul în plată la finele anului trecut. Parlamentul a decis, totodată, majorarea cu 15% a salariului de bază pentru angajații Ministerului Transporturilor și Ministerului Culturii. Majorarea este acordată pentru ”complexitatea muncii”. De asemenea, Legislativul a hotărât și acordarea unui spor de 50% pentru bugetari implicați în proiecte finanțate din fonduri externe rambursabile, cât și aplicarea integrală pentru angajații Parlamentului a legii salarizării unitare a bugetarilor. (Profit.ro)

3. PSD a anunțat că după intrarea partidului la guvernare, potrivit datelor oficiale raportate de Ministerul Finanţelor Publice, în intervalul noiembrie 2021 – martie 2022, în ministerele conduse de reprezentanţii PSD, inclusiv aparatul Secretariatului General al Guvernului, numărul total de angajaţi a scăzut. (News.ro)

4. Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a transmis marţi Comisiei Europene prima cerere de plată din cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), în valoare de aproximativ 3 miliarde de euro. (Digi24)

Din Cronica de Business: Exporturile de petrol ale Arabiei Saudite au atins $30 de miliarde în martie, cel mai mare nivel din ultimii șase ani. Creșterea prețurilor dar și creșterea producției au condus la acest rezultat. Valoarea exporturilor de petrol saudit, de aproape $1 miliard pe zi, a crescut cu 123% în ritm anual. (Bloomberg)

5. Serviciul Român de Informații devine autoritate națională inclusiv în domeniul interceptării comunicațiilor, astfel că viitorul Centru Național pentru Interceptarea Comunicațiilor va funcționa în cadrul SRI, se arată în proiectul de lege privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, aflat în dezbaterea coaliției. Unele voci din societatea civilă și politice au solicitat înființarea unei agenții independente de interceptare a comunicațiilor. (G4Media)

6. Europarlamentarii Ramona Strugariu, Dragoş Pîslaru, Alin Mituţa, Dragoş Tudorache şi Dacian Cioloş au renunţat marţi la calitatea de membri ai USR şi declanşează înfiinţarea unei noi formaţiuni politice Reînnoim Proiectul European al României (REPER). Cei cinci rămân afiliaţi grupului Renew Europe din Parlamentul European. (News.ro)

7. Inflaţia a bătut un nou record, în mai, în zona euro, cu un nivel de 8,1% în ultimul an, în contextul Războiului din Ucraina şi impunerii unor sancţiuni Rusiei care cresc preţul energiei şi alimentelor la un nivel fără precedent. În aprilie, în cele 19 ţări care folosesc moneda unică euro, inflaţia a atins 7,4%. Aceste cifre sunt cele mai mari înregistrate de către Oficiul European de Statistică de la începutul publicării acestui indicator, în ianuarie 1997.  (News.ro)

8. Magistraţii din Grecia au decis că Sorin Oprescu poate fi eliberat pe cauţiune, iar fostul primar al Capitalei trebuie să plătească suma de 5.000 de euro. Magistraţii eleni au hotărât ca Sorin Oprescu să rămână liber până la următorul termen de judecată. (News.ro)

Din Cronica de Tehnologie: Frontier, dezvoltat de AMD, a devenit cel mai puternic supercomputer și cel mai rapid sistem AI din lume. Cu 1.102 petaflops/s, acesta a depășit cu mult fostul lider, Fugaku, care ajungea la 442 petaflops/s. (TomsHardware)

9. Uniunea Europeană urmează să impună o interdicție privind asigurarea navelor care transportă petrol rusesc. Măsura urmărește să blocheze accesul la piețele globale pentru petrolierele care transport petrol din Rusia. (WSJ)

10. Termenul de eliberare a imobilului în care îşi are reşedinţa oficială Traian Băsescu expiră pe 1 iunie, informează Regia Autonomă – Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), care precizează că, dacă fostul şef de stat nu va respecta acest termen, va fi formulată o acţiune de evacuare în instanţă. (Digi24)

Ți-ar mai putea plăcea
Curtea Constituţională: Carantina pentru persoanele care intră pe teritoriul României din zonele afectate de coronavirus este neconstituţională – Cronica serii
Românii care lucrează în străinătate au trimis acasă $7,2 miliarde anul trecut – Cronica serii

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău