Democrații pregătesc moțiunea de suspendare a președintelui Trump – Cronica dimineții

1. Secretarul de stat Raed Arafat afirmă că specialiştii îşi doresc reluarea cursurilor ”faţă în faţă”, însă trebuie luată în considerare situaţia epidemiologică şi, ”dacă totul este ok”, şcolile ar putea fi deschise în al doilea semestru. Întrebat de ce nu s-au deschis acum şcolile, Arafat a precizat că perioada rămasă până la următoarea vacanţă este mică şi încă nu s-a evaluat impactul sărbătorilor de iarnă. ”Posibil să se răspândească din nou, prin copii, virusul din casă în casă”, a explicat Arafat. (News.ro)

2. Peste 90.000 de persoane au fost vaccinate anti-COVID până acum în România, dintre care peste 16.000 în ultimele 24 de ore, potrivit datelor transmise de Comitetul Național de coordonare a activităților privind vaccinarea. (G4Media)

Una din Cronica de Business: Acțiunile Tesla continuă să se aprecieze puternic, capitalizarea producătorului de automobile electrice depășind, vineri, pragul de $800 miliarde, pentru prima dată de la listarea companiei pe bursa din New York. (Profit.ro)

3. O avarie a afectat vineri reţeaua de transport al energiei electrice în mai multe regiuni din nord-vestul ţării, compania Transelectrica precizând că s-a produs un incident la nivelul reţelei electrice de transport europene interconectate, care a condus la declanşarea mai multor echipamente din reţelele electrice de transport atât din România, cât şi din alte ţãri. (News.ro)

4. Numărul firmelor cu capital străin nou înființate în România a scăzut, în primele 11 luni ale anului 2020, cu 27,1%, comparativ cu perioada similară din 2019, la 3.715 de unități, conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului. (Profit.ro)

5. Peste trei sferturi, respectiv 78,2%, din totalul gospodăriilor din România au acces la rețeaua de internet de acasă, în creṣtere cu 2,5 puncte procentuale față de anul anterior. Proporția persoanelor de 16-74 ani care au folosit vreodată internetul a fost de 85,9%, cu 3,6 puncte procentuale mai mult față de anul anterior, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică. (Profit.ro)

Una din Cronica de Divertisment: “Lazarus”, ultimul spectacol musical la care a lucrat artistul David Bowie înainte de a înceta din viață în 2016, va fi transmis pe internet vineri, sâmbătă și duminică cu începere de la ora 21:00. Rolul principal este deținut de Michael C Hall (Dexter din serialul cu același nume), iar spectacolul este o poveste despre singurătate. Pentru a vedea spectacolul, utilizatorii trebuie să cumpere un bilet în valoare de 18 euro (circa 88 lei). (Dice.fm)

6. Pfizer și BioNTech au anunțat că vaccinul anti Covid-19 dezvoltat de ei este eficient împotriva noilor versiuni de virus descoperite în Marea Britanie și Africa de Sud. (NYTimes)

7. Mai mult de 75% dintre pacienții internați cu Covid-19 suferă de cel puțin unul din simptome la șase luni de la vindecare. Datele apar într-un studiu publicat în Lancet, bazat pe analiza a sute de pacienți din Wuhan, China. Oboseala, slăbiciunea mușchilor sau insomnii sunt cele mai frecvente simptome observate. (Link)

Una din Cronica Sportivă: CSM București începe anul 2021 în forță, cu patru meciuri în Liga Campionilor și două în Liga Florilor, pe parcursul a trei săptămâni: primul dintre acestea se dispută azi, în Champions League, cu Ferencvaros, în deplasare, de la ora 17.00. În clasamentul grupei, pe primul loc se află Rostov pe Don, cu 13 puncte, urmată de CSM București, cu 11 puncte, iar Ferencvaros este pe poziția a patra, cu opt puncte, la egalitate cu Metz. (Lead.ro)

8. Democrații americani din Camera Reprezentanților ar putea introduce luni o nouă moțiune de suspendare a președintelui Trump, pentru incitare la insurecție. Șansele de reușită sunt însă mici, deoarece timpul până pe 20 ianuarie, când Joe Biden va deveni președinte, este scurt, iar pentru a trece, moțiunea trebuie să fie votată și de republicanii din Senat. În cazul în care va fi suspendat, Trump va pierde pensia anuală de fost președinte, protecția asigurată de guvern și nu va mai putea candida din nou la președinție, în 2024. (WSJ)

9. Pentru prima oară din aprilie, economia americană a pierdut locuri de muncă, în decembrie. Pierderea este de 140.000. 156.000 de locuri de muncă ocupate de femei au fost eliminate, în timp ce locurile de muncă ocupate de bărbați au crescut cu 16.000. (CNN)

10. După Facebook și Twitter a decis suspendarea permanentă a contului personal a lui Donald Trump, menționand desele încălcări ale regulilor și riscul ca acesta să incite la violență. (TheGuardian)

Fotografia dimineții – Pagina 3 a ziarului Daily Nation din Kenya:

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica diminetii – veniturile la buget au crescut cu 14% in primele sapte luni
Medic: Aproximativ șase milioane de români trăiesc cu boli psihice – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău