Departamentul de Stat al SUA a scos România de pe lista de supraveghere în ceea ce privește traficul de persoane – Cronica dimineții

1. Ministrul de Interne, Lucian Bode, a anunţat ”veşti foarte bune pentru România” în urma publicării Raportului anual privind traficul de persoane de către Departamentul de Stat al SUA, respectiv faptul că ţara a fost scoasă de pe lista de supraveghere. Bode a mai precizat că Raportul subliniază aspectele pozitive, dar şi aspectele pe care trebuie îmbunătăţite, formulând recomandări punctuale în acest sens. (News.ro)

2. Oamenii de ştiinţă de la Serviciul de Monitorizare a Atmosferei Copernicus (CAMS), componentă a programului spaţial al Uniunii Europene, au avertizat că nivelurile foarte ridicate de poluare cu ozon înregistrate în prezent în sudul Europei, cauzate de caniculă, ar putea afecta regiunile din nord-vestul Europei în cursul săptămânii viitoare. Predicţia vine după ce, în vestul şi sudul Europei, în special de-a lungul coastei de vest a Portugaliei şi în unele părţi din nordul Italiei, s-a înregistrat o poluare extrem de ridicată cu ozon la suprafaţă. (News.ro)

3. Jumătate din cerealele care au ieşit până acum din Ucraina, de la începutul războiului, au trecut prin România, a spus marţi ministrul Afacerilor Externe şi al Apărării din Irlanda, Simon Coveney. (Digi24)

4. Gigantul american Microsoft, cel mai mare producător de software din lume, a cumpărat un teren în orașul Otopeni pentru a construi primul său data center din România. (Profit.ro)

5. Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, a cerut marţi Occidentului să furnizeze un număr mult mai mare de sisteme de artilerie de precizie, afirmând că acestea ar putea „schimba jocul” şi ar putea permite o contraofensivă în faţa soldaţilor ruşi. „Pentru o contraofensivă eficientă, cred că am avea nevoie de cel puţin 100” de sisteme Himars, a insistat el. (Digi24)

Din Cronica Sportivă: Patru echipe româneşti de handbal, trei masculine şi una feminină, şi-au aflat, marţi, adversarele din preliminariile European League, la tragerea la sorţi de la Viena. La masculin, în primul tur al competiţiei vor intra trei echipe româneşti, care vor juca după cum urmează: HCDS Constanţa – Chambery Savoie MB HB (Franţa), Minaur Baia Mare – FTC (Ungaria) şi IK Sävehof (Suedia) – Potaissa Turda. La feminin, Gloria Buzău va juca în turul 2 cu Costa del Sol Malaga (Spania), cu manşa tur pe teren propriu. În total, 37 de echipe vor lua startul.

6. Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că gigantul Gazprom îşi va îndeplini „în totalitate” obligaţiile şi a ironizat Occidentul pentru că se bazează pe energia verde. (News.ro)

7. Ucraina se pregăteşte să atace Peninsula Crimeea de la Marea Neagră, anexată de Rusia în 2014, precum şi Flota Rusă de la Marea Neagră staţionată acolo, potrivit unui oficial guvernamental ucrainean. „Primim capabilităţi anti-navă şi mai devreme sau mai târziu vom viza flota”, a declarat unul dintre vice-miniştrii ucraineni ai apărării, Volodîmîr Havrîlov. Rusia va trebui să părăsească Crimeea dacă ei doresc să existe ca ţară”. (G4Media)

8. Statele Unite vor cheltui $1,3 miliarde pentru dezvolarea a 28 de sateliți capabili să detecteze mai bine rachetele hipersonice. Rusia și China au anunțat testarea cu succes a unor astfel de rachete. (SCMP)

9. Camera Reprezentanților din Congresul american a votat o lege, inițiată de Democrați, care protejează, la nivel federal, căsătoriile între persoanele de același sex și cele între persoane din rase diferite. 47 de Republicani au votat legea alături de Democrați. Inițiatorii au justificat necesitatea legii de recentă hotărâre a Curții Supreme de a anula protecția federală pentru avort. Republicanii au acuzat că legea face parte din campania electorală a Democraților pentru alegerile din noiembrie, neexistând vreun motiv real pentru o astfel de lege. (WSJ)

10. George Soros a donat $1 milion pentru campania Democratului Beto O’Rourke. Acesta candidează la poziția de guvernator a statului american Texas. O singură donație de $1 milion a mai primit O’Rourke până în prezent. (Bloomberg)

Fotografia dimineții – Copiii se răcoresc într-o fântână arteziană din Londra. Maja Smiejkowska/Reuters:

Ți-ar mai putea plăcea
Biden: Trimiterea trupelor americane în Ucraina, în cazul în care Rusia invadează această țară, “nu este o opțiune” – Cronica dimineții
Salariul minim poate crește în 2022 cu 200 de lei, însă această creștere este una voluntară și va fi scutită de taxe – Cronica dimineții