Din cauza acuzațiilor de abuzuri sexuale, Biserica schimbă practicile de spovedanie – Cronica dimineții

Cronica dimineții vă este prezentata de Raiffeisen Smart Market.

1. Președintele american Joe Biden a declarat vineri, după ce Vladimir Putin a anexat ilegal teritoriile ocupate din estul și sudul Ucrainei, că Statele Unite nu vor recunoaște niciodată referendumurile false organizate în cele patru regiuni și a anunțat că va suplimenta ajutoarele militare pentru Ucraina cu încă 13 miliarde de dolari. Biden l-a atenționat pe Putin că SUA și alițaii lor vor apăra „fiecare centimetru pătrat” din teritoriul țărilor NATO. (Digi24)

2. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat, întrebat fiind despre cererea Ucrainei de aderare rapidă la NATO, că ”fiecare democraţie din Europa are dreptul să aplice pentru a deveni membru al NATO şi aliaţii NATO respectă acest drept”. ”Am spus de mai multe ori că uşa NATO rămâne deschisă şi am demonstrat asta”. (News.ro)

3. Cazul abuzurilor sexuale de care este acuzat preotul Visarion Alexa schimbă practicile de spovedanie în toate bisericile din țară. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis ca ele să se desfășoare doar în biserici sau în spații deschise, iar preoții nu au voie să facă gesturi „cu familiaritate nepotrivită”. (Libertatea)

Promo: Serialul „New Amsterdam”, producţie cu cinci sezoane, va debuta pe 6 octombrie, la ora 21.00, la Prima TV. New Amsterdam este cel mai vechi spital public din America. Aici există o regulă unică, diferită de celelalte spitale: indiferent dacă pacienţii suferă de Ebola, sunt prizonieri ai unui penitenciar de înaltă securitate sau preşedinţi ai Statelor Unite, toţi, fără excepţie, sunt trataţi sub acelaşi acoperiş, la fel. Dar, ca în majoritatea instituţiilor publice medicale din lume finanţate de stat, subfinanţarea erodează dramatic reuşita eforturilor doctorilor. (Link)

4. Coreea de Nord a lansat încă două rachete balistice, a anunțat armata sud-coreeană, a patra astfel de lansare din aceasta săptămâna. Lansarea de sâmbătă dimineaţă a avut loc după ce forţele de marină din Coreea de Sud, Statele Unite şi Japonia au organizat, vineri, exerciţii antisubmarin trilaterale, pentru prima dată în cinci ani, iar vicepreşedintele SUA, Kamala Harris, a făcut o vizită în regiune, săptămâna aceasta. (News.ro)

5. Avariile produse gazoductelor Nord Stream din Marea Baltică au dus la ceea ce este, probabil, cea mai mare scurgere de metan, a anunțat, vineri, Programul Națiunilor Unite pentru Mediu, într-un raport care subliniază impactul negativ asupra mediului. (Hotnews)

6. Consumul din SUA a crescut în august cu 0,4%, după ce în iulie înregistrase o scădere de 0,2%. Creșterea este raportată la luna precedentă. Creșterea “reală”, neinfluențată de inflație, este de 0,1%.  (WSJ)

Din Cronica de Divertisment: Documentarul “Aftershock: Everest and the Nepal Earthquake” are premiera pe platforma Netflix joi, 6 octombrie. Producția prezintă imagini reale de la misiunea de salvare care a avut loc după cutremurul din Nepal din 2015, care a generat o avalanșă pe Everest în urma căreia 22 de alpiniști au încetat din viață.

7. Procentul germanilor care sunt solidari cu Ucraina, în ciuda prețurilor în creștere la gaze naturale, a crescut la 74%, conform unui sondaj realizat de canalul public de televiziune ZDF. (Link)

8. Comisia Europeană le-a cerut vineri statelor UE să fie mai restrictive în acordarea de vize pentru cetăţenii ruşi şi să intensifice controlul frontierelor, în timp ce mii de ruşi încearcă să-şi părăsească ţara pentru a se pune la adăpost de mobilizarea parţială decretată de preşedintele Vladimir Putin. (G4Media)

Din Cronica Sportivă: Comisia Tehnică a FRF a decis să propună continuarea colaborării cu selecţionerul Edward Iordănescu. Luni, 3 octombrie, va avea loc o şedinţă specială a Comitetului Executiv al FRF, online, unde se va supune spre aprobare propunerea.

9. Elon Musk a prezentat prototipul unui robot umanoid la ediția din acest an a Tesla AI Day. (CNBC)

10. 51% dintre britanici consideră că premierul Liz Truss ar trebui să demisioneze din funcție, conform unui sondaj YouGov. 36% dintre cei care susțin partidul Conservator, din care face parte doamna Truss, susțin necesitatea unei demisii. Liz Truss a preluat funcția de premier la începutul lunii septembrie. (Bloomberg)

Fotografia dimineții – Putin și șefii celor patru provincii din Ucraina anexate vineri. Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
Creditele ipotecare noi se ieftinesc pentru prima oară în ultimul an și jumătate – Cronica dimineții
Cronica dimineții – Tăriceanu îl atacă pe ambasadorul SUA la București, Dragnea ii atacă pe coloniștii care vin să ne ia resursele