Doi dintre membrii U2 au plasat bani într-un fond de investiții – Cronica de business

1. PepsiCo și Starbucks se alătură unui număr tot mai mare de companii mari care au decis să suspende temporar publicitatea pe Facebook și pe alte rețele de socializare, pentru a protesta față de răspândirea urii. (Profit.ro)

2. Producătorii auto japonezi au înregistrat o scădere de 38% a vânzărilor în mai, a treia lună de scăderi consecutive, după ce fabricile și a dealership-urile au fost în majoritate închise. (Reuters)

3. Doi dintre membrii formației U2 au plasat bani într-un fond de investiții specializat în tehnologie, care vizează să atragă €100 milioane. (CNBC)

4. Compania de curierat DPD România a avut o creştere de 36% a cifrei de afaceri în luna mai 2020 faţă de aceeaşi lună a anului trecut, în contextul stării de urgenţă şi al celei de alertă. (News.ro)

5. BP își va vinde divizia de chimicale celor de la Ineos Group, într-o tranzacție în valoare de $5 miliarde. Gigantul din domeniul energiei avea în plan vânzarea de active în valoare totală de $15 miliarde, ceea ce va reuși odată cu această vânzare. (Bloomberg)

Bonus:

6. Coty va prelua o participație de 20% în compania de produse cosmetice a lui Kim Kardashian, evaluând-o la $1 miliard. Gigantul a achiziționat recent și o participație majoritară în compania deținută de Kylie Jenner, sora lui Kardashian, la o evaluare de $1,2 miliarde. (Reuters)

7. Investițiile nete concretizate în lucrări de construcții noi au însumat, în primul trimestru al acestui an, 9,847 miliarde lei (53,4% din total investiții), fiind în creștere cu 20,3% față de perioada similară din 2019. (Profit.ro)

8. Grupul Agricover, printre principalii jucători pe piața agricolă din România, controlat de omul de afaceri iranian Jabbar Kanani, a contractat un nou împrumut de la Banca Europeană de Dezvoltare și Reconstrucție, în valoare de €10 milioane. (Profit.ro)

9. Constructorul Bog’Art, deţinut de omul de afaceri Raul Doicescu, şi-a redus cifra de afaceri cu peste 30% în 2019, până la 621 de milioane de lei. (ZF)

Ți-ar mai putea plăcea
Colgate-Palmolive cumpără un brand francez de cosmetice, iar chinezii salvează Thomas Cook – Cronica de Business
Internetul a contribuit cu $2,1 trilioane la economia SUA în 2018 – Cronica de Business
2 comentarii la acest articol

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău