Economia României a crescut cu 4% în primele nouă luni – Cronica serii

1. PIB-ul României a crescut cu 4% în primele nouă luni, pe serie brută, faţă de anul trecut, şi cu 0,6% în trimestrul 3 faţă de trimestrul anterior. (News.ro)

2. Klaus Iohannis a obţinut 37,82% din voturi la alegerile din 10 noiembrie, Viorica Dăncilă – 22,26%, Dan Barna – 15,02%, Mircea Diaconu – 8,85% conform rezultatelor finale ale primului tur al alegerilor prezidenţiale, prezentate de BEC. (News.ro)

3. Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunţat că raportul referitor la evenimentele din 10 august 2018, din Piaţa Victoriei a fost desecretizat şi transmis DIICOT, care îl poate folosi în ancheta penală. (News.ro)

4. Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a declarat că, în ultimii trei ani, economia României a fost condusă după două bugete, după modelul Al Capone, că totul a fost premeditat şi a anunţat că va sesiza instituţiile abilitate. El a estimat că astăzi deficitul este de peste 4%. (News.ro)

5. La două zile de la demiterea Guvernului Maia Sandu, la Chișinău a fost instalat un nou Cabinet, condus de un consilier al președintelui Igor Dodon. Noul Executiv a trecut de Parlament cu voturile socialiștilor lui Dodon și ale parlamentarilor de la Partidul Democrat, fondat de oligarhul Vlad Plahotniuc. (Hotnews)

6. Bank of China, al patrulea grup din lume, deținut de statul chinez, a deschis o sucursală la București via Ungaria și va începe operațiunile din 18 decembrie. (Profit.ro)

7. Economia germană a evitat recesiunea în trimestrul al treilea, cheltuielile de cconsum contribuind la o creștere de 0,1% față de trimestrul anterior, contrazicând așteptările unei contracții. (Profit.ro)

Una din Cronica de Tehnologie: Google va oferi conturi bancare de anul viitor, în urma unui parteneriat cu mai multe instituții financiare. Spre deosebire de Apple Card, Google își va lăsa partenerii să se ocupe de produsul financiar, mulțumindu-se cu informațiile pe care le poate colecta. (TechCrunch)

8. Accesul la metroul din București se poate face, începând de azi, prin intermediul cardurilor bancare contactless MasterCard sau Visa, indiferent de banca emitentă. Soluția a fost implementată în nouă stații de metrou, iar în următoarele două-trei luni va fi implementat în toate stațiile. (Profit.ro)

9. Cererile guvernamentale de acces la datele utilizatorilor au crescut în prima jumătate a anului cu 16% față de anul trecut, conform Facebook. Din 128.617 cereri primite de Facebook, 50.741 au venit din partea Guvernului American. (TechCrunch)

10. Campania de dezinformare a Chinei, împotriva protestelor din Hong Kong, s-a mutat pe PornHub după ce materialele au fost șterse de pe Twitter sau YouTube. (Quarz)

Fotografia serii – Coperta ultimului număr New York Times Magazine. Maurizio Cattelan/Pierpaolo Ferrari:

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica serii – Băncile centrale au reînceput să cumpere aur
Cronica serii – Trump a vrut sa invadeze Venezuela

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău