Ediția din acest an a târgului de gaming E3 a fost anulată – Cronica de Tehnologie

1. Ediția din acest an a târgului de gaming E3 a fost anulată. Aceasta trebuia să aibă loc în perioada 13 – 16 iunie. În ultimele luni, mai multe mari nume din industrie, precum Microsoft, Sony, Nintendo și Ubisoft, au anunțat că vor prefera să organizeze propriile evenimente în loc să vină la E3. (Profit.ro)

2. Apple nu-și va prezenta prima cască de MR la WWDC, crede analistul chinez Ming-Chi Kuo. Compania pare să se teamă că aceasta nu va avea același tip de impact pe care l-a avut primul iPhone și, în consecință, a amânat producția în masă pentru al treilea trimestru al anului. (MacRumors)

3. Meta ar putea permite europenilor să refuze anumite reclame cu un nivel ridicat de personalizare, pentru a se alinia legislației comunitare. Utilizatorii Facebook și Instagram din Europa ar urma să completeze și să trimită un formular online special, pe care Meta îl va verifica și aproba. (Profit.ro)

4. Scrisoarea deschisă prin care se cerea întreruperea marilor experimente de inteligență artificială are mai multe nereguli – unele semnături sunt false, o parte dintre semnatari s-au răzgândit, iar unii experți critică deja inițiativa. Peste 30.000 de oameni au semnat această scrisoare, inclusiv Elon Musk și Steve Wozniak. (Vice)

5. Synopsys a lansat ceea ce numește prima suită completă de instrumente pentru automatizarea dezvoltării cipurilor, bazată pe AI, care acoperă toate etapele, de la arhitectură și proiectare, până la implementare și producție. Suita promite să reducă radical timpul de dezvoltare, să scadă costurile, să îmbunătățească randamentul și să îmbunătățească performanța, fiind utilă pentru crearea cipurilor din cele mai noi generații, pe 5nm, 3nm și 2nm. (AnandTech)

6. Dezvoltatorii dispozitivelor medicale trebuie să dovedească faptul că acestea îndeplinesc anumite standarde de securitate cibernetică pentru a fi aprobate, anunță Administrația pentru Alimente și Medicamente din Statele Unite. Noile reguli au intrat în vigoare miercuri, iar FDA va colabora cu companiile până în octombrie, pentru a le ajuta pe acestea să respecte standardele. (The Record)

7. Experții Google au identificat două campanii de spionaj digital bine targetate, care folosesc mai multe vulnerabilități 0-day din Android, iOS și versiunea mobilă a browser-ului Chrome. Una dintre campanii vizează persoane din Italia, Malaezia și Kazahstan, în vreme ce cealaltă operează în Emiratele Arabe Unite. (The Record)

8. Coreea de Sud a adoptat o lege prin care se încearcă sprijinirea producției locale de cipuri. Vor fi crescute creditele fiscale acordate companiilor care investesc în dezvoltarea capacităților de producție – de la 8% la 15% în cazul marilor companii și de la 16% la 25% pentru companiile medii și mici. (Bloomberg)

9. Elon Musk a devenit cea mai urmărită persoană de pe propria platformă socială, Twitter. Ajuns la 133,1 de milioane de urmăritori, Musk l-a depășit pe fost președinte american Barack Obama, care numără 133 de milioane de urmăritori. (The Verge)

10. Midjourney a blocat accesul la propriul instrument AI de generare a imaginilor, după ce acesta a fost folosit, printre altele, pentru a crea imagini false cu Donald Trump arestat. Oficial, Midjourney își justifică decizia printr-un flux foarte mare de utilizatori noi, ca urmare a unui tutorial video devenit viral în China, în același timp în care compania se confruntă cu un deficit de putere de procesare. (Washington Post)

Ți-ar mai putea plăcea
Adobe a anunțat versiuni web pentru Photoshop și Illustrator, care vor putea fi accesate din browser – Cronica de Tehnologie
iPhone 13 va avea o baterie mai mare decât iPhone 12 – Cronica de Tehnologie
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău