Elon Musk a vândut acțiuni Tesla în valoarea de $5 miliarde – Cronica de Business

1. România a intrat în această iarnă cu o cantitate de 24,74 TWh de gaze înmagazinată, reprezentând 75% din capacitatea totală de depozitare, un nivel inferior celui din ultimii doi ani (de 31-21 TWh), însă în media anilor 2012-2018. Producția internă a înregistrat un declin accentuat, situându-se cu aproape 14% sub cea din 2018. (Profit.ro)

2. Senatorii PNL-PSD-UDMR au votat, miercuri, în plenul Senatului, proiectul de lege prin care statul român cedează gratuit 46 de hectare de teren de la Romexpo către Camera de Comerţ şi Industrie (CCIR). USR acuză un tun imobiliar de 500.000.000 de euro, şi afirmă că că terenul de la RomExpo, aflat în una din cele mai bune zone ale Bucureştiului, este oferit gratuit către o entitate privată, pentru dezvoltarea unui complex imobiliar. (News.ro)

3. Elon Musk a vândut aproximativ 4.5 milioane de acțiuni Tesla în această săptămână. Primele vânzări au avut loc luni. Valoarea acțiunilor vândute este de aproximativ $5 miliarde. (WSJ)

4. Excedentul comercial al Chinei în relația cu Statele Unite a fost de $40,75 miliarde în octombrie, în scădere de la $42 de miliarde, cât a fost în septembrie. (Reuters)

5. Grupul Autonom, specializat în închirierile auto și serviciile conexe, a primit acceptul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) pentru a lansa noi obligațiuni, în cuantum de până la 250 milioane euro. (Profit.ro)

6. Acţiunile Rivian Automotive, la care Amazon deține procente, au crescut cu peste 26% la debutul de miercuri la bursa din New York. Capitalizarea firmei a ajuns la $91 de miliarde, peste evaluările Ford şi General Motors. (News.ro)

7. Acțiunile Disney au scăzut cu peste 4% după ce compania a anunțat un număr mai mic de noi abonați la platforma Disney+. Așteptările analiștilor erau ca Disney+ să ajungă la 125,4 milioane de abonați la finalul trimestrului trei, însă, cu puțin peste 2 milioane noi abonați adăugați în Q3, Disney a ajuns la 118,1 milioane abonați. Veniturile companiei au crescut cu 26%, până la $18.5 miliarde, în timp ce profitul a fost de $159 milioane, în creștere de la minus $710 milioane, cât a reprezentat pierderea înregistrată în Q3 2020. (WSJ)

8. Informații contradictorii au apărut pe piață în privința intrării în default a dezvoltatorului real estate chinez Evergrande. Inițial s-a anunțat ratarea plății unor dobânzi scadente și intrarea în default, iar ulterior, pe surse, s-a anunțat că totuși firma ar fi plătit o parte din dobânzi, cu întârziere. (Reuters)

9. Tencent a raportat venituri de $22 miliarde pe trimestrul 3, în creștere cu 13%, ritm anual. Profitul a crescut cu 3%, până la $6,18 miliarde. (Reuters)

10. Gigantul auto chinezi Geely a lansat camion electric. Grupul de vehicule comerciale al lui Geely, Farizon Auto, plănuiește să lanseze noul Homtruck în 2024 țintind și piețele internaționale, a declarat CEO-ul diviziei, Mike Fan. (CNBC)

Ți-ar mai putea plăcea
Creșterea prețului caselor din SUA a înregistrat un nivel record în 2021 – Cronica de Business
Braiconf Brăila închide majoritatea magazinelor – Cronica de Business

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău