Firea conduce în sondajele pentru primăria București, PNL îl testează pe Bolojan – Cronica dimineții

1. Execuția bugetului în primele zece luni ale anului 2022 s-a încheiat cu un deficit de 47,12 miliarde lei, în scădere față de deficitul de la 47,98 miliarde lei înregistrat în aceeași perioadă a anului 2021. Deficitul pentru primele zece luni este sub ținta de 80,15 miliarde lei, 5,74% din PIB, pentru întreg anul. Cheltuielile cu investițiile sunt rămase în urmă, fiind la final de octombrie în sumă de 47,56 miliarde de lei, aproximativ la jumătate comparativ cu obiectivul de 93 miliarde lei. Investițiile au un impact semnificativ asupra deficitului, însă în mod obișnuit plățile se accelerează pe final de an. (Profit.ro)

2. Secretarul de Stat al SUA Antony J. Blinken se va afla în România, la București, în perioada 28-30 noiembrie. Blinken va participa la reuniunea miniștrilor de externe ai NATO, axată pe războiul din Ucraina și pe punerea în aplicare a noului Concept strategic al Alianței, inclusiv pe provocările din partea Republicii Populare Chineze, pe securitatea energetică, pe protecția infrastructurilor critice și pe eforturile NATO de dezvoltare a capacităților și de consolidare a rezilienței în Bosnia și Herțegovina, Georgia și Moldova. (G4Media)

3. După trei ani de la lansarea licitațiilor în 2019, China Civil Engineering Construction Corporation a fost declarată câștigătoare pentru proiectarea și execuția Lotului 3 al Autostrăzii de Centură Bucureşti Nord (A0 Nord), a anunțat vineri Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Este prima secțiune de autostradă care va fi construită de o firmă chineză. (Hotnews)

4. Conducerea centrală a PNL l-a testat pe Ilie Bolojan, preşedintele CJ Bihor, pentu funcţia de primar al Capitalei. Potrivit sondajului INSCOP comandat de PNL, Bolojan este cotat la 22% intenţie de vot, la egalitate cu primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu. Pe primul loc se află fostul primar al Capitalei, Gabriela Firea, cu 34% intenţie de vot. Primarul general în funcţie, Nicuşor Dan, are 17% , în timp ce liderul USR Bucureşti, Vlad Voiculescu este cotat la 11%. (News.ro)

Din Cronica de Tehnologie: Un material ceramic, care se poate îndoi precum metalul, a fost creat pentru prima oară de cercetătorii chinezi. Aceștia au folosit nitrură de siliciu pentru a face nanopillari care conțin două tipuri de structuri cristaline, care, supuse la presiune externă, se transformă una în cealaltă, permițând îndoirea și revenirea la forma inițială. Mai multe industrii ar putea beneficia de noul material, inclusiv cea aerospațială și de mașini. (SCMP)

5. Statele Unite profită de pe urma războiului din Ucraina prin vânzarea gazului în Europa la preţuri de patru ori mai mari decât pe piaţa americană şi prin vânzarea de armament, în timp ce ţările din UE suferă, au afirmat mai mulţi oficiali europeni, citaţi de publicaţia Politico. (Digi24)

6. Președintele Volodimir Zelenski l-a criticat vineri pe primarul Kievului pentru modul în care s-a organizat în înființarea de adăposturi de urgență pentru a-i ajuta pe cei fără energie și căldură după atacurile rusești. Zelenski a spus că primarul Kievului, Vitali Kliciko, și oficialii săi nu au făcut suficient pentru a ajuta. (Hotnews)

7. Un vaccin experimental bazat pe tehnologia ARN mesager a dat rezultate promițătoare, la testele pe animale, împotriva tuturor celor 20 de tulpini cunoscute ale virusului care produce gripa. Este un prim pas pentru crearea unui vaccin universal împotriva gripei. (Link)

8. O analiză The Economist arată că dacă prețurile actuale la energie nu se schimbă, aproximativ 147.000 de europeni vor deceda din cauza frigului în această iarnă, cu 4,8% mai mulți decât în perioada 2015-2019, când costul energiei era mai mic. (TheEconomist)

Din Cronica Sportivă: Forul european de handbal (EHF) a anunţat că jucătoarele alese în All Star Team la Campionatul European sunt incluse automat şi în panoul de nominalizări pentru titlul de jucătoarea anului 2022. Astfel, Cristina Neagu intră în cursă, fiind aleasă cel mai bun inter stânga la europeanul recent încheiat.

9. Administrația Biden a interzis aprobarea oricărui echipament de telecomunicații produs de firmele chineze Huawei și ZTE deoarece prezintă un risc inacceptabil pentru securitatea națională. (Reuters)

10. Elon Musk a declarat că-l va susține pe Ron DeSantis, guvernatorul Republican al Floridei, dacă acesta va decide să candideze la alegerile prezidențiale din 2024. Musk a spus că preferă un candidat de centru dar nu l-a identificat și s-a declarat dezamăgit, până acum, de administrația Biden. (TheGuardian)

Fotografia dimineții este din Top 100 fotografii ale acestui an selectate de revista Time și este din Chile, de la un protest din ianuarie. AFP/Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
1 milion de elevi din România fac ore exclusiv online – Cronica dimineții
Măsurile fiscale dispuse pentru sprijinirea economiei în contextul pandemiei situează România și în acest an la coada clasamentului UE – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău