Florin Cîţu: La ATI trebuiau să fie 1.600 de paturi pentru bolnavii COVID dar nu sunt, însă vor fi în curând – Cronica dimineții

1. “Aproximativ 88% din pacienții români cu cancer care se aflau în tratament în 2019 au decedat într-un an de zile”, a declarat Adela Cojan, președinte interimar al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS). (Cursdeguvernare)

2. Ministrul Energiei, Virgil Popescu, afirmă că, personal, nu este un „adept al plafonării preţului”. „Dacă vorbim strict de plafonarea preţului, înseamnă un semnal în piaţă că nu se doresc investiţii”, arată el. Ministrul adaugă că este deschis totuşi pentru discuţii, pentru a fi găsită cea mai bună variantă. (News.ro)

3. Federația Sanitas respinge proiectul de OUG care prevede că angajații din asistența socială trebuie să prezinte dovada vaccinării, test negativ sau dovada trecerii prin boală, afirmând că acesta „obligă doar angajații din asistența socială să se testeze pe cheltuiala proprie” și „discriminează o categorie de salariați deja profund afectată de nenumărate inechități”. (Profit.ro)

4. Fostul ministru al Transporturilor Cătălin Drulă a declarat că cele 8 luni din guvern sunt proba maturității USR PLUS, pentru că, în felul în care au fost tratați de premierul Cîțu, au trecut cu răbdarea de orice limită. Drulă mai susține că mulți oameni de la vârful PNL înțeleg că au pus un pariu greșit. (G4Media)

5. Peste 60% dintre cetăţenii statelor UE opriţi şi chestionaţi de autorităţile vamale în porturile britanice după Brexit sunt români. Unii avocaţi evocă o posibilă profilare rasială, dezminţită însă de responsabilii britanici. (Hotnews)

Din Cronica Sportivă: Campioana României la baschet masculin, U Banca Transilvania Cluj, a învins miercuri, în Grecia, formaţia elenă Peristeri BC, scor 84-74, în semifinalele turneului preliminar al Basketball Champions League. În finală, pentru un singur loc calificant în grupele BCL, se vor duela echipele Fribourg Olympic şi U BT Cluj. Meciul va avea loc vineri. (News.ro)

6. Italia se pregăteşte să impună obligativitatea paşaportului verde COVID-19 pentru toţi angajaţii, inclusiv din sectorul privat, începând de luna viitoare, urmând să devină prima ţară europeană care ia o astfel de decizie în încercarea de a accelera ritmul vaccinărilor şi a opri infectările. (Digi24)

7. Președintele Joe Biden, premierul Boris Johnson și prim ministrul Scott Morrison au anunțat o alianță militară între SUA, Marea Britanie și Australia pentru contracararea influenței Chinei în Pacific. Această alianță va ajuta Australia să-și construiască submarine nucleare. (WSJ)

8. Angajaţii Administraţiei pentru Medicamente şi Alimente (FDA) din Statele Unite au refuzat să exprime o poziţie privind autorizarea rapelulului vaccinului pentru Covid-19 al Pfizer, afirmând că nu au evaluat încă toate datele disponibile. (News.ro)

9. Singapore a oprit planurile de relaxare și a impus din nou restricții după ce a înregistrat cel mai mare număr de infectări din ultimul an: 837. 90% din populația peste 12 ani este complet vaccinată. (TheGuardian)

10. Premierul Florin Cîţu a anunţat ca la ATI trebuiau să fie 1.600 de paturi pentru bolnavii COVID, dar nu sunt, precizând că ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, l-a asigurat că acest număr va fi atins în curând. (News.ro)

Fotografia dimineții – SpaceX a lansat cu succes prima misiune cu civili, la o altitudine de 580 de km deasupra Pământului:

Ți-ar mai putea plăcea
Școala ar urma să se desfăşoare online acolo unde mai mult de 75% din paturile din spitale sunt ocupate cu pacienți bolnavi de Covid-19 – Cronica dimineții
Cronica diminetii – facebook catre media: nu ne pasa de voi

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău