Fostul ministru al Muncii: PSD va vota pentru creşterea alocaţiilor copiilor – Cronica dimineții

1. Studiul de seroprevalenţă prin care se va stabili gradul de răspândire a infecţiei SARS-CoV- 2 în populaţia României se va desfăşura în perioada iunie-septembrie, fiind coordonat tehnic de Institutul Naţional de Sănătate Publică. Studiul se va face pe seruri reziduale, colectate de la persoane din toate categoriile de vârstă care se prezintă în această perioadă pentru recoltare de analize la laboratoare din fiecare judeţ şi care vor fi selectate cu pas de eşantionare. (News.ro)

2. Fostul ministru al Muncii Marius Budăi spune că PSD va vota, azi, în Parlament pentru creşterea alocaţiilor copiilor. „Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului Orban-PNL prin care au amânat dublarea alocaţiilor de stat pentru copii va fi respinsă”. (News.ro)

3. Toate popririle vor fi blocate până la 1 septembrie. Suspendarea măsurilor de executare silită în materie civilă prin poprire pentru creanțele civile și comerciale, care tocmai a fost extinsă până la 25 iunie, va fi valabilă până la data de 1 septembrie 2020. Măsura a fost avizată marți de 26 din cei 27 de membri ai comisiei de buget ai Camerei Deputaților și urmează a fi votată miercuri în camera decizională a Parlamentului. (Profit.ro)

Una din Cronica de Business: Continental investește €33 milioane in extinderea centrului din Timișoara. Clădirea a fost proiectată pentru o capacitate de până la 1.700 de locuri, precum și o zonă de testare și validare completă a produselor dezvoltate în cadrul companiei. (Profit.ro)

4. Cei șapte administratori prezenți pe piața fondurilor private de pensii (Pilonul II) au consemnat anul trecut, după 7 ani, o pierdere cumulată de 84,3 milioane de lei, de la un profit net total de 168,1 milioane de lei în 2018. Scăderea vine pe fondul impactului prevederilor OUG 114/2018 asupra activității acestora, care a redus veniturile totale cu 35,2%. (Profit.ro)

5. Protestele față de uciderea afro americanului George Floyd au continuat în Statele Unite. Mii de persoane au ignorat starea de asediu din New York City, protestând pașnic pe străzile orașului. (AP)

Promo: Mercedes-Benz Vito Furgon si Tourer, Sprinter 3,5t si 5t, Clasa V si Clasa X din stoc cu rate de leasing gratuite 4 luni, asigurare CASCO gratuita 6 luni si pachetul de 6 revizii cu 25% discount, pana la 30 septembrie. Oferta este supusa unor termene si conditii si este valabila prin Mercedes-Benz Leasing IFN S.A. Detalii la partenerii autorizati.

6. Cel puțin 11.000 de persoane au fost arestate în Statele Unite în ultimele zile, pe fondul protestelor și a revoltelor față de uciderea de către poliție a afro americanului George Floyd. (BuzzFeed)

7. Prețul petrolului Brent a crescut, depășind $40 per baril pentru prima oară de la începutul lunii martie. (Bloomberg)

Una din Cronica Externă: Oficiali ai Pentagonului au declarat pentru CNN că există un profund și intens discomfort în armată față de anunțul președintelui Donald Trump că va folosi armata împotriva protestatarilor, care nu ar fi necesară în opinia acestora. (CNN)

8. Economia Australiei va intra în recesiune pentru prima oară în ultimii 29 de ani. Produsul Intern Brut a scăzut cu 0,3%, pe primele trei luni ale acestui an, comparativ cu ultimul trimestru din 2019, iar economia va scădea puternic în trimestrul doi. (Bloomberg)

9. O vacanţă all inclusive la un hotel de trei stele în Mamaia este de trei ori mai scumpă decât una în Bulgaria, conform analizei făcute de un touroperator care promovează destinațiile turistice din țara vecină. (News.ro)

10. Căutările pe Google pentru termeni ca “insomnia” și “can’t sleep”, au atins maximul istoric în luna Aprilie, în timpul perioadei de izolare. (TNW)

Fotografia dimineții – Lincoln Memorial ieri, by Martha Raddatz:

Ți-ar mai putea plăcea
Alexandru Rafila: Ne imunizăm la Covid-19 în doi ani, trecând prin boală, la fel ca o gripă obișnuită – Cronica dimineții
Centrul European pentru Controlul și Prevenirea Bolilor: România se situează la cel mai scăzut nivel de îngrijorare din tot continentul – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău